Cercetarea mea urmărește dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral, prin elaborarea unui program de antrenament creativ pentru copilul de vârstă preșcolară. Consider că este o bună modalitate de a-i îndruma pe copii să vorbească corect, expresiv, cu un ton adecvat și firesc, să-și exprime gândurile și sentimentele, să-i determin să expună ceva plăcut/neplăcut, ce-l încântă/ce-l deranjează. Copilul nu se poate analiza pe el psihologic, dar poate vorbi printr-un personaj dintr-o poveste. Preșcolarul trebuie ajutat atât de părinți, cât și în mediul educațional, de către cadrul didactic, să-și exprime emoțiile, sentimentele, atitudinile față de oameni, animale, situații pozitive sau negative, împrejurări concrete sau întâlnite în povești.
Rezultatele vor dovedi dacă activitățile propuse vor confirma ipoteza.
Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).
ISBN 978-606-30-6888-1