![]() |
Forţa musculară este una dintre cele mai importante calităţi de care dispune organismul uman, fiind solicitată în majoritatea domeniilor de activitate, dar foarte frecvent în activitatea motrică. Studiile şi cercetările de specialitate au confirmat ca nu există mişcare care să se poată realiza fără forţă, dezvoltarea necorespunzătoare a acestei calităţi făcând chiar imposibilă formarea, dar mai ales consolidarea deprinderilor motrice.
Lecturați gratuit Optimizarea metodologiei dezvoltării forţei la nivelul gimnazial, prin jocuri de mişcare şi ştafete specifice atletismului, autor Valentina Elena Tatu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro). ISBN 978-606-30-1804-6 |
Valentina Elena Tatu
Căi și mijloace de optimizare a procesului instructiv-educativ în vederea formării, însușirii și dezvoltării aruncării mingii de oină cu elan, autor Valentina Elena Tatu
![]() |
Aruncarea mingii de oină, predarea ei prezintă interes în ceea ce priveşte şcoala aruncării ca exerciţiu pregătitor pentru învăţarea aruncării suliţei şi dezvoltarea calităţilor motrice, în special viteza, îndemnarea şi forţa membrelor superioare. Astfel se poate justifica prezenţa mingii de oină în programa şcolară începând din clasa a I-a până în clasa a VIII-a.
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro). ISBN 978-606-30-1803-9 |

