Educaţia raţional-emotivă şi comportamentală în achiziţia abilităţilor de control al frustrării la şcolarii mici, autor Laura Daniela Bărgăoanu

În lucrarea de faţă sunt clarificate aspecte legate atât de toleranţa la frustrare cât şi de utilitatea şi eficienţa implementării la şcolarii mici a programului SELF KIT. Acest program EREC a fost creat de o echipă de specialişti de la Universitatea ,,Babeş-Bolyai” Cluj coordonată de d-l Prof. Univ. Dr. Adrian Opre şi este adaptat la mediul educaţional românesc. Prin intermediul demersului nostru ne-am propus să demonstrăm că şi crearea şi aplicarea unor module personalizate în raport cu particularităţile cognitive şi emoţionale ale unui subiect (utilizând ca model programul SELF KIT) conduce la reducerea semnificativă a nivelului credinţelor iraţionale şi a frecvenţei unor reacţii emoţionale specifice (ex. furia) la acel subiect.

Lecturați gratuit Educaţia raţional-emotivă şi comportamentală în achiziţia abilităţilor de control al frustrării la şcolarii mici, autor Laura Daniela Bărgăoanu

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-3542-5

Comunitățile catolice din zona Romanului în secolele XIX – XX, autor Laura Daniela Bărgăoanu

În lucrarea de față am dorit să prezentăm, fără a avea pretenția unei abordări exhaustive, originea, evoluția și particularitățile catolicismului din zona Moldovei, în special din zona Romanului, cu trimiteri la comunitatea din Gherăești, aspecte asupra cărora, în secolele XIX-XX, numeroasele frământări istorice și politico-sociale și-au pus amprenta.

Lecturați gratuit Comunitățile catolice din zona Romanului în secolele XIX – XX, autor Laura Daniela Bărgăoanu

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-8969-85-5

📲 Scrie pe WhatsApp