Ghid metodic de bune practici în învățământul primar. Managementul clasei de elevi. Activități școlare și extrașcolare. Exemple de bune practici în învățământul primar, autor Antoneta Candrea

Lucrarea de față prezintă noțiuni referitoare la managementul clasei de elevi care este un domeniu de cercetare în ştiinţele educaţiei, făcând referire la perspectivele de abordare a clasei de elevi şi structurile dimensionale ale acesteia, în scopul asigurării conduitelor corespunzătoare pentru optima desfăşurare a procesului de predare-învăţare-evaluare din învățământul primar.
De asemenea, este detaliată influenţa educativă exercitată de manager asupra clasei, determinată de modul în care îşi îndeplineşte rolurile manageriale care sunt prezentate structurat, cu detaliile necesare fiecărui tip.
În clasă, copiii îndeplinesc sarcini comune, care contribuie la formarea unor relaţii de interdependenţă. Trăind în același mediu, o parte importantă din etapa activă a unei zile, între ei se creează şi relaţii afective, precum şi tensiuni sau conflicte, de aceea am pus accentul pe această temă, definind și exemplificând tipurile de relaţii interpersonale care se formează în mediul școlar din învățământul primar.

Lecturați gratuit Ghid metodic de bune practici în învățământul primar. Managementul clasei de elevi. Activități școlare și extrașcolare. Exemple de bune practici în învățământul primar, autor Antoneta Candrea

ISBN 978-606-30-7227-7

Ghid de bune practici pentru educație ecologică, coordonatori: Profesor pentru educație timpurie Durbacă Ionela Gabriela, Profesor pentru educație timpurie Badiu Monica Anișoara, Profesor pentru educație timpurie Ciocîrlan Nicoleta

Lecturați gratuit Ghid de bune practici pentru educație ecologică, coordonatori: Profesor pentru educație timpurie Durbacă Ionela Gabriela, Profesor pentru educație timpurie Badiu Monica Anișoara, Profesor pentru educație timpurie Ciocîrlan Nicoleta

ISBN 978-606-30-7210-9

Ghid de bune practici pentru educația timpurie a copiilor între 3 – 6/7 ani, autori Cristina Ivan, Cătălina Loredana Constantin, Raluca Elena Neagu, Elena Nicoleta Toma

Ghidul de bune practici pentru educația timpurie a copiilor de 3-6/7 ani reprezintă un instrument de lucru pentru cadrele didactice care lucrează cu copiii de vârstă timpurie cu scopul:
– de a crea o perspectivă comună și unitară în rândul tuturor cadrelor didactice asupra dezvoltării și educației copilului în perioada timpurie;
– de a promova practicile educaționale care stimulează și susțin dezvoltarea copilului;
– de a sprijini deciziile pedagogice ale cadrelor didactice în practica zilnică;
– de a oferi sprijin în aplicarea cerințelor Curriculumului Național.

Lecturați gratuit Ghid de bune practici pentru educația timpurie a copiilor între 3 – 6/7 ani, autori Cristina Ivan, Cătălina Loredana Constantin, Raluca Elena Neagu, Elena Nicoleta Toma

ISBN 978-630-317-387-0

ECO FAN – Fantezie, Armonie, Natură. Ghid de bune practici, Coordonatori: Prof. dr. CĂLIN IULIANA, Prof. înv. primar GAVRILĂ COSTELA RENATA, Prof. înv. primar DIMOFTE GHERGHINA-GINA

ECO FAN – Fantezie, Armonie, Natură este un ghid educativ deosebit de util și relevant pentru promovarea educației ecologice și a dezvoltării durabile. Prin diversitatea materialelor publicate, prin caracterul interdisciplinar și prin accentul pus pe implicarea activă a elevilor, publicația contribuie la formarea unei generații conștiente de importanța protejării mediului și a utilizării responsabile a resurselor naturale.
Ghidul poate fi apreciat ca un exemplu de bună practică în domeniul educației ecologice, oferind atât informații valoroase, cât și modele inspiraționale pentru elevi și cadre didactice. Într-o societate preocupată tot mai mult de problemele de mediu, astfel de publicații reprezintă resurse educaționale importante pentru construirea unei culturi a sustenabilității și a respectului față de natură.

Prof. dr. Călin Iuliana

Lecturați gratuit ECO FAN – Fantezie, Armonie, Natură. Ghid de bune practici, Coordonatori: Prof. dr. CĂLIN IULIANA, Prof. înv. primar GAVRILĂ COSTELA RENATA, Prof. înv. primar DIMOFTE GHERGHINA-GINA

ISBN 978-606-30-7042-6

Exemple de bune practici. Lucrările simpozionului interjudețean „Răspuns LA S.O.S.-ul naturii” – Ediția IX, Coordonatori: Ionescu Aliana, Ferescu Mihaela, Mînzu Daniela, Agapie Nicoleta, Pascu Daniela, Băjenică Gianina

Lecturați gratuit Exemple de bune practici. Lucrările simpozionului interjudețean „Răspuns LA S.O.S.-ul naturii” – Ediția IX, coordonatori: Ionescu Aliana, Ferescu Mihaela, Mînzu Daniela, Agapie Nicoleta, Pascu Daniela, Băjenică Gianina

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-7044-0

Integrarea școlară a copiilor cu CES. Ghid de bune practici pentru profesori, coordonatori: Prof. Elena MORTECIU, Prof. Dumitru Dănuț MORTECIU, Prof. Anca-Adriana CARAMAN

Succesul integrării depinde de colaborarea permanentă dintre cadrele didactice, familia elevului, specialiști și comunitatea școlară, precum și de utilizarea unor practici educaționale flexibile și centrate pe elev. Prin acest ghid ne propunem să oferim repere practice, recomandări și exemple de bune practici care să sprijine cadrele didactice în construirea unui climat educațional incluziv, în care fiecare copil să se simtă valorizat, în siguranță și motivat să învețe. Astfel, școala devine un spațiu al apartenenței, al respectului și al dezvoltării armonioase pentru toți elevii.

Lecturați gratuit Integrarea școlară a copiilor cu CES. Ghid de bune practici pentru profesori, coordonatori: Prof. Elena MORTECIU, Prof. Dumitru Dănuț MORTECIU, Prof. Anca-Adriana CARAMAN

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-7014-3

Publicare ghid de bune practici cu ISBN

Educația ecologică în învățământul primar și preșcolar. Ghid de bune practici, Coordonatori: Profesor educație timpurie Nistor-Mitocaru Ionela, Profesor educație timpurie Zaharia Oana

Lecturați gratuit Educația ecologică în învățământul primar și preșcolar. Ghid de bune practici, Coordonatori: Profesor educație timpurie Nistor-Mitocaru Ionela, Profesor educație timpurie Zaharia Oana

ISBN 978-606-30-6949-9

PAS. Prietenie, ajutor, siguranță, autor Școala Gimnazială, Comuna Timișești, județul Neamț

Cum public la Biblioteca Didactica

Ghidul de față s-a născut din dorința comunității educaționale de la Școala Gimnazială Timișești de a transforma fiecare zi de școală într-o experiență în care elevii se simt văzuți, ascultați și sprijiniți. Inspirat de valorile și direcțiile Programului Național „Împreună prindem curaj”, acest demers pornește de la convingerea că prevenirea violenței începe cu relațiile dintre oameni și cu capacitatea fiecăruia de a face un pas înainte atunci când observă o nedreptate sau o suferință nerostită.
Prin proiectul P.A.S. – Prietenie, Ajutor, Siguranță, elevii, profesorii, părinții și partenerii educaționali au ales să construiască împreună o cultură a responsabilității și a solidarității. Fiecare activitate desfășurată, fiecare dialog deschis și fiecare gest de sprijin reprezintă un „pas” spre o școală în care diferențele sunt acceptate, conflictele sunt abordate cu maturitate, iar curajul de a spune „stop” violenței devine o valoare împărtășită.

       

Lecturați gratuit PAS. Prietenie, ajutor, siguranță, autor Școala Gimnazială Comuna Timișești, județul Neamț

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de carte educațională cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6556-9

PAS. Prietenie, ajutor, siguranță, autor Școala Gimnazială, Comuna Timișești, județul Neamț

Publicare carte ISBN lucare didactica - carte online

Prietenie, ajutor, siguranță

Ghidul de față s-a născut din dorința comunității educaționale de la Școala Gimnazială Timișești de a transforma fiecare zi de școală într-o experiență în care elevii se simt văzuți, ascultați și sprijiniți. Inspirat de valorile și direcțiile Programului Național „Împreună prindem curaj”, acest demers pornește de la convingerea că prevenirea violenței începe cu relațiile dintre oameni și cu capacitatea fiecăruia de a face un pas înainte atunci când observă o nedreptate sau o suferință nerostită. Prin proiectul P.A.S. – Prietenie, Ajutor, Siguranță, elevii, profesorii, părinții și partenerii educaționali au ales să construiască împreună o cultură a responsabilității și a solidarității. Fiecare activitate desfășurată, fiecare dialog deschis și fiecare gest de sprijin reprezintă un „pas” spre o școală în care diferențele sunt acceptate, conflictele sunt abordate cu maturitate, iar curajul de a spune „stop” violenței devine o valoare împărtășită.
📲 Scrie pe WhatsApp