Educația și dezvoltarea socio-emoțională la preșcolari, autor Gabriela Cernat

Am dorit să evidențiez, prin prezenta lucrare, măsura în care activitățile educative desfășurate în cadrul grădiniței, influențează dezvoltarea socio-emoțională la preșcolari, modul în care îl ajută sau nu să dezvolte relații de prietenie în cadrul grupului. Prin activitățile instructiv-educative se poate ajunge la antrenarea și căutarea de contacte sociale și dezvoltare a abilităților emoționale la copiii preșcolari.

Lecturați gratuit Educația și dezvoltarea socio-emoțională la preșcolari, autor Gabriela Cernat

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6819-5

Psihologia personajului feminin în ciclul Hallipa, autor Alexandra Mungiu

De-a lungul timpului, statutul femeii în societate a provocat nenumărate controverse. Spre deosebire de bărbat, femeia nu a avut acces la educaţie şi nici drept de vot, principalele sale sarcini fiind naşterea şi educarea copiilor. Momentul în care lucrurile încep să se schimbe în favoarea femeii este perioada interbelică. Emanciparea acesteia este vizibilă pe toate planurile. Ea renunţă la rolul de femeie de casă şi luptă pentru ocuparea unui loc în societate.
În această perioadă, presa susţine emanciparea femeii. Oana Băluţă este de părere că: „În interbelic, presa feminină cunoaşte o popularitate în continuă creştere, iar dacă pînă acum discursurile despre aspectul feminin erau fie o confidenţă între femei sau creaţia poeţilor şi a romancierilor, această epocă marchează o cotitură în istoria presei feminine” .
Revistele apărute în perioada interbelică promovează moda, concursurile de frumuseţe, dar şi femeia în rolul de scriitoare: „Scriitoarele au şi o revistă a lor – Revista scriitoarei – ale cărei colaboratoare sunt literate cunoscute şi apreciate în epocă: Hortensia Papadat-Bengescu, Constanţa Hodoş, Sofia Nădejde, Henriette Yvonne Stahl” .
Perioada interbelică reprezintă momentul de vârf pentru afirmarea femeii în literatură. Bianca Burţa-Cernat susţine această idee în cartea sa Fotografie de grup cu scriitoare uitate. Proza feminină interbelică: „În ciuda reziduurilor unei mentalităţi patriarhale, epoca interbelică a reprezentat, şi în spaţiul românesc, momentul fast al unui început de afirmare a femeii în viaţa publică şi, pe cale de consecinţă, al pătrunderii femeii-scriitoare în Cetatea Literelor” .

Lecturați gratuit Psihologia personajului feminin în ciclul Hallipa, autor Alexandra Mungiu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6789-1

Valorificarea relației școală-familie în socializarea copilului preșcolar în alternativa step by step, autor Romina Loredana Ene

Alternativa step by step nu distruge ȋnvǎțǎmântul românesc, ci ȋncearcǎ sǎ facǎ din copiii sǎi oameni cu orizonturi largi, oameni care vor ști sǎ lucreze ȋn echipǎ și sǎ obținǎ profituri de invidiat. Se au ȋn vedere aptitudinile copiilor ce trebuie valorificate la orice moment al programului școlar și se pune accent pe inteligențele multiple.
Învǎțǎmântul ȋn aceastǎ alternativǎ oferǎ un nou model educațional care aderǎ la individualizarea procesului de predare, ce respectǎ eforturile și capacitǎțile intelectuale ale fiecǎrui copil ȋn parte ȋn strădania lui de a-și ȋnsuși cunoștințele. Într-un mediu cât mai familial posibil (confort, materiale didactice, papetǎrie din belșug, mijloace de informare audio-vizuale, electronice) se ȋnlǎturǎ barierele psihologice, sociale, emoționale, dându-i astfel copilului posibilitatea de a gândi liber, de a se manifesta deschis, sincer, critic și autocritic, de a se corecta ȋn comportament. Educabilii ȋși dezvoltǎ astfel autonomia, inițiativa, autocontrolul, fac alegeri, ba chiar mai mult contribuie la stabilirea regulilor clasei și la luarea deciziilor.

Lecturați gratuit Valorificarea relației școală-familie în socializarea copilului preșcolar în alternativa step by step, autor Romina Loredana Ene

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6788-4

Diminuarea anxietății legate de învățarea unei limbi străine în clasele primare a copiilor din zone minoritare, cu ajutorul poveștilor și jocurilor didactice / A kisebbségben élő kisiskolás korú gyerekek nyelvtanulási szorongásának csökkentése mesék és játékos tevékenységek által, autor Sófalvi Beáta

A téma kiválasztásában nagy szerepet játszott a gyakorlati tevékenységek alatt megfigyelt gyerekek nyelvtanulási problémái, de a döntő löketet, hogy határozottan ezzel kell foglalkoznom azt egy személyes tapasztalat nyújtotta. Egy közeli barátnőm évek óta küszködik az érettségi letételével. Sokat segítettem neki a tanulásban az elmúlt időszakban és rájöttem, hogy tudja beszélni a nyelvet, de mikor meg kell szólalnia vagy ezt számon kérik tőle szinte teljesen lefagy és szorongani kezd. Beszélgetéseink során kiderült, hogy ez mind gyerekkorára vezethető vissza, amikor többször megszégyenült, ha hibázott. Mindezek után figyelni kezdtem és észrevettem ugyanezt a jelenséget a saját negyedik osztályos testvéremen, amikor kommunikálnia kellett az üzletben, valamint a vele egykorú barátján és a gyerekek egy részén az osztályokban, ahová gyakorlatozni jártam. Ráeszméltem arra, hogy ez egy gyakori probléma a kisiskolás gyerekek körében és ez a jelenség felnőtt korban is nehézséget okozhat. Ekkor már tudtam, hogy ezzel foglalkozni kell és valamilyen módon segíteni akarok akár a szorongás kialakulásának elkerülésében, akár ennek csökkentésében.
–––
Alegerea temei a fost puternic influențată de problemele de învățare a limbii observate la copii în timpul activităților practice, însă impulsul decisiv care m-a determinat să mă ocup în mod clar de acest subiect a fost oferit de o experiență personală. O prietenă apropiată se confruntă de ani de zile cu dificultăți în promovarea examenului de bacalaureat. Am ajutat-o mult la învățare în ultima perioadă și am realizat că știe să vorbească limba, însă atunci când trebuie să se exprime sau când este evaluată, practic se blochează complet și începe să manifeste anxietate.
În urma discuțiilor noastre, a reieșit că acest lucru își are originea în copilărie, când a fost de mai multe ori umilită pentru greșelile făcute. După aceste constatări, am început să fiu mai atentă și am observat același fenomen la fratele meu din clasa a IV-a, atunci când trebuia să comunice în magazin, precum și la un prieten de aceeași vârstă și la o parte dintre copiii din clasele în care mergeam în practică.
Am realizat că aceasta este o problemă frecventă în rândul copiilor de vârstă școlară mică și că acest fenomen poate genera dificultăți și la vârsta adultă. În acel moment am înțeles că trebuie să mă ocup de acest subiect și că doresc să contribui, într-un fel, fie la prevenirea apariției anxietății, fie la diminuarea acesteia.

Lecturați gratuit Diminuarea anxietății legate de învățarea unei limbi străine în clasele primare a copiilor din zone minoritare, cu ajutorul poveștilor și jocurilor didactice / A kisebbségben élő kisiskolás korú gyerekek nyelvtanulási szorongásának csökkentése mesék és játékos tevékenységek által, autor Sófalvi Beáta

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6787-7

Comunicare didactică, autor Carmen Florentina Ciupe

Comunicarea este un proces mutual în care fiecare parte o influenţează pe cealaltă în fiecare clipă, este întotdeauna un proces schimbător, dinamic şi reciproc.
În societatea actuală, caracterizată prin schimbări majore pe toate planurile, în care modernismul, dinamismul şi inovaţia sunt dominante, comunicarea văzută ca proces schimbător, dinamic şi reciproc devine mai mult decât o componentă majoră a societăţii, ea transformându-se într-o funcţie socială, un mod de viaţă alături de existenţa unui set de reguli. Comunicarea nu este răspunsul însuşi, dar este într-un mod esenţial un set de relaţionări bazat pe transmiterea unor stimuli şi evocarea răspunsurilor, reprezintă realizarea socială în comportamentul simbolic.

Lecturați gratuit Comunicare didactică, autor Carmen Florentina Ciupe

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6786-0

Viața Bisericii din Moldova în a doua jumătate secolului al XVI-lea, autor Ionel Anghel

Faptul că românii au fost mereu uniți în credință și aspirații, s-a relevat și în atitudinea conducătorilor lor; așadar, chiar dacă impunătoarea domnie a Sfântului Ștefan cel Mare s-a încheiat încă de la începutul secolului al XVI-lea, iar domnitorii care i-au urmat nu au mai avut nici aceeași prestanță impunătoare în fața dușmanilor și nici domnii de lungă durată, totuși, în aceste vremuri tulburi, dictați fie de sentimentul evlavios al poporului sau fie de credința lor proprie, domnitorii și nobilimea din această perioadă, nu au încetat de a ctitori lăcașuri sfinte, ci s-au realizat unele construcții ce impresionează până astăzi, cum sunt Mănăstirile Slatina a lui Alexandru Lăpușneanu, Galata a lui Petru Șchiopul sau Sucevița a familiei Movilești. De aceea am și prezentat acțiunile domnitorilor din această perioadă, contextul în care au domnit și realizările pe plan bisericesc sau relațiile lor cu Biserica, considerând acest aspect ca fiind unul exponențial pentru viața Bisericii din Moldova.
De asemenea, vorbind despre factori exponențiali ai acestei perioade, am prezentat succint și pe ierarhii care au ocupat scaunele episcopale sau pe cel mitropolitan de la Suceava în această a doua jumătate a secolului al XVI-lea, precum și unele din realizările lor; astfel vom vedea că și ierarhii au avut de suferit în decursul păstoririi lor datorită domniilor scurte din această perioadă și instabilității politice interne.

Lecturați gratuit Viața Bisericii din Moldova în a doua jumătate secolului al XVI-lea, autor Ionel Anghel

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6785-3

Europa și Islamul, autor Ionel Anghel

Prin lucrarea de față ne-am propus să prezentăm sistematic situația islamului în Europa. Acest lucru nu a fost ușor pentru că vorbim despre o perioadă de timp supusă cercetării foarte mare, cu o variație largă de subiecte ce pot fi atinse. Totuși accentul a căzut mai puțin pe istoricitate și conflicte militare, care din păcate au existat de-a lungul timpului între creștini și musulmani, ci am dorit dincolo de aceste lucruri să vedem implicațiile evenimentelor trecute pentru ceea ce trăim noi astăzi și dacă se poate să descifrăm câteva principii pentru realizarea unui dialog echitabil.

Lecturați gratuit Europa și Islamul, autor Ionel Anghel

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6784-6

Abordarea social-educativă a momentelor copilăriei în rândurile prozatorilor și poeților din literatura română – în învățământul primar, autor Pop Beatris Elena

Literatura română abundă în opere care au în centru copilăria ca temă principală sau ca element central în narativ. Alegera acestei teme oferă oportunitatea de a explora diversele perspective și abordări ale unor autori importanți din literatura română în ceea ce privește reprezentarea copilăriei.
Analizând felul în care prozatorii și poeții români au transpus experiențele și emoțiile copilăriei în cuvinte, putem descoperi o gamă variată de teme, de la bucuria jocului și inocența pură, la tristețea și dezamăgirea provocate de primele confruntări cu lumea reală. Astfel, lucrarea oferă oportunitatea de a explora modul în care acești scriitori au surprins și transmis cuvintelor farmecul, magia și complexitatea copilăriei.
De asemenea, studiul literaturii române despre copilărie poate contribui la o înțelegere mai profundă a societății și a valorilor culturale românești. Copilăria reprezintă un element comun și universal în viața oamenilor, iar studiul modului în care este reflectată în literatura română ne poate ajuta să înțelegem mai bine identitatea și sensibilitatea culturală a acestei națiuni.
Prin urmare, motivul ales pentru această temă se bazează pe dorința de a explora și a aduce în prim-plan importanța copilăriei în literatura română, de a descoperi poveștile și viziunile prozatorilor și poeților români cu privire la acest stadiu al vieții, și de a înțelege modul în care cuvintele pot evoca și reda experiențele și trăirile specifice copilăriei.

Lecturați gratuit Abordarea social-educativă a momentelor copilăriei în rândurile prozatorilor și poeților din literatura română – în învățământul primar, autor Pop Beatris Elena

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6782-2

Dezvoltarea capacităților creative ale școlarilor mici prin utilizarea jocului didactic, autor Pop Beatris Elena

În perioada preşcolară și școlară, imaginaţia copilului se exprimă viu prin tot ceea ce face, în toate activităţile la care participă. Activitatea didactică trebuie înţeleasă ca un act de creaţie nu ca un şir de operaţii de rutină.
Învățătoarea trebuie să dispună de capacitatea de înţelegere a copiilor, să dovedească empatie, să trăiască împreună cu ei sentimente puternice, să creeze situaţii care să îmbogăţească mintea copilului cu anumite reprezentări şi obişnuinţe,cunoștințe, priceperi și deprinderi.
Este nevoie de creativitate pentru a putea contribui activ la modelarea lumii, pentru a o actualiza și a o desăvârși iar învățătoarea trebuie să fie preocupată permanent pentru a găsi cele mai bune metode în vederea creării în clasă a unui cadru propice dezvoltării creativității elevilor.

Lecturați gratuit Dezvoltarea capacităților creative ale școlarilor mici prin utilizarea jocului didactic, autor Pop Beatris Elena

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6781-5

Perfecţionarea procesului instructiv-educativ cu ajutorul evaluărilor în învăţământul primar, autor Ștefania Florentina Mocliuc

Evaluarea pedagogică vizează eficienţa învăţământului prin prisma raportului dintre obiectivele proiectate şi rezultatele obţinute de către elevi în activitatea de învăţare. De data aceasta sunt urmărite efectele pedagogice, respectiv consecinţele acţiunii întreprinse asupra formării personalităţii umane în ansamblul său.
Consemnând rezultatele se scot în evidenţă şi mecanismele care au condus la obţinerea lor, precum şi evoluţia posibilă a rezultatelor respective, într-un cuvânt, evaluarea pedagogică include în sfera ei rezultatele şi substratul psihologic al acestora. Ea se realizează de către profesor prin strategii didactice adecvate, încheindu-se cu aprecieri asupra funcţionării interne a acţiunii educaţionale.

Lecturați gratuit Perfecţionarea procesului instructiv-educativ cu ajutorul evaluărilor în învăţământul primar, autor Ștefania Florentina Mocliuc

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6780-8

Sita Buzăului – unde natura te cheamă și tradiția te așteaptă. Auxiliar clasele III-IV, autor Bularca-Mariș Petruța-Ancuța

Auxiliarul „Sita Buzăului – unde natura te cheamă și tradiția te așteaptă” reprezintă un instrument didactic valoros în procesul educațional, deoarece completează conținuturile din manualele de geografie și istorie prin informații specifice spațiului local. Prin valorificarea elementelor istorice și geografice ale comunității, materialul facilitează înțelegerea conceptelor studiate la clasa a IV-a.
Utilizarea acestui auxiliar în activitatea didactică contribuie la dezvoltarea cunoașterii mediului apropiat al elevilor, oferind date relevante despre evoluția istorică și particularitățile geografice ale localității. Astfel, elevii pot realiza conexiuni între noțiunile teoretice și realitatea comunității în care trăiesc.

Lecturați gratuit Sita Buzăului – unde natura te cheamă și tradiția te așteaptă. Auxiliar clasele III-IV, autor Bularca-Mariș Petruța-Ancuța

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6776-1

Tranzitivitatea verbelor în limba română, autor Trandafir Ioana-Andreea

Vocabularul limbii române cuprinde aproximativ șapte mii de verbe. Marea lor majoritate sunt tranzitive. După estimările specialiștilor, verbele intranzitive constituie doar circa 1500, deci circa 5500 sunt verbe tranzitive.
Dirijând comportamentul lexemului verbal în procesul comunicării, tranzitivitatea este în strânsă legătură cu caracteristicile semantice ale verbului. De aceea se consideră că tranzitivitatea este o însușire permanentă a verbului, fapt confirmat de mențiunea respectivă în dicționare înaintea definirii sensului lexemului verbal. Tranzitivitatea se referă la dubla orientare a lexemelor verbale în schema de relații sintactice agent – proces – pacient.
Această calitate a verbelor și a clasei predicatorilor logice în general este concepută diferit, în funcție de accepțiile propuse termenului tranzitiv: fie ca trăsătură lexico–sintactică a verbelor / predicatorilor, constând în necesitatea complinirii semantice printr-un obiect, fie ca trăsătură strict sintactică, manifestându-se prin apariția verbului / predicatului în contextul unui obiect direct, context specific formal pentru fiecare limbă, fie ca trăsătură logico–semantică actanțială / argumentală, constând în capacitatea verbului / predicatului de a apărea într-o configurație cu două argumente.
Tranzitivitatea, indiferent de modul de concepere, este o trăsătură universală, care trebuie înțeleasă nu în sensul unui inventar comun de verbe / predicate tranzitive pentru toate limbile, ci în sensul unei trăsături caracterizând clasa verbului în orice limbă.
Trăsătura universală a tranzitivității asigură coeziunea semantică a propoziției, precum și coeziunea ei sintactică, explicând, pe de o parte, atribuirea rolurilor tematice, iar, pe de altă parte, impunerea restricțiilor de formă de către verb. Tranzitivitatea a fost captată de diverse modele lingvistice ca trăsătură esențială de organizare a propoziției.

Lecturați gratuit Tranzitivitatea verbelor în limba română, autor Trandafir Ioana-Andreea

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6777-8

Aspecte ale clasificării sintagmatice a verbului în limba română, autor Trandafir Ioana-Andreea

Tranzitivitatea este o însușire permanentă a verbului, fapt confirmat de mențiunea respectivă în dicționare înaintea definirii sensului lexemului verbal. Noțiunea în cauză este destul de complexă ea comportând o serie de caracteristici ce se referă la disponibilitățile semantice, sintagmatice, gramaticale și derivative ale verbelor. Cu toate acestea, deși problema n-a fost trecută cu vederea de către lingviști, încă nu există un studiu special consacrat verbelor tranzitive. Mai mult decât atât, nu există nici o opinie unică în ceea ce privește problemele cardinale ale tranzitivității și ale valenței. De aceea cercetarea acestei probleme se impune în mod imperios, pentru a o privi dintr-un nou unghi de vedere și a completa prețioasele realizări de până acum. Acestea au constituit și motivele care au stat la baza alegerii temei date pentru investigare.

Lecturați gratuit Aspecte ale clasificării sintagmatice a verbului în limba română, autor Trandafir Ioana-Andreea

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6776-1

Integrarea în şcoala de masă a elevilor cu dificultăţi de învăţare, autor Ana Maria Man

Pentru a lucra cu şcolarii mici este foarte important să ştim că trebuie să luăm în serios jocul. Intervenţia ca atare, includerea jocului ca mijloc de educaţie în procesul de predare – învăţare are asupra copilului acelaşi efect: lacrimi, frustrări, adică tot ce înseamnă debutul şcolar din punctul lui de vedere:uneori pierderea creativităţii, imaginaţiei, inventării de jocuri, toate îngrădite de canoanele şcolii.

Lecturați gratuit Integrarea în şcoala de masă a elevilor cu dificultăţi de învăţare, autor Ana Maria Man

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6794-5

Pregătirea profesională a resurselor umane în instituţiile publice, autor Mirona Stoica

Comportamentul profesorului în cadrul procesului instructiv-educativ reflectă gradul de stăpânire a disciplinei de învăţământ pe care o predă, cunoştinţele şi abilităţile psiho-pedagogice şi metodice pe care le posedă (presupuse de specificul activităţii şcolare), cultura sa generala, trăsăturile sale de personalitate. Cerinţele şcolii moderne sunt deosebit de complexe, în ceea ce priveşte pregătirea cadrelor didactice. Modelul unui profesor competent presupune cunoştinţe şi priceperi în domeniul disciplinei predate şi al activităţii instructiv-educative în general, capacitatea de a trezi şi întreţine interesul elevilor pentru domeniul său, de a-i atrage şi a-i îndruma.

Lecturați gratuit Pregătirea profesională a resurselor umane în instituţiile publice, autor Mirona Stoica

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6775-4

Metodologia organizării şi desfăşurării activităţilor matematice pe bază de joc didactic. Monografie, autor prof. ed. timpurie Buda Cassandra Dana

Activităţile matematice îi iniţiază pe copii în recunoaşterea şi în înţelegerea regulilor de combinare a diferitelor jocuri logice, ca fiind primii paşi spre o gândire raţională. Anumite operaţii cu caracter concret, cu obiecte concrete structurate şi organizate pot ajuta la formarea primelor noţiuni şi concepte logice la copil şi la înţelegerea legilor după care se combină. Dezvoltarea gândirii copilului este influenţată puternic de activităţile matematice concepute în sensul descoperirii de către preşcolar a unor însuşiri ale obiectelor şi a relaţiilor dintre obiecte.

Lecturați gratuit Metodologia organizării şi desfăşurării activităţilor matematice pe bază de joc didactic. Monografie, autor prof. ed. timpurie Buda Cassandra Dana

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-630-317-319-1

Implicații ale jocului didactic matematic care presupune rezolvare de probleme în formarea achizițiilor matematice la vârsta preșcolară. Carte în domeniul educațional, autor prof. ed. timpurie Buda Cassandra Dana

Crearea unor situații care să presupună rezolvare de probleme este un factor esențial în demersul de stimulare a preșcolarilor în vederea participării active la propriul proces de formare. Implicarea preșcolarilor în situații problemă, situații a căror rezolvare trebuie să o identifice prin forțe proprii, constituie fără dar și poate un factor ce facilitează în mare măsură formarea achizițiilor matematice. Faptul că preșcolarii sunt stimulați și implicați activ în propriul proces de învățare, fără a le fi transmise cunoștințe factuale pe care să la asimileze în mod pasiv, generează o serie de efecte mai mult decât favorabile asupra dezvoltării personalității acestora.

Lecturați gratuit Implicații ale jocului didactic matematic care presupune rezolvare de probleme în formarea achizițiilor matematice la vârsta preșcolară. Carte în domeniul educațional, autor prof. ed. timpurie Buda Cassandra Dana

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-630-317-318-4

Rolul poveștilor terapeutice în dezvoltarea competenței emoționale la copiii de vârstă preșcolară, autor prof. ed. timpurie Buda Cassandra Dana

Literatura de specialitate și-a mărit considerabil granițele în domeniul dezvoltării emoționale la vârsta preșcolară, aducând în atenția noastră un ansamblu de studii și cercetări cu privire la modul în care funcționează preșcolarii din punct de vedere emoțional. Tot literatura de specialitate este cea care surprinde eficacitatea unor metode didactice în contextul dezvoltării emoționale. Din dorința de a identifica modalități cât mai eficiente prin care să venim în sprijinul dezvoltării armonioase a componentei emoționale a preșcolarilor, am încercat să adaptăm o serie de metode și activități didactice în acest sens, configurându-se astfel o legătură între poveștile terapeutice și dezvoltarea emoțională a preșcolarilor.

Lecturați gratuit Rolul poveștilor terapeutice în dezvoltarea competenței emoționale la copiii de vârstă preșcolară, autor prof. ed. timpurie Buda Cassandra Dana

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-630-317-315-3

Metode moderne folosite în lecțiile de limba și literatura română în învățământul primar, autor Ioneta Emanuela Popa

Prin aplicarea abordării grupului interactiv în clasă, copiii își dezvoltă abilitățile de a selecta informații, de a comunica idei și de a învăța comportamente învățate care sunt esențiale pentru ei în școală și în viața adultă. Eforturile lor trebuie să fie intelectuale, exersând procese fizice și intelectuale, abordând alte dimensiuni intelectuale, interdisciplinare. Metoda interactivă acționează asupra modului în care copilul gândește și se exprimă. Aplicarea lor trebuie să fie sub forma unui joc cu reguli. Prezentate în acest fel, ei implică copiii în activități, învățare activă și cooperare. Abordarea interactivă în grup necesită mult tact din partea profesorului, acesta fiind nevoit să adapteze stilul de predare la structura personalității copilului. Profesorul trebuie așadar să adapteze stilul cel mai potrivit fiecărui copil: gesturi, muncă, exclamații, întrebări, sugestii, îndrumări, laudă, reținere, apreciere, entuziasm în raport cu situația.

Lecturați gratuit Metode moderne folosite în lecțiile de limba și literatura română în învățământul primar, autor Ioneta Emanuela Popa

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-630-317-304-7

Motivation by Gender. Classroom Anticipated Problems and Solutions, autor Carmen Mădălina Vatamaniuc

The aim of the paper is to investigate to what extent proper motivation can influence the degree of pupils’ receptivity towards English. As a young teacher/student the question of teaching in an appealing manner is highly important to me, as teaching for different ages and genders seems to overlap various methods, none being suited for all categories of age and sex.
This paper is about motivation and what drives different genders towards learning the English language as well as what aspects of the language interest boys and girls in particular.
To that purpose, it also addresses some challenges that can occur in the English learning environment and discusses how these challenges can be met and solved, while still keeping in mind gender differences. It offers solutions for difficulties that normally happen in any typical classroom. These difficulties are analyzed both from the perspective of the teacher and the learners.
People’s motivation and attitude for learning English has been different through time, and influenced not only by difficulty of subject, but also by subjective factors like pupils gender, and teacher personality. In the field of SLA, there have been various attempts to define second language learning motivation and to discover relationships between motivation and gender. Thus, it is very important for an English teacher to comprehend the differences between genders and to adapt his or hers curriculum to suit the specific needs of each category individually.
The present paper aims to answer the dilemma of why some pupils are motivated to learn the English language and some are not, it explores the differences in motivational sub-constructs based on the variable of gender, and what is more than that, it suggests how to get those who are not motivated to learn English, to take a second look at the importance of the language and have a second go at it.
It also proposes to have a closer look at the learners’ mentality in order to associate it with different teaching principles.

Lecturați gratuit Motivation by Gender. Classroom Anticipated Problems and Solutions, autor Carmen Mădălina Vatamaniuc

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-630-317-314-6

Rolul, locul și metodologia jocului didactic matematic în învățământul preșcolar, autor Marina Bascândură

În contextul actual al educației timpurii, jocul didactic matematic reprezintă un instrument esențial în dezvoltarea copiilor preșcolari, având un impact semnificativ asupra formării abilităților cognitive, sociale și emoționale. Prin intermediul acestei lucrări, îmi propun să evidențiez imporetanța fundamentală a jocului didactic matematic în învățământul preșcolar, analizând rolul său în dezvoltarea integrală a copiilor, locul său în cadrul curriculumului și metodologia eficientă pentru implementarea sa în practica educațională.

Lecturați gratuit Rolul, locul și metodologia jocului didactic matematic în învățământul preșcolar, autor Marina Bascândură

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-630-317-313-9

Omul problematic la Marin Preda („Intrusul” şi „Marele singuratic”), autor Gabriela Maria Anton

În prezenta lucrare îmi propun să tratez problematica umană, general existenţială, în două dintre romanele lui Marin Preda: „Intrusul” şi „Marele singuratic”.
Această opţiune se datorează faptului că deşi romanele sunt mai puţin cunoscute de către elevi, ele pun întrebări, caută soluţii, stimulează cugetul.
Cele două personaje principale, Călin Surupăceanu și Niculae Moromete se aseamănă prin structura de tip camusian, ambii având dileme existențiale. Ca și în „Străinul” lui Camus, în romanele lui Preda se insistă pe reflectarea problemelor morale ale individului, a interiorității personajelor.Problemele acestora sunt implicit problemele lumii noastre, ale timpului pe care îl traversăm. Dacă ne-am întreba pentru care motive anume personajele lui Preda ne plac, le simţim atât de aproape de noi, răspunsul s-ar referi cu siguranţă şi la faptul că, indiferent de condiţia lor socială sau intelectuală ele sunt mari purtătoare de conştiinţă, având o intensă viaţă interioară, un bogat conţinut psihologic.
Cu toate că reflectarea conditiei umane la Preda a fost un subiect des abordat în critica literară, noutatea lucrării constă în realizarea unor conexiuni între cele două romane supuse atenției, în analiza confesiunilor făcute de scriitor pentru a întregi viziunea acestuia asupra temei în cauză.

Lecturați gratuit Omul problematic la Marin Preda („Intrusul” şi „Marele singuratic”), autor Gabriela Maria Anton

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6774-7

Teaching English as a foreign language grammar. The importance and efficiency of Grammar when teaching English, autor Prof. Matei Ana Maria

In this paper I have tried to highlight some activities based on past simple, future simple and plural nouns which give us, the teachers, the possibility to help students in dealing with these grammatical structures. Generally, the activities are designed to engage students in different tasks, this aspect does not only enable students to understand this grammatical issue, but also to expand their vocabulary, reinforce language patterns, develop writing and speaking skills. Thus, we suggest a various range of classroom exercises which support this grammatical structure and foster students‘ ability of dealing with these types of grammatical exercises.

Lecturați gratuit Teaching English as a foreign language grammar.
The importance and efficiency of Grammar when teaching English, autor Prof. Matei Ana Maria

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6771-6

An English-Romanian Glossary on Beekeeping, autor Andreea-Ștefania Tăbăcaru

Bee products changed my life and improved my health, which is why I felt I should approach this topic in my dissertation. This was the perfect opportunity for me to learn and discover more, and also to share my passion for bee products with other people through this work of mine. My dream is to inspire people to discover more natural ways of staying healthy and radiant and to trust nature to save them in most situations, as natural products are less likely to produce any other damage in comparison to pharmaceutical medication. This glossary of beekeeping terms is meant to help anyone interested in the wonderful world of bees to better understand their classification, their way of living and also how to care for them and how to harvest honey.

Lecturați gratuit An English-Romanian Glossary on Beekeeping, autor Andreea-Ștefania Tăbăcaru

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6770-9

Optimizarea performanței elevilor din ciclul primar prin utilizarea resurselor digitale. Aplicații practice la ciclul de achiziții fundamentale. Lucrare metodico-ştiinţifică, autor Ionuța Ilieș

Lucrarea de față își propune să investigheze impactul resurselor digitale asupra optimizării performanțelor elevilor din ciclul primar, cu precădere în ceea ce privește rezultatele școlare la disciplinele Comunicare în Limba Română și Matematică și Explorarea Mediului. Alegerea acestei direcții de cercetare derivă din convingerea că digitalizarea educației nu este un fenomen trecător, ci o dimensiune definitorie a învățământului contemporan, care trebuie valorificată cu discernământ pedagogic și viziune didactică. De asemenea, observațiile directe asupra modului în care elevii reacționează la conținuturi digitale, interesul crescut pentru sarcinile gamificate și progresele notabile în învățare atunci când sunt utilizate platforme interactive, au contribuit la alegerea acestei teme.

Lecturați gratuit Optimizarea performanței elevilor din ciclul primar prin utilizarea resurselor digitale. Aplicații practice la ciclul de achiziții fundamentale. Lucrare metodico-ştiinţifică, autor Ionuța Ilieș

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6769-3

Activități integrate și proiecte didactice pentru clasa pregătitoare. Ghid metodic pentru cadrele didactice, autor Ionuța Ilieș

Lecturați gratuit Activități integrate și proiecte didactice pentru clasa pregătitoare. Ghid metodic pentru cadrele didactice, autor Ionuța Ilieș

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6768-6

Lumea minunată a emoțiilor mele, autor Mihaela Păun

Fiecare sentiment este minunat și vă va oferi adevărate lecții de viață! Jocul, ca exercițiu de energizare și formă de activitate, vă va ghida prin toată această călătorie, pe care îmi doresc să o parcurgeți cu entuziasm de la început până la sfârșit. Am ales o selecție de jocuri atractive care sper să vă determine să participați cu plăcere și să dobândiți cât mai multe cunoștințe despre sentimente și emoții. În funcție de creativitatea fiecărei educatoare, activitățile propuse pot fi completate cu povești terapeutice, jocuri interactive digitale sau alte metode și mijloace didactice. Vă doresc o călătorie plăcută prin lumea sentimentelor pe care le veți cunoaște prin intermediul acestei cărți! Dacă am reușit să vă înseninez chipul și să vă bucur sufletele, voi fi plină de mulțumire!

Lecturați gratuit Lumea minunată a emoțiilor mele, autor Mihaela Păun

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6767-9

Agresivitate şi comportament deviant la adolescent, autor Mihaela Păun

Agresivitatea este o expresie a violenţei din societate; când agresivitatea se produce în şcoală, ea generează şi la alte consecinţe: alături de victimizare, agresivitatea din şcoală reduce şansele elevilor de a-şi dezvolta personalitatea pe deplin şi de a dobândi o educaţie de calitate.
Bazându-ne pe această idee, ne dorim ca prin prezenta lucrare, să surprindem o serie de iniţiative educaţionale, menite să stimuleze interesul şi participarea tuturor celor implicaţi în procesul instructiv-formativ la pregatirea adolescenţilor pentru o viaţă bazată pe respectul faţă de celălalt, comunicare şi implicare activă.

Lecturați gratuit Agresivitate şi comportament deviant la adolescent, autor Mihaela Păun

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6766-2

Sinteze şi teste de istorie a românilor, autor Elena Dănilă

Lucrarea se distinge și prin echilibrul dintre concizie și consistență informațională. Sintezele permit revederea rapidă a materiei, fiind structurate logic și cronologic, fără a sacrifica rigoarea științifică. Această abordare este deosebit de utilă în contextul în care elevii trebuie să gestioneze un volum mare de informații într-un timp limitat. Organizarea tematică facilitează recapitularea sistematică și consolidează învățarea pe termen lung.
Totodată, cartea contribuie la dezvoltarea competențelor specifice disciplinei istorie, prevăzute de curriculumul școlar: utilizarea corectă a conceptelor istorice, analiza critică a surselor, raportarea evenimentelor la spațiul și timpul istoric, precum și formularea unor puncte de vedere argumentate. Prin îmbinarea sintezei teoretice cu exercițiul practic, volumul creează un cadru coerent de învățare activă.
Nu în ultimul rând, „Sinteze și teste de istorie a românilor” are valoarea unui demers educativ care încurajează asumarea conștientă a trecutului. Într-o societate în care informația circulă rapid și adesea fragmentar, o astfel de lucrare oferă repere solide și contribuie la formarea unei perspective istorice echilibrate, fundamentate pe argument și document.

Lecturați gratuit Sinteze şi teste de istorie a românilor, autor Elena Dănilă

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6765-5

Culegere de istorie. Teste și fișe de lucru. Clasele V-VIII, autor Elena Dănilă

Lucrarea cuprinde o varietate de itemi – întrebări de tip obiectiv, exerciții de completare, asociere, ordonare cronologică a evenimentelor, adevăr sau falsitate a unor enunțuri,analiză de documente istorice, precum și sarcini de argumentare. Această diversitate permite adaptarea activităților atât pentru evaluarea curentă, cât și pentru recapitulare sau pregătirea testelor și evaluărilor școlare. În același timp, fișele de lucru pot fi utilizate atât în cadrul orelor de istorie, cât și pentru studiul individual al elevilor.

Lecturați gratuit Culegere de istorie. Teste și fișe de lucru. Clasele V-VIII, autor Elena Dănilă

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6764-8

Universul micilor exploratori (Descoperim lumea prin experimente). Domeniul știință – cunoașterea mediului, autor Ramona-Ioana Buleteanu

Fiecare activitate din aceste pagini a fost gândită pentru a transforma sala de clasă într-un mic laborator, unde copiii pot observa, testa și înțelege lumea pas cu pas. Dumneavoastră, cadrele didactice, sunteți ghizii lor de încredere, cei care le modelează curajul de a încerca și le încurajează.

Lecturați gratuit Universul micilor exploratori
(Descoperim lumea prin experimente). Domeniul știință – cunoașterea mediului, autor Ramona-Ioana Buleteanu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6763-1

Rolul, locul și metodologia jocului didactic în dezvoltarea limbajului în învățământul preșcolar, autor Ramona-Ioana Buleteanu

Motivаțiа pеntru rеаlizаrеа аcеstеi lucrări а plеcаt dе lа fаptul că jocurilе didаcticе rеprеzintă modаlități dе аcțiunе cu multiplе vаlеnțе formаtivе, mаi аlеs lа vârstа prеșcolаră, prin urmаrе, аcеstеа аr trеbui vаlorificаtе constаnt și în mаniеră intеgrаtă. Mаi mult, profеsorii pеntru învățământul prеșcolаr trеbuiе să fiе într-o pеrmаnеntă еxplorаrе а modаlităților dе formаrе și dе dеzvoltаrе а limbаjului copiilor prеșcolаri, plеcând dе pе prеmisа că аcеstа rеprеzintă bаzа аdаptării copiilor lа sociаl. Jocul didаctic rеinvеntаt continuu și аdаptаt nеvoilor dе comunicаrе аlе copiilor (lеxicаl, fonеtic, morfo-sintаctic) poаtе rеprеzеntа, fără îndoiаlă, o mеtodă dе аtingеrе cu succеs а stаndаrdеlor curriculаrе în vigoаrе în аcеаstă еtаpă dе vârstă.

Lecturați gratuit Rolul, locul și metodologia jocului didactic în dezvoltarea limbajului în învățământul preșcolar, autor Ramona-Ioana Buleteanu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6762-4

Strategii moderne de predare în învăţământul simultan, autor Maria Anita Găvănescu

Deși sunt copii mai puțini la clasă, predarea simultană prezintă multe dificultăți care, dacă nu sunt depășite pot contribui la obținerea unor performanțe slabe, la eșecul elevilor. În acest caz capacitatea și măiestria învățătorului de a îmbina armonios cele două tipuri de activități, de a schimba cu tact și suplețe conținutul activității de la o clasă la alta, poate conduce la obținerea de performanțe în astfel de clase. Un factor hotărâtor în obținerea de performanțe la clasele simultane îl reprezintă formarea deprinderilor de muncă independentă, un pas important în formarea spiritului autonom la elevi.

Lecturați gratuit Strategii moderne de predare în învăţământul simultan, autor Maria Anita Găvănescu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6761-7

Managementul clasei de elevi – o abordare psihopedagogică, autor Maria Anita Găvănescu

În lucrarea de față am abordat tematica managementului educațional și în special a managementului clasei de elevi cu scopul accentuării importanței și a rolului primordial în eficientizarea procesului de învățământ sub toate aspectele sale. Punctul de plecare în abordarea acestei teme are la baza necesitatea revizuirii practicilor educaționale privind rolurile actorilor implicați în actul educațional la nivelul clasei de elevi și a relațiilor dintre aceștia. De aceea cadrul didactic în calitate de manager al clasei de elevi trebuie să-și regândeasca întreaga abordare a proiectării, organizării și desfășurarii procesului educațional din clasa de elevi pentru a răspunde nevoilor reale de formare a personalității elevilor.

Lecturați gratuit Managementul clasei de elevi – o abordare psihopedagogică, autor Maria Anita Găvănescu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6760-0

Muzica ne face fericiți. Ghid metodologic pentru Educație muzicală, autor Florentina-Valentina Matei

Introducând copiii în lumea muzicii, aceștia învață să trăiască muzica, își dezvoltă imaginația, își amplifică trăirile afective și incep să-și controleze emoțiile,își dezvoltă simțul armoniei și al echilibrului, își dezvoltă vocea și simțul ritmic, își formează deprinderi de a asculta muzica și de a-și exprima impresiile pe care le are ascultând un anumit cântec.
Muzica are deosebite valențe formative, învățarea și practicarea ei constituind o adevărată “terapie” pentru intelectul copilului preșcolar. Ea educă și dezvoltă o serie de procese psihice: gândirea, memoria, atenția, afectivitatea, voința.

Lecturați gratuit Muzica ne face fericiți. Ghid metodologic pentru Educație muzicală, autor Florentina-Valentina Matei

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6773-0

Învăț să scriu. Auxiliar curricular, autor Florentina-Valentina Matei

Dezvoltarea motricității fine este foarte importantă pentru dezvoltarea armonioasă a preșcolarilor. Este indicat ca aceștia să exerseze făcând exerciții grafice pornind de la simplu la complex în funcție de particularitățile individuale ale fiecărui copil. Înainte de a începe un exercițiu grafic se execută câteva exerciții de încălzire a musculaturii: morișca, batem palmele, rotim pumnișorii.
Fișele cu semne grafice sunt necesare dezvoltării motricității copilului de vârstă preșcolară.
Fișele următoare sunt perfecte pentru a-i ajuta și încuraja pe copii să exerseze scrierea semnelor grafice și să își lucreze și dezvolte în același timp musculatura fină a mâinii.

Lecturați gratuit Învăț să scriu. Auxiliar curricular, autor Florentina-Valentina Matei

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6772-3

Studiu privind rolul mijloacelor gimnasticii și ale disciplinelor de expresie motrică în activități curriculare și extracurriculare, autor Nicoleta Ciubotă

Opţiunea privind tratarea temei de faţă a avut ca fundament evidenţierea valenţelor formative pe care le au mijloacele specifice acestor discipline asupra comportamentului motor al elevilor.
Prin realizarea acestei lucrări, consider că pot contribui la identificarea şi extrapolarea efectelor pe care le exercită mijloacele de expresie motrică asupra valorilor simţului pentru frumos prin prisma formării deprinderilor specifice.

Lecturați gratuit Studiu privind rolul mijloacelor gimnasticii și ale disciplinelor de expresie motrică în activități curriculare și extracurriculare, autor Nicoleta Ciubotă

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6798-3

Bătălia de la Oituz – 1917. Aspecte metodice; integrarea conținutului la clasă. Aplicaţii ale metodelor moderne de predare – învăţare şi transmiterea cunoştinţelor la cursul de istorie şi la disciplinele înrudite, autor Florentin Botezatu

Fără a neglija importanţa metodelor clasice, în învăţământul secolului XXI, se pune mai mult accent pe ansamblul metodelor active şi interactive. O oră de istorie nu se poate desfăşura fără aplicarea unor metode tradiţionale cum ar fi povestirea, conversaţia sau explicaţia, ele fiind absolut necesare pentru realizarea procesului de învăţare. Îmbinarea lor cu metode moderne activ – participative face ora de istorie plăcută şi antrenantă pentru elevi.
Metodele moderne au următoarele avantaje : stimulează şi dezvoltă capacitatea de gândire, dezvoltă inteligenţe multiple, sporeşte interesul pentru o temă sau sarcină, lucrul în echipă oferă posibilitatea împărtăşirii opiniilor sau experienţelor, se reduce blocajul emoţional în cazul unor elevi care au aceste probleme, etc
Pentru realizarea cât mai eficientă a procesului instructiv – educativ, este indicată îmbinarea metodelor tradiţionale cu cele moderne. Astfel, în învăţământul modern, rolul profesorului este acela de a dirija procesul mai sus amintit, prin înlesnirea elevilor de a-şi deprinde anumite cunoştinţe, folosind diverse metode didactice.

Lecturați gratuit Bătălia de la Oituz – 1917. Aspecte metodice; integrarea conținutului la clasă. Aplicaţii ale metodelor moderne de predare – învăţare şi transmiterea cunoştinţelor la cursul de istorie şi la disciplinele înrudite, autor Florentin Botezatu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6759-4

Oituz 1917. Verdunul românesc, autor Florentin Botezatu

În căutare de eroi şi fapte de eroism, istoriografia românească vorbea despre strălucita victorie de la Mărăşeşti, acordându-i-se pagini întregi în care erau descrise diferite momente cruciale ale conflictului, din care ieşeau învingători soldaţii noştri, iar orice eşec era pus pe seama aliaţilor ruşi sau pe lipsa de suport tehnic în anumite momente cheie. Pe nedrept, bătăliile de la Mărăşti (una dintre puţinele momente de amploare în care armata română a avut iniţiativa ofensivă) şi cea de la Oituz (adevăratul succes defensiv) au fost trecute cumva în plan secund datorită mitizării acţiunii de la Mărăşeşti, asupra căreia vom reveni în paginile ulterioare.

Lecturați gratuit Oituz 1917. Verdunul românesc, autor Florentin Botezatu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6758-7

Ce scriem la subiectul al II-lea dacă … Gen dramatic, autori Mirela Dumitru-Savin, Geanina-Petronela Roșu

Clasa a XII-a aduce cu sine o serie de provocări. Cel mai des auzim din partea viitorilor absolvenți întrebarea: ,,Ce scriu la subiectul X dacă…?’’. Pentru limba și literatura română, mai ales la clasele cu profil real, X este de cele mai multe ori subiectul al II-lea. Astfel, pe baza unui chestionar, am realizat sinteze pentru subiectul al II-lea, în vederea pregătirii pentru examenul de bacalaureat, sesiunea 2024, în funcție de ceea ce a părut mai dificil.

Lecturați gratuit Ce scriem la subiectul al II-lea dacă … Gen dramatic, autori Mirela Dumitru-Savin, Geanina-Petronela Roșu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6756-3

Modalități de realizare a educației nonformale în contextul învățământului preșcolar, autor Elena Cosmina Busuioc

Participarea copiilor la activități nonformale în mediul preșcolar contribuie la dezvoltarea competențelor sociale și promovează integrarea socială a elevilor și apartenența acestora la grupuri comunitare. De asemenea, educația nonformală facilitează dobândirea unor achiziții noi, atât asupra exprimării verbale, cât și a comportamentului în societate, fiind de un real ajutor pentru fundamentarea unor principii sănătoase încă de la cele mai fragede vârste.
Educatorii, în calitate de facilitatori-cheie ai activităților nonformale, îmbunătățesc competențele de management (de exemplu, organizarea, comunicarea prin selectarea partenerilor, abilităților de autogestionare). Prin inițierea, planificarea, organizarea, desfășurarea, monitorizarea, evaluarea și îmbunătățirea acestor activități, contribuie la dezvoltarea propriilor competențe sociale.

Lecturați gratuit Modalități de realizare a educației nonformale în contextul învățământului preșcolar, autor Elena Cosmina Busuioc

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6754-9

Noutăți în DCR3, autor Iulia Alexandra Costin

Lucrarea de față se intitulează Noutăți în DCR3. Obiectivul cercetării noastre este de a oferi un studiu comparat al celor trei ediții ale Dicționarului de cuvinte recente elaborat de Florica Dimitrescu. Lucrarea noastră este structurată în două capitole, urmate de concluzii, o Anexă și o Bibliografie.

Lecturați gratuit Noutăți în DCR3, autor Iulia Alexandra Costin

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6783-9

Metode de extracţie a polifenolilor din plante, autor Lenuţa-Mirabela Iordache

Polifenolii din plante au toate proprietăţile fizico-chimice principale necesare pentru a deveni substanţe terapeutice cu activitate citotoxică selectivă pentru celulele canceroase. Polifenolii alimentari sunt absorbiţi şi metabolizaţi rapid, deci ar putea prezenta efecte valoroase în prevenirea pe termen lung a bolilor care se dezvoltă pe o perioadă lungă de timp, fiind prezenţi în organism, în doze mici dar constante. În plus, este astăzi destul de clar că polifenolii sunt, nu doar capabili de a precipita proteinele, dar mulţi dintre ei pot interacţiona cu diverse molecule ţintă, care influenţează căile de semnalizare în celule în moduri diferite, angajează proteine funcţionale în formarea complecşilor inhibitori cu afinităţi puternice, sau perturbă asocierea anumitor proteine în aranjamente supramoleculare toxice.
Polifenolii din plante au început deja să inspire cercetătorii în căutarea lor de noi agenţi antitumorali, compuşi puternic antioxidanţi cum ar fi: conservanţii alimentari şi agenţii antifibrilogeni pentru lupta împotriva patologiei neurodegenerative, precum şi diverse materiale funcţionalizate care să prezinte avantajele proprietăţilor fizico-chimice unice ale grupării funcţionale fenolice.

Lecturați gratuit Metode de extracţie a polifenolilor din plante, autor Lenuţa-Mirabela Iordache

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6753-2

Sinteza unor derivaţi de bis-piridazonă, autor Lenuţa-Mirabela Iordache

În aceastǎ lucrare ne-am propus sinteza de compuşi heterociclici noi prin funcţionalizarea atomului de azot din poziţia 2 a heterociclurilor, respectiv prin intermediul reacţiilor de N-alchilare. Compuşii obţinuţi, datoritǎ faptului cǎ derivaţii 1,2 – diazinici sunt activi biologic, au fost propuşi pentru investigaţii în acest sens pentru testarea diverselor activitǎţi biologice posibile.

Lecturați gratuit Sinteza unor derivaţi de bis-piridazonă, autor Lenuţa-Mirabela Iordache

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6752-5

Disputa pentru apele teritoriale din Marea Neagră. Studiu de caz: Insula Șerpilor, autor Gigi Grasu

Din punct de vedere științific, disputa privind apele teritoriale din Marea Neagră este analizată prin prisma dreptului internațional maritim, a factorilor geostrategici, geopolitici și a resurselor naturale, a strategiilor referitoare la Marea Neagră enunțate direct sau indirect de alianța euroatlantică, Uniunea Europeană și România.
Studiul temei privind disputa pentru apele teritoriale din Marea Neagră, exemplificat prin cazul insulei Șerpilor, se bazează pe înțelegerea complexității cu privire la asigurarea securitații naționale a României, a dreptului istoric, geografic și juridic asupra insulei Șerpilor și a delimitării corecte a apelor teritoriale românești.

Lecturați gratuit Disputa pentru apele teritoriale din Marea Neagră. Studiu de caz: Insula Șerpilor, autor Gigi Grasu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6755-6

Rolul și importanța consilierului în școală și comunitate, autor Raluca Florina Păun

În această lucrare am încercat să ofer o viziune de ansamblu asupra factorilor potențiali implicați într-un parteneriat educațional, familia, comunitatea și nu în ultimul rând școala, pentru a sublinia cât mai mult posibil importanța și necesitatea includerii acestora în sistemul de educație, cu scopul de a-i sprijini pe elevi să dezvolte competențe ce le vor fi de folos pe parcursul întregii vieți.
Motivul principal al creării unui astfel de parteneriat îl reprezintă dorința de a ajuta elevii să aibă succes școlar, dar și pentru a le crea baza succesului de viitor, așadar crearea unor parteneriate ale școlilor cu părinții și societatea reprezintă pentru elevi o comunitate de suport ce îi sprijină în demersul didactic.

Lecturați gratuit Rolul și importanța consilierului în școală și comunitate, autor Raluca Florina Păun

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6750-1

Diminuarea stresului elevilor prin strategii de dezvoltare a inteligenței emoționale, autor Raluca Florina Păun

Inteligența ѕocio-emoțională eѕte una din temele care mă рreocuрă în activitatea рe care o desfășor ca рrofeѕor рentru învățământul рrimar, având în vedere că receрtarea meѕaϳului oral și ѕcriѕ conѕtituie factor motivator рentru activitatea deѕfășurată de coрil în рerioada școlară.
Аm aleѕ aceaѕtă temă datorită noutății ѕubiectului și faрtului că inteligența ѕocio- emoțională eѕte încă o noțiune eхtrem de mediatizată în occident, ѕuрuѕ unor numeroaѕe controverѕe între recunoѕcuți ѕрecialiști din domenii diverse: рѕihologie, management organizațional, ѕociologie, leaderѕhiр.

Lecturați gratuit Diminuarea stresului elevilor prin strategii de dezvoltare a inteligenței emoționale, autor Raluca Florina Păun

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6750-1

Unitatea dintre conştiinţă şi comportamentul moral la elevi. Lucrare științifică în domeniul didacticii și managementului educațional, autor Mariana Piele

Publicare carte cu ISBN

Principala funcţie a instruirii morale este de a orienta conduita morala, de a determina o anumită atitudine şi anume aceea corespunzătoare cerinţelor moralei sociale. Cu alte cuvinte, funcţia principală a instruirii morale este aceeaşi pentru elevii de toate vârstele. Se ştie, însă, că raportul dintre cunoştinţele morale şi actele care le corespund sunt diferite de la o vârstă la alta. La elevii de vârstă şcolară mică, acest raport este oarecum mai direct decât la preadolescenţi şi adolescenţi. Elevul, cu cât este mai mic, cu atât este mai receptiv la indicaţiile privitoare la comportarea sa, care vin din partea unor adulţi ce nu-i sunt indiferenţi, chiar au foarte mare importanţă pentru el, cum sunt părinţii, dar şi învăţătorii. Aceste persoane nu-i sunt indiferente fie în sensul că le recunoaşte „dreptul” de a-l pune în faţa unor cerinţe de comportare, fie că se supune din afecţiune.

       

Lecturați gratuit Unitatea dintre conştiinţă şi comportamentul moral la elevi. Lucrare științifică în domeniul didacticii și managementului educațional, autor Mariana Piele

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de carte educațională cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 9978-606-30-6569-5

Educația morală la școlarul mic. Lucrare științifică în domeniul problematicii educației, autor Mariana Piele

Dimensiunile vieţii contemporane, complexitatea ei, progresul tehnic impun o analiză operaţională a acţiunii educative. Educaţia se întemeiază pe un univers de valori care dau sens conduitei umane. Opera educatorului este transformată în întregime. Din învăţător el devine un îndrumător, iar adevăratul său rol constă în organizarea mediului şcolar în aşa fel, încât el să producă mobiluri şi motive de acţiune permanentă în subiect. Învăţătorul este conducătorul elevului în operaţiile lui de dobândire a cunoştinţelor. Drept surse ale învăţării servesc informaţiile de tot felul, integrate în comportamentul fiecărui om, începând de la naştere, atât prin acţiuni organizate şi dirijate de familie, şcoală, societate, cât şi în mod independent, după ajungerea la conştiinţa necesităţii lor sau chiar întâmplător, indirect, fără intenţia reţinerii şi utilizării lor.

Lecturați gratuit Educația morală la școlarul mic. Lucrare științifică în domeniul problematicii educației, autor Mariana Piele

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6748-8