Sari la conținut

Metode laticiale de descompunere a automatelor finite, autor Viorica Ciocănaru

Matematica a fost, este şi va fi prezentǎ mereu în viața omului, în tot ceea ce-l înconjoarǎ ajutându-l așa după cum observa Gh. Ţiţeica: ”Matematica este un mod de exprimare a legilor naturale, este cel mai simplu şi cel mai potrivit chip de a înfățișa o lege generală sau curgerea unui fenomen, este cea mai perfectă limbă în care se poate povesti un fenomen natural.”
Conceptele abstracte, fundamentate teoretic în multe domenii ale matematicii, prind contur prin elaborare de modele care îşi gǎsesc aplicaţii intradisciplinar şi/ sau interdisciplinar în fizicǎ, chimie, informaticǎ, etc.

În cuprinzǎtoarea arie a interferenţelor dintre matematicǎ şi informaticǎ, automatele ocupǎ un loc aparte; ele sunt maşini teoretice care au un comportament definit de reguli (algoritmi), care alcătuiesc programe. Automatele au finalitate (plecând de la orice stare în care se aflǎ la un moment dat, ajung la o stare finală determinată prin programe).
Automatele finite sunt folosite în modelarea comportamentului aplicaţiilor, proiectarea sistemelor, etc.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Metode laticiale de descompunere a automatelor finite, autor Viorica Ciocănaru.

ISBN 978-606-577-069-0

Evaluarea în învăţământul primar, autor Lidia Florentina Pescaru

Evaluarea este un act absolut necesar în procesul conducerii unei activități şi în luarea deciziilor, ea furnizând informaţii necesare reglării şi ameliorării activităţii didactice, prin adoptarea măsurilor corespunzătoare situaţiilor de instruire. Ea este prezentă în orice activitate pedagogică şi se află în relaţie de interdeterminare, de interacţiune funcţională cu predarea şi învăţarea, făcându-le mai eficiente.

Prin activităţile educative, evaluarea este menită să realizeze cunoaşterea şi aprecierea schimbărilor produse de elevi în toate planurile personalităţii lor (intelectual, afectiv, psihomotor, al capacităţilor creative etc.).

Esenţa acţiunii de evaluare este de a cunoaşte efectele activităţii desfăşurate în vederea perfecţionării procesului în etapele următoare. Rezultatele constatate pot fi apreciate şi aplicate corespunzător, în măsura în care sunt puse în legătură componentele procesului didactic şi cu întreaga activitate. Restrângerea ariei acţiunii de evaluare a activităţii de învăţământ la rezultatele obţinute de elevi, fără a fi integrate în evaluarea învăţământului întreg, nu ne poate oferi datele care fac posibilă ameliorarea acestei activităţi.

Autorul

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Evaluarea
în învăţământul primar, autor Lidia Florentina Pescaru

ISBN 978-606-577-063-8

Modalităţi de îmbogăţire, activizare şi nuanţare a vocabularului prin lecţiile de limba română în ciclul primar, autor Inst. Ionescu Constantin

Capacitatea de expresie a unei limbi rezidă în însăşi bogăţia vocabularului ei. Limba română dispune de un vocabular pe cât de bogat, pe atât de felurit, capabil să exprime cele mai subtile idei şi mai nuanţate stări morale. Odată cu progresul social, economic şi cultural, vocabularul se îmbogăţeşte cu termeni noi. Pătrunderea unui număr cât mai mare de termeni tehnici şi abstracţi în vocabularul limbii noastre se înscrie în litera şi spiritul testamentului literar lăsat de Ienăchiţă Văcărescu urmaşilor săi, noile expresii lexicale demonstrează că mijloacele expresiei se îmbogăţesc. Neologismele au darul de a îmbogăţi vocabularul, sporindu-i capacitatea de a exprima cât mai precis, mai nuanţat şi cu mai multă fineţe unele idei şi sentimente. Un neologism poate fi întrebuinţat, dacă el corespunde unei necesităţi reale de exprimare. Ion Heliade Rădulescu spunea:
„Trebuie să ne împrumutăm, dar trebuie foarte bine să băgăm de seamă să nu pătimim cu negustorii aceia care nu îşi iau bine măsurile şi rămân bancruzi (mofluzi). Trebuie să luăm numai acelea ce ne trebuie şi de acolo de unde trebuie şi cum trebuie”.
În învăţământul de toate gradele studiul lexicului merită o atenţie mai mare, deoarece lexicul este aspectul cel mai specific al fiecărui stil funcţional (beletristic, ştiinţific, administrativ, şi publicistic).

Îmbogăţirea şi perfecţionarea vocabularului constituie un lucru mult mai greu de realizat decât însuşirea normelor gramaticale ale limbii materne. Şcoala are rolul esenţial în educarea limbajului. Înainte de toate, şcoala va acţiona pentru a face din limbă un instrument din ce în ce mai precis, mai corect şi mai expresiv în serviciul gândirii şi al comunicării. Dascălul va conduce elevul spre conştientizarea posibilităţilor de utilizare a limbii, de structurare mai bună a exprimării, a gândirii sale, deci îi va oferi instrumentele de care are nevoie fără a uita vreodată că esenţială nu este memorarea noţiunilor, ci capacitatea de a le aplica.

Autorul

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Modalităţi de îmbogățire, activizare şi nuanțare a vocabularului prin lecţiile de limba română în ciclul primar, autor Inst. Ionescu Constantin

ISBN 978-606-577-061-4

Tehnici şi metode de evaluare a performanţelor – autor Florina Chirvasiu

Evaluarea performanţelor este o activitate de bază a managementului resurselor umane, şi ea se desfăşoară în vederea determinării gradului în care angajaţii unei organizaţii îndeplinesc sarcinile sau responsabilităţile ce le revin, ceea ce influenţează în mod direct performanţele firmei.

Evaluarea personalului poate avea un scop imediat şi limitat (evaluarea realizată în vederea disponibilizării sau promovării/trimiterii la specializare), poate avea un scop cu consecinţe pe termen mediu (evaluarea personalului în vederea ierarhizării acestuia şi stabilirii treptelor de salarizare), sau un scop general cu consecinţe pe termen lung (evaluarea angajaţilor ca parte a procesului continuu şi integrat de gestiune a personalului – gestiunea carierei şi dezvoltarea personalului).

O componentă importantă a procesului de apreciere este şi evaluarea potenţialului şi a capacităţii de evoluţie şi dezvoltare a persoanelor din cadrul organizaţiei. Aceste evaluări oferă firmelor informaţiile necesare pentru planificarea şi dezvoltarea resurselor umane, formarea şi perfecţionarea personalului, managementul carierei angajaţilor.
Lucrarea de faţă încearcă, pornind de la o evaluare de potenţial a personalului unei societăţi, să realizeze validarea parţială a unui instrument ce poate fi folosit în astfel de aprecieri.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Tehnici şi metode de evaluare a performanţelor, autor Florina Chirvasiu

ISBN 978-577-056-0

Dezvoltarea calităţilor motrice cu ajutorul metodelor moderne şi a mijloacelor specifice jocului de fotbal, în învăţământul liceal, prof. Leon Victor

În lecţia de educaţie fizică, care este o disciplină obligatorie, dezvoltarea calităţilor motrice nu trebuie să fie impusă, să devină o corvoadă pentru elevi. Educarea calităţilor motrice trebuie să se realizeze cu plăcere, elevii nefiind obligaţi să se instruiască numai pentru realizarea conţinuturilor cu caracter de obligativitate, ci trebuie să li se creeze cadrul necesar de satisfacere a unor conţinuturi opţionale.

Argumentul des invocat, precum că elevii de liceu nu mai au dorinţa de practicare a exerciţiului fizic este fals. Că este aşa, o dovedeşte prezenţa masivă a acestora la sălile de fitness şi aerobic, unde chiar plătesc pentru a-şi remodela corpul.
Se pune, deci, întrebarea firească, dacă şcoala poate oferi asemenea activităţi. Răspunsul este categoric „da” şi nu numai pentru dezvoltarea calităţilor motrice, ci şi pentru alte „categorii”, care pot fi la fel de atractive.

Autorul

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Dezvoltarea calităţilor motrice cu ajutorul metodelor moderne şi a mijloacelor specifice jocului de fotbal, în învăţământul liceal, autor Prof. Leon Victor.

ISBN 978-606-577-050-8

Şcoala Boian, judeţul Sibiu. Monografie, autor Prof. Vasile Duma

Lucrarea este dedicată tuturor celor care au trecut prin Şcoala Boian, elevi şi dascăli, într-un cuvânt,celor care, an de an, de toamna până vara, zi de zi, şi-au lăsat o parte din ei aici, de la copilul de clasa întâi, care păşea cu sfială şi teamă în sala de clasă, până la cel absolvent, plin de sine şi încrezător în forţele proprii; de la dascălul localnic, bucuros că poate să ajute la ridicarea spirituală a celor din rândul cărora a răsărit, până la cel venit din altă parte, dedicat profesiei sale.

Rândurile de faţă sunt apoi un semn al recunoştinţei pentru dăruirea şi profesionalismul sutelor de dascăli, învăţători şi profesori, care au poposit în şcoală,.dedicându-se meseriei cu devotament. Conştient că asupra sa stau îndreptaţi ochii întregii suflări a satului, dascălul a căutat întotdeauna să fie un model, reflectat în felul cum mulţi dintre oameni îşi amintesc figura „Domnului Trandafir”, învăţătorul din clasa întâi sau profesorul şi dirigintele de mai târziu.

Autorul

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Şcoala Boian, judeţul Sibiu. Monografie, autor Prof. Vasile Duma.

ISBN 978-606-577-049-2

Studiul suspensiei autovehiculelor – ţinând seama de stabilitatea acestora; aspecte psihopedagogice şi metodice ale predării-învăţării şi evaluării suspensiei autovehiculelor – autor Ing. Ioana Neagoe

Orice tip de autovehicul, proiectat şi construit în ultimii ani, trebuie să răspundă cerinţelor regulamentelor internaţionale sau statale în vigoare, precum şi unor condiţii tehnico – economice. În acest sens constructorii de autovehicule fac cercetări complexe pentru a aplica avantajele progresului tehnic în ceea ce priveşte materialele, tehnologiile de fabricaţie, metodologiile noi de proiectare cu ajutorul tehnicii de calcul pentru optimizarea soluţiilor.
Fiind o explozie de inteligenţă şi creaţie umană, constructorii de autovehicule, respectând întreg ansamblul de factori privind reducerea consumului de combustibil, normele de securitate (activă şi pasivă) precum şi cele de protecţie a mediului ambiant, creează noi tipuri de autovehicule din ce în ce mai performante. Astfel autovehiculul are din ce în ce mai mult o formă impusă de cerinţele de aerodinamicitate, la care se adaugă tendinţele artistice şi de sensibilitate ale publicului şi mărfurilor, moda şi siguranţa în exploatare , asigurată şi de suspensii optimizate care fac ca oscilaţiile ce apar la trecerea autovehicului peste neregularităţile drumului să se atenueze astfel încât să se asigure o bună confortabilitate, stabilitate şi maniabilitate.
Școala, prin funcţiile sale esenţiale, prin educatorii specializați de care beneficiază, prin modul științific de organizare şi desfășurare a activității, reprezintă unul dintre factorii principali de educaţie.
Deşi conceptul de educaţie permanentă, devenit concept de referință în orice demers educațional, modifică azi rolul școlii, importanța acesteia nu scade ci dimpotrivă. Cercetările au demonstrat că în perspectiva educaţiei permanente, rolul școlii devine mai complex şi mai important deoarece “instituirea educației permanente ca realitate socio – educațională presupune drept punct de plecare o educație de bază (inițială) temeinică”. O idee prețioasă demonstrată de aceste cercetări este aceea că „temeinicia formării iniţiale este esențială pentru implementarea educației permanente şi că rabatul făcut la nivelul școlii de bază se plătește foarte scump mai târziu”.

Lucrarea de faţă poate fi un ghid pentru toţi profesorii care se pregătesc pentru obţinerea gradului didactic I, pentru profesorii ingineri care predau construcţia şi funcţionarea automobilului şi pentru elevii din ciclul superior al liceului de la clasele cu profil auto.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Studiul suspensiei autovehiculelor – ținând seama de stabilitatea acestora; aspecte psihopatologice și metodice ale predării-învățării și evaluării suspensiei autovehiculelor, autor Ing. Ioana Neagoe.

ISBN 978-606-577-039-3

Izomerie. Modele. Modelare, autor Ion Moise

Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, aplicarea în practică a celor mai noi cunoştinţe, impun mutaţii calitative şi în domeniul invăţământului al cărui prim obiectiv îl constituie legarea sa tot mai strânsă de producţie şi de cercetare. În acest context, chimia modernă reprezintă un domeniu al cărui rezultate concrete contribuie cu o pondere substanţială la civilizaţia umană. Un loc important îi revine chimiei organice în care una din preocupările sale fundamentale este stabilirea structurii chimice a compuşilor pe care îi studiază, respectiv relaţia compoziţie-structură-proprietăţi.

Prin specificul său, tema “Izomerie.Modele.Modelare” are largi şi profunde implicaţii in diverse ramuri de activitate (biochimie, industria medicamentelor, stereochimie etc.) şi este deosebit de importantă atât pentru domeniul teoretic cât şi pentru cel practic-aplicativ.

Autorul

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Izomerie. Modele. Modelare, autor Ion Moise.

ISBN 978-606-577-038-6

Lecţii complementare de teoria grafurilor, autor Popescu Rozica-Maria

Această lucrare de teoria grafurilor are drept scop familiarizarea cititorului cu aspecte mai puțin cunoscute ale acesteia, care pot fi abordate pe baza unor cunoștințe solide, dobândite începând cu perioada liceului. Pentru o bună parcurgere a lucrării sunt presupuse cunoscute principalele noțiuni de teoria grafurilor.

În primul capitol este prezentată noţiunea de graf în contextul sau maxim de generalitate (ce permite existenţa buclelor si a multimuchiilor), fiind introdusa cu ajutorul noţiunii de multiset (mulţime cu multiplicităţi). Capitolul tratează problema clasică a şirului gradelor unui graf în acest cadru general, prezentând în acest sens trei rezultate de caracterizare, împreună cu algoritmii corespunzători.
În Capitolul II este tratată problema planarităţii unui graf, atât în spaţiul 2-dimensional cât şi o generalizare a acesteia.
Ultimul dintre capitole prezintă cititorului noțiunea de cuplaj, care cumulată cu cea binecunoscută de graf bipartit converg la elaborarea a doi algoritmi importanți (algoritmul ungar si Kuhn – Munkres) cu o largă aplicabilitate în probleme legate de planificarea activităților organizatorice (alcătuire de orare, încadrarea optimă a personalului unei companii în raport cu pregătirea acestuia, etc.).

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Lecţii complementare de teoria grafurilor, autor Popescu Rozica-Maria.

ISBN 978-606-577-028-7

Conexiuni în fibrări principale, autor Popescu Rozica-Maria.

Cel care a fundamentat teoria globală modernă a conexiunilor a fost Charles Ehresmann (1905-1979), dând curs astfel studiului diverselor tipuri de conexiuni (conexiunea Weyl, conexiunea liniară, conexiunea hermitiană) într-un cadru general.

Departe de a fi un subiect închis, teoria conexiunilor are multiple aplicaţii, mai ales în domeniul fizicii, fiind un instrument puternic în studiul unor probleme de importanţă practică, precum: exprimarea ecuaţiilor de mişcare a sistemelor mecanice cu simetrie (folosindu-se conexiuni discrete, cum ar fi analogul discret al conexiunii Levi-Civita utilizat pentru a genera metode computaţionale), studiul conexiunilor spinoriale (având ca rezultat scrierea operatorului Dirac), căutarea de legături cu teoria grupoidelor. Acestora li se adaugă şi direcţiile deschise de împletirea studiului conexiunilor cu cel al fibrărilor principale: conexiuni discrete în fibrări principale semidiscrete şi teoria gauge, cu aplicaţii în electromagnetism.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Conexiuni în fibrări principale, autor Popescu Rozica-Maria.

ISBN 978-606-577-015-7

Suprafeţe minimale, autor Popescu Rozica-Maria

Ca urmare a peste două secole de cercetare, suprafețele minimale reprezintă unul dintre cele mai bine studiate subiecte ale geometriei diferențiale, având o multitudine de aplicații practice în arhitectură, fizică şi chimie. Iniţiator este matematicianul Joseph Louis de Langrange (1736 – 1813), care a definit pentru prima oară o suprafață minimală ca fiind cea pentru care curbura medie este nulă (1760). Intuitiv, după cum și numele sugerează, sunt suprafețele de arie minimă mărginite de o curbă dată.

Definiţia lui Lagrange este însă, avantajoasă, mai întâi pentru că se poate calcula curbura în orice punct mai uşor decât aria intregii suprafeţe, iar apoi, este independentă de curba de contur, în consecinţă, suprafeţele extinse la infinit pot fi, de asemenea, minimale.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Suprafeţe minimale, autor Popescu Rozica-Maria.

ISBN 978-606-577-014-0

Algoritmi genetici, autor Popescu Rozica-Maria

Algoritmii genetici sunt o parte a calculului evolutiv care, la rândul său, este o parte a foarte actualului domeniu al inteligenţei artificiale.
Dacă algoritmii clasici cum sunt greedy, backtracking, divide et impera s.a. fac parte din categoria algoritmilor determinişti (pentru aceleaşi date de intrare dau întotdeauna aceeasi soluţie), algoritmii genetici pot fi caracterizaţi ca fiind nişte algoritmi nedeterminişti (pentru aceleasi date de intrare oferă soluţii diferite). Din acest punct de vedere ei pot fi uşor încadraţi în larga categorie a algoritmilor euristici.

Aşa cum sugerează şi numele, aceşti algoritmi sunt inspiraţi din legile geneticii, având însă ca punct de plecare teoriile lui Charles Darwin despre evoluţie. Spus într-un mod foarte simplist, soluţia unei probleme rezolvate de către un algoritm genetic evoluează.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Algoritmi genetici, autor Popescu Rozica-Maria.

ISBN 978-606-577-027-0

Integrala Riemann, autor Maria Frusinoiu

Lucrarea cu tema Integrala Riemann este consacrată teoriei integrării Riemann sau Riemann-Stieltjes, integralelor pe interval necompact, funcţiilor cu variaţie mărginită, etc. Este prezentată noţiunea de funcţie cu variaţie mărginită într-un spaţiu metric şi un analog al teoremei lui Jordan. Pentru curbe într-un spaţiu metric este dată o formulă de calcul a lungimii, formulă care acoperă calculul pentru lungimi de curbe din R.

Motivul determinării în alegerea lucrării cu tema Integrala Riemann a fost dorinţa de cunoaştere a aplicabilităţii integralei Riemann, care presupune o serie de probleme de diverse tipuri ce se regăsesc în programa şcolară sau pot fi abordate în extinderile necesare cercurilor de elevi, precum şi influenţele intercurriculare care creează conexiuni de noi abordări didactice în aria curriculară Matematică şi Ştiinţe ale Naturii, anticipându-se astfel reacţiile, implicarea, creativitatea elevilor ce pot fi obţinute prin aprofundarea materiei, fapt ce conduce la cunoaşterea comportamentelor caracteristice vârstei manifestate în cadrul actului educativ.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Integrala Riemann, autor Maria Frusinoiu.

ISBN 978-606-577-018-8

Incursiuni teoretice şi practice în limba şi literatura română, autor Claudia-Carmen Botezat

” Elevii găsesc în cartea doamnei profesoare, Botezat Claudia Carmen, sinteze ale cunoştinţelor teoretice şi practice, modalităţi şi soluţii de rezolvare. Modelele de subiecte sunt în concordanţă cu noul curriculum şi cu manualele alternative. Cerinţele formulate constituie un prilej de aprofundare şi verificare a cunoştinţelor de limba şi literatura română, de exersare a stilului literar şi încurajare a creativităţii şi originalităţii.

Elevii îşi pot clarifica aspecte privind gradul de formare a competenţelor de comprehensiune, de comunicare, de analiză şi de argumentare, de interpretare a unor fapte de limbă.
Se remarcă utilizarea unui metalimbaj accesibil şi a unor exemple edificatoare, care fac din această carte un instrument util de predare- învăţare a limbii române.”

Prof. Dr. Liliana Păunescu

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării metodico – ştiinţifice „ Incursiuni teoretice şi practice în limba şi literatura română”, de Claudia-Carmen Botezat

ISBN 978-606-577-013-3

Cum ne apropiem de… matematică?, autor Viorica Ciocănaru

Cei care dau viaţă lecţiilor, care mobilizează auditoriul, sunt dascălii care se mistuie în desfăşurarea lecţiilor, oamenii dăruiţi muncii destinate răspândirii culturii în viaţa şcolii şi în afara ei.
Elanul discipolilor se împleteşte benefic cu experienţa celor ce-i educă în realizarea lucrurilor importante. Acolo unde se lucrează „cu suflet pentru suflet şi minte”, în şcoală, dascălii se străduiesc ca învăţătura cu tot ceea ce înseamnă ea „să fie uneori un drum, totdeauna un orizont” după cu menţiona N. Iorga.

Am încercat să îmbin, pe parcursul anilor, cât mai armonios achiziţiile cognitive, volitiv-atitudinale, în speranţa ca tinerii mei discipoli vor valorifica experienţa dobândită prin adăugarea câte unei petale de cunoaştere şi simţire „mirabilei seminţe” a culturii personale.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Cum ne apropiem de… matematică?, autor Viorica Ciocănaru.

ISBN 978-606-577-010-2

Aspecte privind activitatea Ministerului Instrucţiunii Publice sub conducerea Dr. Constantin Angelescu, autor Corina Petrică.

După Marea Unire de la 1918, învăţământul a cunoscut un proces de modernizare caracterizat prin intensivitate, extensivitate, dar şi sub aspectul calitativ. Pentru a putea aprecia ca fiind reale aceste calificative, se impun comparaţii cu perioadele istorice dinainte dar şi după, cu alte state şi apoi, identificarea unor elemente specifice acestei evoluţii în perioada interbelică. Se mai face aprecierea că modernizarea învăţământului românesc s-a realizat, după momentul 1918, sub semnul naţionalului, deoarece prin el se asigurau premisele unui stat cu o structură economică bine închegată.

Ideea de modernizare, pentru învăţământ în perioada mai sus amintită, este legată de numele dr.C. Angelescu, principalul legiuitor postbelic al şcolii româneşti. În postura de ministru al Instrucţiunii Publice – post pe care l-a ocupat mai bine de un deceniu – el a întocmit cele mai multe legi şcolare, a dat cele mai multe dispoziţii legate de bunul mers al şcolii, a făcut cel mai mare număr de numiri în şcoala şi administraţia centrală . Se poate spune că el revendică pentru şcoala românească interbelică meritele ridicării acesteia la standardele timpului său, la un învăţământ integrat sistemului european.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Aspecte privind activitatea Ministerului Instrucţiunii Publice sub conducerea Dr. Constantin Angelescu, autor Corina Petrică.

ISBN 978-606-577-009-6

Criza politică din anii 1870-1871. Un episod din istoria modernă românească – autor Corina Petrică

Despre evenimentele petrecute în intervalul 1870-1871 există în literatura de specialitate o bogată documentaţie şi, în acelaşi timp, destule „etichete”, conform cărora acestea ar avea un caracter antimonarhic, anticarlist, antidinastic sau republican.

Scopul acestei lucrări este de a prezenta evenimentele care au generat discuţiile, nu neapărat într-o ordine cronologică, şi să demonstreze că anticarlismul nu era substituit de antimonarhism şi implicit, de republicanism. S-a urmărit activitatea propagandistică din ţară, apoi reacţia marilor puteri, şi în cele din urmă detalierea evenimentelor din ţară.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Criza politică din anii 1870-1871.
Un episod din istoria modernă românească – autor Corina Petrică.

ISBN 978-606-577-007-2

Dr. Constantin Angelescu, Ministrul instrucţiunii în perioadele 1922 – 1926; 1927-1928 – autor Corina Petrică

Există numeroase personalităţi istorice, mai ales din perioada interbelică, cărora nu li s-a acordat atenţia ce li s-ar fi cuvenit din partea istoriografiei româneşti, cauzele care au determinat această „uitare” putându-se identifica în situaţia politică şi culturală a României după cel de-al doilea război mondial.
O asemenea personalitate, a cărei operă a fost numai parţial amintită, a fost dr. Constantin Angelescu, astfel încât publicul larg nu a auzit de el, deşi a avut merite deosebite în plan politic, dar mai ales în plan cultural, ocupând funcţia de ministru al Instrucţiunii Publice aproape întreaga perioadă interbelică.

Toate realizările lui sunt trecute sub semnul tăcerii, astfel încât nimeni nu mai ştie cine a fost şi ce a făcut dr. Angelescu, iar de la Spiru Haret istoria învăţământului va fi rescrisă, fiind eliminaţi cei care supărau regimul, chiar dacă au avut merite importante. Este necesar să se readucă în prim plan activitatea fostului ministru, deoarece considerăm că este importantă cunoaşterea personalităţilor care au continuat şi îmbunătăţit linia deschisă de predecesorii săi, ridicând învăţământul românesc la înalte standarde. Este un prim pas în recuperarea unei mari personalităţi.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Dr. Constantin Angelescu, Ministrul instrucţiunii în perioadele 1922 – 1926; 1927-1928 – autor Corina Petrică.

ISBN 978-606-577-008-9

Dr. Constantin Angelescu, Ministrul Instrucţiunii Publice – autor Corina Petrică

Învăţământul românesc, în perioada interbelică, a cunoscut o amplă acţiune de dezvoltare şi modernizare pentru asigurarea funcţionării unui stat cu o structură socială, economică şi culturală unitară.

Ideea de modernizare pentru învăţământ, în perioada mai sus amintită, a fost legată de numele dr.C. Angelescu, principalul legiuitor interbelic al şcolii româneşti. În postura de ministru al Instrucţiunii Publice a determinat realizarea cadrului legislativ pentru învăţământul primar şi secundar, a demarat o amplă acţiune pentru construcţia de şcoli şi a dat cele mai multe dispoziţii legate de bunul mers al şcolii. Se poate spune că el revendică pentru şcoala românească interbelică meritele ridicării acesteia la standardele timpului său, la un învăţământ integrat sistemului european.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Dr. Constantin Angelescu, Ministrul Instrucţiunii Publice – autor Corina Petrică.

ISBN 978-606-577-003-4

Complementul direct, autor Daniela Maria Şerban

Stăpânirea unei limbi presupune, înainte de toate, cunoaşterea unei gramatici corecte, căci aceasta constituie suportul pe care se pot forma viitorii beneficiari avizaţi cu informaţii de orice fel. Gramatica este, în fond, un exerciţiu de… 

Managerul României europene, autor Daniela Maria Şerban

Autoarea a selectat din literatura de specialitate şi din practica managerială a organizaţiilor europene cele mai potrivite aspecte şi în concordanţă cu mediul socio-economic în continuă transformare din România, punându-şi amprenta prin consideraţii personale, relevante… 

Poziţiile relative ale dreptelor şi planelor în spaţiul Euclidian – autor Ionescu Rodica

Geometria, această artă subtilă de a stabili proprietăţi prin raţionament, a fost inventată mai întâi de egipteni, avându-şi originea în măsurarea câmpurilor. Deşi a pornit de la necesităţi practice, geometria a evoluat idealizând, abstractizând realitatea.

Geometria împleteşte organic gândirea concreta cu cea abstractă: în consecinţa are un rol primordial în formarea şi dezvoltarea capacitaţii deductive.
Aceasta lucrare este compusă din trei capitole divizate în paragrafe. În primul capitol sunt expuse comparativ sistemele axiomatice Hilberth şi Birkoff, apoi sunt deduse şi demonstrate teoreme care reflectă condiţii în care dreptele şi planele în spaţiul euclidian devin paralele, concurente şi perpendiculare.
În capitolul al doilea este introdusă definiţia spaţiului afin, în care dreptele şi planele devin varietaţii liniare şi din aceasta perspectiva sunt stabilite conditiile realizarii configuratiilor de drepte şi plane.
Prima parte din capitolul al treilea este dedicată modului de transmitere a cunoştinţelor legată de poziţiile relative a dreptelor şi planelor către elevii de gimnaziu şi liceu, iar a în doua parte sunt rezolvate câteva probleme de la cercul de matematică.
.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Poziţiile relative ale dreptelor şi planelor în spaţiul Euclidian – de Ionescu Rodica.

ISBN 978-606-8193-98-4

Structures of Advertisements in the English language, autor Marius-Ionuţ Barbu

We have analyzed the actual structure of print advertisements and their design. It also focuses on the language used by advertisers in order to fulfil their goals. The emphasis is laid especially on those parts of speech and grammatical markers that carry significance. We also analysed the product names, as they constitute miniadvertisements in themselves, with a view on their structures and components.

the author

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Structures of Advertisements in the English language”, autor Marius-Ionuţ Barbu

ISBN 978-606-8193-84-7

Strategies of Address in English Ads, autor Marius-Ionuţ Barbu

Since advertising appears to be homogenous and cross-cultural, speaking a kind of universal language, this paper is concerned with the way in which English is used in advertising. The language used is based on contemporary speech habits, although, in its turn, the advertising language influences this speech. We shall investigate the way advertisements achieve their purpose by using a wide range of linguistic and extra linguistic means, because under the guise of straightforward simplicity, advertising is usually subtle and carefully structured.

the author

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Strategies of Address in English Ads”, autor Marius-Ionuţ Barbu

ISBN 978-606-8193-83-0

Adverts and Communication in English, autor Marius-Ionuţ Barbu

Advertising, the most visible service industry in the last one hundred years, is one of the most complex and challenging phenomena. Every time we open a newspaper, turn on the TV or walk down the street, we are confronted – some would say assaulted, and we shall see why-, by advertisements.

We have analysed advertising as a mode of communication from both linguistic and non-linguistic perspectives. The former aspect implies an investigation of the verbal message, while the latter involves an analysis of the other parts of the discourse of advertising, namely pictures and music. This chapter also contains a survey on language and paralanguage, as they have a great impact for the advertising message.

the author

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Adverts and Communication in English”, autor Marius-Ionuţ Barbu

ISBN 978-606-8193-82-3

Advertising and Society in the English Language, autor Marius-Ionuţ Barbu

Since advertising appears to be homogenous and cross-cultural, speaking a kind of universal language, this paper is concerned with the way in which English is used in advertising. The language used is based on contemporary speech habits, although, in its turn, the advertising language influences this speech. We shall investigate the way advertisements achieve their purpose by using a wide range of linguistic and extra linguistic means, because under the guise of straightforward simplicity, advertising is usually subtle and carefully structured.

The main emphasis will be on the linguistic communication because this is displayed especially in press and television advertising, but its psychological and moral aspects will not be neglected, as they are important to the process of advertising. The examples and samples of advertisements in this paper are representative for the contemporary advertising in the United Kingdom, the United States of America, and not only.

the author

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Advertising and Society in the English Language”, autor Marius-Ionuţ Barbu

ISBN 978-606-8193-81-6

Competenţa de comunicare a şcolarului mic, autor Ilyés Ibolya

Comunicarea este o activitate vitală a omului din toate timpurile. Dacă nu ar fi comunicat între ei, indivizii ar fi fost sortiţi izolării şi, în final, pieirii. Dimensiunea comunicaţională a omului este definitorie pentru viaţa socială. Fără comunicare între indivizi, societatea nu ar exista, nu ar fi posibile relaţiile de orice natură între oameni.A comunica înseamnă a exista şi a coexista cu, prin, şi pentru umanitate.

Comunicarea evoluează o dată cu societatea şi , ca să trăieşti în societate, trebuie să ştii să comunici. Rolul preponderent în formarea şi dezvoltarea competenţei de comunicare revine şcolii. Învăţătorul, pentru a îndruma elevii în domeniul comunicării, trebuie el însuşi să cunoască acest proces şi să-l stăpânească bine.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Competenţa de comunicare a şcolarului mic”, autor Ilyés Ibolya

ISBN 978-606-8193-77-9

Probleme -caiet de lucru- Clasa a IV-a, autor Raluca Oprea

Caietul cuprinde probleme de matematică pentru clasa a IV-a concepute astfel încât să stimuleze gândirea elevului, s-o obişnuiască cu stăruinţa, îndârjirea, precizia şi conştiinciozitatea îndeplinirii obligaţiilor ce-i revin.

El poate constitui un au auxiliar preţios pentru elevi, oferindu-le material spre a exersa la matematică, dar şi pentru învăţători, deoarece conţine principalele tipuri de probleme pe care acesta le poate integra în lecţii sau le poate rezolva cu elevii în cadrul cercurilor de matematică.
Ţinând cont de rolul matematicii în dezvoltarea societăţii şi a ştiinţei, de importanţa pe care o are şi o va avea ea în viaţa, se impune consolidarea cunoştinţelor matematice încă de la clasele I-IV. Succesul în rezolvarea matematicii nu este un deziderat ci un imperativ. El se dobândeşte rezolvând exerciţii şi probleme, antrenând la efort personal, condiţie pentru cel ce învaţă matematica.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Probleme -caiet de lucru- Clasa a IV-a” – autor Raluca Oprea

ISBN 978-606-8193-74-8

Rolul metodelor alternative de evaluare în individualizarea performanţelor şcolare la disciplinele: Cunoaşterea mediului înconjurător, Ştiinţe şi Geografie în ciclul primar – Înv. Florentina Alexandroaia

Noua metodologie didactică, adecvată obiectivelor învăţământului actual, impune o reconsiderare a metodelor şi mijloacelor de învăţământ, astfel încât acestea să determine activizarea optimă a elevilor, atât în plan intelectual –prin cultivarea unei atitudini euristice, investigatoare – cât şi prin formarea spiritului de iniţiativă.

Aceasta impune folosirea unor metode menite să mărească potenţialul intelectual al elevilor, angajarea lor la un efort personal în actul învăţării, cu o eficienţă maximă. Predarea –învăţarea Cunoaşterii mediului înconjurător, Ştiinţelor naturii şi Introducerii în geografie deplasează accentul de pe achiziţia de cunoştinţe pe formarea unor abilităţi şi capacităţi, pe descoperirea unor talente, pasiuni, care pot fi cultivate cu răbdare, în vederea orientării carierei acestor elevi în contextul social dat.
„Alternativa” reprezintă un atribut al democraţiei, care îşi găseşte reflectarea şi în învăţământ în diferite forme : învăţământ particular ca alternativă la învăţământul de stat, manuale alternative, strategii alternative, metode alternative de evaluare.
Obiectivul acestei cercetări este atât teoretic cât şi aplicativ.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Rolul metodelor alternative de evaluare în individualizarea performanţelor şcolare la disciplinele: cunoaşterea mediului înconjurător, ştiinţe şi geografie în ciclul primar” – Înv. Florentina Alexandroaia

ISBN 978-606-8193-73-1

Culegere de texte pentru serbări şcolare – autor Raluca Oprea

Orice serbare şcolară este o sărbătoare, atât pentru elevi cât şi pentru dascălii lor şi, nu în ultimul rând, pentru părinţii elevilor. Pregătirea unei serbări este un excelent prilej de a pune în valoare imaginaţia şi creativitatea fiecăruia – elev sau profesor.

Am convingerea că apariţia cărţii de faţă poate stimula elevii să participe la organizarea serbărilor. Pentru aceasta, dascălul le va propune acestora să citească mai întâi materialul aferent serbării respective. Pe baza acestei lecturi fiecare elev poate face propuneri în legătură cu repartizarea rolurilor sau realizarea decorurilor, a costumelor. Astfel elevilor li se va stimula creativitatea, talentul, le va solicita imaginaţia şi inteligenţa.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Culegere de texte pentru serbări şcolare” – autor Raluca Oprea

ISBN 978-606-8193-70-0

Proiectarea didactică la clasa a IV-a – autor Cristina Grigore

Materialul prezentat aici cuprinde un model de planificare pentru învăţătorii / institutorii claselor a IV-a. Sunt prezentate obiectivele cadru pentru fiecare arie curriculară, obiectivele de referinţă corespunzătoare, proiectarea calendaristică, proiectarea unităţilor de învăţare.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Proiectarea didactică la clasa a IV-a” – autor Cristina Grigore

ISBN 978-606-8193-71-7

Categoria determinării în limba română – autor Sorin Badicianu

Pentru a avea o imagine clară asupra categoriei determinării trebuie să dăm răspunsul la cel puţin două întrebări:”Ce este determinarea?” şi „Care sunt tipurile de determinare existente în limba română?”

Dacă nedeterminarea înseamnă rămânerea obiectului denumit de substantiv în afara opoziţiei cunoscut-necunoscut, determinarea apare ca termen opus nedeterminării. Există mai multe tipuri de determinări:
a) Determinarea cognitivă constă în articularea cu articol hotărât sau nehotărât şi arată dacă obiectul este cunoscut sau necunoscut, în general sau în special.
b) Determinarea adjectivală apare când substantivul este însoţit de unul sau mai multe adjective. In acest caz determinarea cognitivă nu este absentă, ba chiar este prioritară deoarece combinaţia substantiv-adjectiv, adjectiv-substantiv sau adjectiv-substantiv-adjectiv formează o unitate în care, de obicei, primul cuvânt este articulat: „copilul inteligent”, „inteligentul copil”, „un copil inteligent”, „un inteligent copil”, „sensibilul cititor român”, „studenţii filologi piteşteni”.

Autorul

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Categoria determinării în limba română” – autor Sorin Badicianu

ISBN 978-606-8193-67-0

Pictorii Renaşterii – autor Mihaela Badicianu

Renaşterea a început în Italia şi în scurtă vreme a cuprins o mare parte a Europei, fiind în cele din urmă un fenomen al continentului. A devenit un moment al lumii prin efectul asupra omenirii,… 

Adaptarea şcolară – abordare psiho-socio-pedagogică în învăţământul primar, autor Aurelia Mihai

Şcoala, ca principal factor de educare şi formare a personalităţii copilului şi a viitorului adult, poartă răspunderea realizării pregătirii sale astfel încât acesta să se poată adapta condiţiilor mereu schimbătoare ale mediului sociocultural.

Perioadade trecere de la nivelul de preşcolar la mediul şcolar este considerată ca o schimbare majoră în viaţa copilului care produce efecte marcante. Noua viziune curriculară, prin implementarea ciclurilor curriculare, propune o ameliorare în sensul trecerii graduale spre un mediu specific şcolii.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Adaptarea şcolară – abordare psiho-socio-pedagogică în învăţământul primar”, autor Aurelia Mihai

ISBN 978-606-8193-65-6

‘s novels, author Iulia Gabriela Anchidin

That Jane Austen pleaded the cause of woman’s dependence in her last novels is also true. This might have been a result of her growing old, of her becoming more melancholic. However, this does not mean that the values she was praising now in women were not true or valuable. I myself agree with these values up to a certain degree.

Whether I achieved my goal when writing this diploma paper or not, I could not tell.

the author

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Familial love and female desire in Jane Austen’s novels”, autor Anchidin Iulia Gabriela

ISBN 978-606-8129-91-4

Ameliorarea comunicării didactice desfăşurată la elevii claselor I-IV, autor Aurelia Mihai

Problema comunicării a preocupat numeroşi cercetători, psihologi, pedagogi şi practicieni în domeniul educaţiei, impresionaţi de valoarea acestei capacităţi şi comportamentul unor indivizi comunicativi. Din ce în ce mai mulţi specialişti consideră comunicarea o trăsătură esenţială şi definitorie pentru existenţa individuală şi pentru evoluţia societăţii. Fiecare om dispune, printre celelalte potenţialităţi, de un potenţial de comunicare. Sunt teoreticieni care consideră că potenţialul comunicativ are o forţă autopropulsivă, că se actualizează treptat şi de la sine, evoluţia sa nefiind influenţată de mediu şi de educaţie, care nu ar interveni decât în realizarea unei atmosfere permisive.

Relaţia profesor-elev reprezintă una dintre problemele majore ale învăţământului în general. Sensul formativ al învăţământului contemporan impune mai mult ca oricând luarea în consideraţie a relaţiei învăţător-elev pe fondul căreia se realizează o modelare a comportamentului elevului, precum şi sarcinile complexe ale formării personalităţii acestuia.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Ameliorarea comunicării didactice desfăşurată la elevii claselor I-IV”, autor Aurelia Mihai

ISBN 978-606-8193-20-5

Bazele psihopedagogice ale rezolvării problemelor de aritmetică – autor Carmen-Mihaela Barcan

Problemele de aritmetică, fiind strâns legate cel mai adesea prin însuşi enunţul lor de viaţă, de practică, dar şi prin rezolvarea lor, generează la elevi un simţ al realităţii de tip matematic, formându-le deprinderea de a rezolva şi alte probleme practice cu care se vor confrunta în viaţă.
Rezolvarea sistematică a problemelor de orice tip sau gen are drept efect formarea la elevi a unor seturi de priceperi, deprinderi şi atitudini pozitive care le dau posibilitatea de a rezolva în mod independent probleme, de a compune ei înşişi probleme.

Prin conţinutul lor, prin tehnicile de abordare şi soluţionare utilizate, rezolvarea problemelor de aritmetică conduce la cultivarea şi educarea unei noi atitudini faţă de muncă, a prieteniei, a disciplinei conştiente, dar şi a spiritului emulativ, a competiţiei cu sine însuşi şi cu alţii.
Toate aceste valenţe formative în personalitatea elevilor, pe care le generează procesul de rezolvare şi compunere a problemelor de aritmetică justifică importanţa temei alese, motiv pentru care învăţătorul trebuie să îi acorde atenţia cuvenită.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Bazele psihopedagogice ale rezolvării problemelor de aritmetică” – autor Carmen-Mihaela Barcan

ISBN 978-606-8193-14-4

Diminuarea devianţei şcolare la adolescenţi prin sporirea motivaţiei învăţării – autor Catalina Alisa

Cunoaşterea adolescentului, din punct de vedere psihopedagogic, este o activitate ştiinţifică şi presupune o mare responsabilitate din partea specialiştilor interesaţi pentru formarea şi dezvoltarea individului. Desfăşurarea unei astfel de activităţi presupune, pe de o parte cunoaşterea teoriilor şi curentelor psihologice şi pedagogice, cunoaşterea muncii de cercetare ştiinţifică şi de utilizare a tehnicilor de investigare folosite în psihodiagnoza, iar pe de altă parte, activitatea cercetătorului, cel care desfăşoară activitatea de strângere a datelor, cel care trebuie să cunoască perioadele de dezvoltare psihică şi să aibă posibilitatea extragerii aspectelor mai importante din bogăţia de date culese.

Tot demersul iniţiat în această lucrare are ca scop general cunoaşterea elevului adolescent şi identificarea acelor factori de personalitate care pot corela semnificativ cu performanţele acestora la învăţătura. A cunoaşte un elev înseamnă a descifra notele dominante ale personalităţii sale, a înţelege şi a identifica motivele care îl determina să acţioneze într-un mod sau altul şi a prevede la ce ne putem aştepta de la el.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Diminuarea devianţei şcolare la adolescenţi prin sporirea motivaţiei învăţării” – autor Catalina Alisa

ISBN 978-606-8193-15-1

Friendship and power in Julius Caesar and in Antony and Cleopatra – author Ionela Iordan

„The present research paper analyzes the Shakespearean theatrical interpretation of the themes of friendship and power in the “Roman plays”, drawing on Roman history, Julius Caesar and Antony and Cleopatra. The main method used in this research paper is the comparative one, analyzing the plays’ thematic contents from a contrastive perspective. Although these themes are common to both plays, characters act in different theatrical situations and, therefore, they are quite distinct in the two plays. Both Roman plays deals with the same historical personages in general, because Shakespeare drew on Plutarch and his presentation of the lives of the famous Roman figures.

Friendship and power are the two driving forces that account for the structure of the characters and the development of the plot in two of Shakespeare’s Roman plays, Julius Caesar and Antony and Cleopatra. The two plays seem to illustrate, up to a certain extent, Cicero’s words “The shifts of Fortune test the reliability of friends” and Carl Jung’s statement that “Where love rules, there is no will to power; and where power predominates, there love is lacking. The one is the shadow of the other.” A parallel can be drawn between the two plays in terms of these two driving forces. The friendship and idealism in Julius Caesar have as counterparts the love and power in Antony and Cleopatra. These two themes are further enclosed into a larger opposition, that between private loyalties and public loyalties.”

the author

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Friendship and power in Julius Caesar and in Antony and Cleopatra” – author Ionela Iordan

ISBN 978-606-8193-13-7

Mihai Eminescu – dramaturg şi teatrolog, autor Deaconescu Ramona – Maria

Legăturile de nestrămutat ale lui Eminescu cu teatrul au început din copilăria cea mai fragedă (când, se ştie acesta improviza pantomime şi tot felul de scene „dramatice”) şi până în 1888 (cu mai puţin de un an de momentul trecerii în eternitate), când a încredinţat contemporanilor si posterităţii, „cântecul de lebădă”, al creaţiei sale, drama Lais, după Emile Augier. În acest răstimp, a încununat, cu consecvenţă, pe lângă activitatea sa poetică şi de prozator, publicist, o neîntreruptă creaţiei în folosul teatrului (ca articlier,doctrinar teatral, cronicar dramatic, copist şi sufleor, precum şi dramaturg esenţial, inconfundabil).

Între 14-18 ani, străbătând ţările române, a făcut cu mult folos transcrieri şi traduceri de teatru, a început tălmăcirea unui monumental op de teorie teatrală şi, nemulţumit de starea literaturii dramatice contemporane, student fiind la Viena şi la Berlin a înfăptuit gigantice turnări în dialog a câtorva secole de istorie naţională. În acelaşi timp, a îmbogăţit necontenit repertoriul dramatic naţional cu creaţii proprii în dramă şi comedie. Acest mare neliniştit al creaţiei s-a rostit deseori poate prea puţin, faţă de cât ar fi vrut! – asupra caracterului şi direcţiilor de dezvoltare ale teatrului naţional.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Mihai Eminescu – dramaturg şi teatrolog”, autor Deaconescu Ramona – Maria

ISBN 978-606-8193-09-0

Valori ale verbelor reflexive – autor Maria State

Lucrarea de faţă vrea să fie un punct de sprijin în clarificarea problemei reflexivităţii, dar aceasta rămâne deschisă, în primul rând pentru că lingviştii nu au ajuns la o definiţie unanim acceptată a diatezei reflexive, definiţie care să satisfacă toate valorile acestei diateze.
Reflexivitatea rămâne o problemă contradictorie şi datorită faptului că părerile lingviştilor sunt discrepante, se contrazic, atât în ceea ce priveşte definirea conceptului de diateză, cât şi în privinţa existenţei sau nonexistenţei valorilor diatezei reflexive.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Valori ale verbelor reflexive” – autor Maria State

ISBN 978-606-8193-04-5

Ghicitori pentru cei mici – autor Ţentea Maria

Ghicitorile sunt un mijloc distractiv prin care copiii descoperă lumea. Ghicitorile stimulează şi exersează capacităţile de analiză, sinteză, comparaţie, descrierea şi evaluarea; stimulează şi exersează inteligenţele multiple; dezvoltă spiritul de observaţie, atenţia, limbajul, cooperarea, spiritul de echipă, toleranţa.
Reprezintă un fel de joc colectiv numit să pună la încercare isteţimea şi abilitatea minţii. Implicit, ghicitorile devin o probă în riturile de iniţiere sau de încercare, un examen nu numai al iscusinţei, ci şi al cunoştinţelor. Deşi ca intenţie directă sunt un joc pur, ghicitorile nu rămân străine de stările afective ale omului, de atitudinea lui faţă de viaţă, faţă de lume.
Folosite în activităţile cu preşcolarii, acestea dezvoltă imaginaţia şi gândirea copiilor, dar ajută şi la dezvoltarea şi îmbogăţirea limbajului acestora.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Ghicitori pentru cei mici” – autor Ţentea Maria

ISBN 978-606-8193-02-1

The role of evil in the short fiction of Nikolai Vasilievich Gogol and Nathaniel Hawthorne – author Croitor Roxana Andreea

„Nikolai Vasilievich Gogol (1809-1852) and Nathaniel Hawthorne (1804-1864) are two writers whose names invariably seem to appear in critical discussion of romantic literature. Very few critics have chosen to examine the works of Gogol and Hawthorne in direct comparison with one another, a fact that seems an even more striking oversight given the voluminous amount of criticism produced on both Gogol and Hawthorne in comparison to Hoffmann or Tieck.

In an attempt to remedy this critical shortfall, I will examine the short fiction of Hawthorne and Gogol together, comparing the manner in which each author uses symbolic and physical embodiments of evil in his work.”

the author

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „The role of evil in the short fiction of Nikolai Vasilievich Gogol and Nathaniel Hawthorne” – autor Croitor Roxana Andreea

ISBN 978-606-8193-01-4

Particularităţi ale limbajului în comerţul electronic – autor Eugen Bartic-Bogdan

Dezvoltarea continuă a tehnologiilor informaţionale din ultimii 15 ani a condus la modificări importante în cadrul comunicării interumane, cu efecte deosebite asupra felului în care cei aflaţi în mijlocul acestui proces perpetuu îşi (re)modelează modul de a gândi şi acţiona, ambele dependente de cerinţele evoluţiei. Comunicarea a dobândit în consecinţă noi dimensiuni, şi s-a adaptat gradual la nevoile impuse de ritmul sufocant al vieţii contemporane, liberă de constrângeri scolastice rigide şi de autorităţi tutelare lipsite de perspectiva de ansamblu.

Prezentul studiu îşi propune să opereze o radiografie succintă asupra unei forme inedite de organizare textuală, aceea a limbajului utilizat de factorii implicaţi în comerţul electronic, apelând în acest scop, acolo unde nevoia o impune, la instrumentele semanticii, semioticii, pragmaticii şi ale celorlalte stiinţe ale limbii.

Autorul

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Particularităţi ale limbajului în comerţul electronic” – autor Eugen Bartic-Bogdan

ISBN 978-606-8193-00-7

Mihai Viteazul şi lupta antiotomană (1593-1599) – autor Luiza Minodora Predoiu

Mihai Viteazul, primul unificator al Ţărilor Române, rămâne, în pofida faptului că unii istorici l-au etichetat ca fiind un simplu aventurier şi un condotier, una dintre figurile de marcă din întreaga istorie a românilor.

Alegerea acestei teme din istoria românilor se datorează importanţei pe care o deţine domnia lui Mihai Viteazul în evoluţia raporturilor dintre Ţările române cu Imperiul otoman în Evul Mediu. Parcurgând paginile unei lucrări consacrate unei istorii a Imperiului otoman mi-am pus fireasca întrebare: Cum au fost posibile succesele înregistrate de către Mihai Viteazul, voievodul unei ţări fără potenţial economic şi militar deosebit, în confruntările armate cu Imperiul otoman. O parte din răspunsul la această întrebare îl regăsim în studiul de faţă care ilustrează calităţile ostăşeşti incontestabile ale voievodului muntean, acestea plasându-l printre cei mai mari comandanti militari ai secolului său.

Autoarea

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Mihai Viteazul şi lupta antiotomană (1593-1599)”- autor Luiza Minodora Predoiu

ISBN 978-606-8129-96-9

Valenţe formative ale activităţilor de rezolvare şi creare a problemelor în direcţia cultivării creativităţii la elevi – autor Mihai Sebastian Banciu

Fără a minimaliza alte obiective majore ale învăţării matematicii (formarea priceperilor şi deprinderilor de calcul, rezolvarea problemelor simple, tipice, cunoaşterea şi utilizarea conceptelor specifice matematicii, formarea şi dezvoltarea capacităţii de a comunica utilizând limbajul matematic, dezvoltarea interesului şi a motivaţiei pentru studiul şi aplicarea matematicii în contexte variate), subliniem rolul deosebit al activităţilor de rezolvare şi de compunere a exerciţiilor şi problemelor. Dintre acestea, rezolvarea problemelor este mai puţin analizată în literatura de specialitate, accentul fiind pus pe rolul activităţilor suplimentare în formarea şi dezvoltarea creativităţii.

Învăţătorul este primul care trebuie să contribuie, în şcoală, la formarea şi dezvoltarea creativităţii la elevii de ciclu primar, prin corelarea solicitărilor adresate copiilor cu factorii motivaţionali, aptitudinali şi caracteriali implicaţi. Lui îi revine sarcina cheie de a urmării înlăturarea principalelor obstacole din calea creativităţii. Când ne referim la aceste bariere, vizăm în principal problemele legate de timiditate, teama de greşeală, descurajarea şi lipsa perseverenţei. Aşa cum spunea academicianul Solomon Marcus, „greşeala este plata creativităţii”. Încercarea şi eroarea fac parte din procesul creativităţii. Şi nu în ultimul rând, ci poate chiar în primul, pentru a forma personalităţi creatoare, se cere imperios ca el însuşi să fie un autentic creator.

Autorul

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Valenţe formative ale activităţilor de rezolvare şi creare a problemelor în direcţia cultivării creativităţii la elevi” – autor Mihai Sebastian Banciu

ISBN 978-606-8129-95-2

Inegalitatea mediilor şi aplicaţiile ei -Lucrare ştiinţifică- autor Antohe Florin-Mihai

Lucrarea ştiinţifică de faţă abordează Inegalitatea mediilor, una dintre cele mai importante şi mai cunoscute inegalităţi din matematică.

În conţinutul lucrării sunt prezentate diverse demonstraţii ale acestei inegalităţi: prin metode algebrice, geometrice, utilizând noţiuni matematice precum inducţia sau folosind arii.
Cu ajutorul inegalităţii mediilor am construit câteva inegalităţi în triunghi.

În partea finală a lucrării sunt puse în evidenţă aplicaţiile inegalităţii mediilor şi anume: aplicaţii în demonstrarea unor inegalităţi algebrice, demonstrarea unor inegalităţi geometrice, determinarea minimului sau maximului unei expresii algebrice şi, nu în ultimul rând, aplicaţii în fizică.

Autorul

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Inegalitatea mediilor şi aplicaţiile ei – autor Antohe Florin-Mihai

ISBN 978-606-8129-61-7

Activitate matematică – Strategii de evaluare pentru preşcolarii de 5-7 ani – autor Oana Hanganu

La vârsta preşcolară, jocul este cea mai optimă metodă de învăţare, prin care copilul, dincolo de valenţele cognitive, exersează deplin capacităţile fizice şi afective, iar prin regulile asumate prin joc deprinde şi utile abilităţi sociale.

Prin joc, eul copilului se formează şi se dezvoltă eficient, se pune în relaţie cu celălalt, se cunoaşte pe sine.

Prezenta lucrare ilustrează modalităţi eficiente de evaluare şi autoevaluare pentru preşcolarii de 5-7 ani, pe parcursul unor activităţi ce pot acoperi, prin diversitate, săptămânile unui an.

Editura

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării „Activitate matematică Strategii de evaluare pentru preşcolarii de 5-7 ani”- autor Oana Hanganu

ISBN 978-606-8129-66-2