BULGARU LILIANA VALORIFICAREA FOLCLORULUI AUTOHTON ÎN GIMNAZIU PRIN METODE ȘI TEHNICI SPECIFICE D E CERCETARE lucrare metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I 1 CUPRINS Argumente privind importanța și actualitatea temei…………………………………. p. 3 I. FOLCLORUL, PARTE INTEGRANTĂ A CULTURII ROMÂNE I. 1. Considerații generale asupra folclorului……………………………………………. p. 5 1. 2. Creația folclorică – trăsături specifice…………………………………………….... p. 9 I. 3. Genurile și speciile creației populare ……………………………………………. . p.13 I. 4. Integrarea studiului folclorului ȋn gimnaziu din perspectivă curriculară………….... p.16 I. 5. Elemente de etnografie și folclor specifice satului Horia I. 5. 1. Satul Horia – profil monografic………………………………………………….. p. 20 I. 5. 2. Poezia de ritual şi ceremonial……………………………………………………. p. 29 I. 5. 2. 1. Obiceiuri calendaristice în satul Horia……………………………………….. p. 31 I. 5. 2. 2. Colindele …………………………………………………………………….. p. 34 I. 5. 2. 3. Plugușorul.......................................................................................................... p. 38 I. 5. 2. 4. Jocul cu măști și teatrul folcloric....................................................................... p. 42 I. 5. 3. Poezia ceremonialurilor de trecere………………………………………………. p. 45 I. 5. 3. 1. Ceremonialul de naștere……………………………………………………….. p.48 I. 5. 3. 2. Nunta, obicei folcloric spectacular……………………………………………. p. 50 I. 5. 3. 3. Înmormântarea, ceremonialul inevitabilului………………………………….. p. 57 I. 5. 4. Descântecele, expresia gândirii magico-religioase…………………………….. p. 61 I. 5. 5. Poezia de incantaţie: Paparudele, Caloianul…………………………………….. p. 65 II. METODE ȘI TEHNICI DIDACTICE DE VALORIFICARE A FOLCLORULUI II. 1. Incursiune teoretică asupra metodelor de învățământ……………………………... p. 68 II. 2. Discuția de tip piramidă…………………………………………………………... p. 74 II. 3. Jocul de rol………………………………………………………………………... p. 75 II. 4. Dramatizarea……………………………………………………………………… p. 77 II. 5. Procesul literar …………………………………………………………………… p. 79 II. 6. Chestionarul / Inventarul de ȋntrebări…………………………………………….. p. 80 II. 7. Ancheta: etnografică, folclorică, literar-documentară, istorică............................... p. 82 II. 8. Valenţe psihopedagogice………………………………………………………….. p. 88 2 III. CERCETAREA PSIHOPEDAGOGICĂ: ANCHETA FOLCLORICĂ ȘI EXPERIMENTUL III.1. Metodologia cercetării………….……………………………………….…………. p. 90 III. 2. Prezentarea datelor ………………………………………………………………. p. 98 III. 2. 1. Eșantioanele experimentului …………………………………………………… p. 98 III. 2. 2. Etapele cercetării ………………………………………………………………. p. 98 III. 2. 3. Ipoteza și obiectivele cercetării ……………….……………………………….. p. 99 III. 2. 4. Metode și tehnici folosite în cercetare ………………………………………… p.101 III. 2.5. Metode de colectare a datelor…………………………………………………… p.101 III. 2.6. Experimentul propriu-zis……………………………………………………….. p.105 III. 2.7. Desfășurarea cercetării…………………………………………………………. p.107 IV. 3. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR OBȚINUTE IV. 3.1.Prezentarea datelor obținute ……………………………………………………. p. 111 IV.3. 2. Analiza și interpretarea datelor………………………………..………………… p. 115 CONCLUZII…………………………………………………………………………… p. 125 BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………… p. 128 ANEXE …………………………………………………………………………………. p. 131 3 1. Argumente privind importanța și actualitatea temei Sincronizarea cu tendințele educaționale ale sistemelor occidentale imprimă învățământului românesc un caracter permanent. Una dintre prioritățile asumate de educație pe parcursul accelerării reformei sistemului de învățământ constă în afirmarea identității culturale în raport cu perspectiva globalizării. De aceea asistăm la o ȋntoarcere către adevăratele valori ale culturii, către tradiţie, către regăsirea fiinţei naţionale, cu atât mai mult cu cât se fac eforturi de recuperare a trecutului, fie că vorbim de documente, obiecte, fie de restaurarea unor monumente sau case. Bogăția manifestărilor spirituale și materiale din lumea satului românesc constituie un izvor nesecat pentru educarea și instruirea elevilor care trebuie valorificat și promovat în învățământul gimnazial. Studiul folclorului în școală reprezintă, în acest context, un domeniu de interes pentru întreaga societate, atât din punct de vedere științific, cât și din punct de vedere cultural, în procesul de formare al individului. Actualitatea temei este justificată de caracterul ei interdisciplinar, chiar dacă investigarea fenomenelor folclorice restrâng orizontul preocupărilor spre cele cu aplicabilitate imediată, de implicare efectivă a profesorului în inovarea practicilor educative de prezentare şi promovare a folclorului. Considerăm oportună iniţierea unor investigaţii ştiinţifice privitoare la condiţiile şi mecanismele psihopedagogice de formare şi dezvoltare a personalităţii creative a elevului prin intermediul textului folcloric. Prin ȋnțelegerea și aprofundarea manifestării folclorului ȋn strânsă legătură cu existenţa umană, elevii au ocazia să-și descopere propriile rădăcini, să cunoască profilul psihologic, etic și religios al românului, o alternativă serioasă la modelele de comportament insinuate astăzi prin toate mijloacele de comunicare. Cultivarea specificului naţional și promovarea lui ȋn circuitul de valori ale umanităţii este condiţia sine qua non a supravieţuirii noastre ca popor, așa cum diversitatea culturilor este o condiţie a existenţei și evoluţiei omenirii. Pornind de la o bază de tradiție folclorică, menținută legitim în complexitatea manifestărilor din satul românesc, consider că tema aleasă ,,Valorificarea folclorului autohton în gimnaziu prin metode și tehnici specifice de cercetare” reprezintă un orizont literar deschis explorării din perspectiva anchetei folclorice. 4 În învățământul gimnazial, la orele de literatură română în general și la opționalul propus în special la clasa a V-a, întâlnirea cu textul folcloric constituie o provocare cu atât mai mult cu cât elevii sunt puși în situația de a căuta dovezile care să confirme existența culturii spirituale românești. Elevii trebuie să conștientizeze faptul că faptele de folclor pe care le păstrează comunitatea din care fac parte ȋși au originea ȋn negurile trecutului și sunt purtătoare ale unor rosturi și semnificaţii străvechi. Poezia de ceremonial sau a obiceiurilor calendaristice la care copii asistă sau le practică cu diferite ocazii, cântecul de leagăn rostit de glasul dulce al mamei, descântecele spuse de bunica pentru a alina durerea sau a feri de rău, basmele auzite la lumina focului din vatră și multe altele au, pe de o parte, funcţii de natură magică greu de explicat, spectaculare sau funcţii cu implicaţii practice, iar pe de altă parte funcţii formative, educative și de cultivare a gustului estetic. Din lectura creaţiilor populare sau din ȋnţelegerea anumitor practici ȋn variate momente ale vieţii, elevii descoperă modele autentice de comportament etic care se integrează ȋn lecţia de literatură română. Astfel, am pornit de la premisa că folosind metodele adecvate care solicită mai multă implicare din partea elevilor, interesul acestora pentru studiul folclorului va crește concomitent cu îmbunătățirea performanțelor școlare la celelalte discipline. Optând pentru metoda anchetei folclorice, am contat pe faptul că semnificaţiile unor ceremonii, ritualuri, obiceiuri, conţinuturile unor opere populare pot deveni accesibile prin folosirea schemelor, desenelor, imaginilor, materialelor audio-video etc. Pe de altă parte, valorificarea potenţialului educativ al folclorului prin folosirea mijloacelor moderne de instruire și educaţie asigură progresul școlar atât ȋn activitatea școlară cotidiană, cât și în activitatea extrașcolară. De aceea, lucrarea „Valorificarea folclorului autohton în gimnaziu prin metode și tehnici de cercetare specifice” inițiază elevul în orizontul spiritual al comunităţii căreia îi aparține, îi ajută să-și dezvolte o personalitate armonioasă, contribuind la succesul școlar. 5 I. Folclorul, parte integrantă a culturii populare I.1. Considerații generale asupra folclorului Folclorul reprezintă cartea de identitate a unui popor, definit prin totalitatea manifestărilor artistice specifice, a faptelor de cultură transmise prin cuvânt și practici. Interesul pentru studiul folclorului, manifestat ȋncă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, a creat premisele apariţiei unei noi ramuri filologice având ca obiect de studiu creaţia populară. Termenul a fost consacrat de publicarea unei scrisori a arheologului englez William John Toms ȋn revista „Athenaeum “, numărul 22 din august 1864, prin care solicita utilizarea termenului „folklore”(< “folk” – popor ; „lore”- stiinţă, ȋnţelepciune), considerat mult mai cuprinzător pentru ceea ce ȋnsemna creaţie populară. A fost momentul consacrării termenului care a ȋnlocuit cuvinte și sintagme ce denumeau creaţia populară sau tradiţională. In România, cuvântul folclor a fost folosit pentru prima dată de Ionescu-Gion ȋn 1882, răspândit apoi de către Grigore Tocilescu ȋn ale sale Materialuri folkloristice (1900). Una dintre perspectivele asupra studiului folclorului a propus-o la ȋnceputul secolului al XX-lea Arnold van Gennep ȋn lucrarea Le folklore, Paris, 1924, ȋn care subliniază faptul că folclorul este ,, o știinţă a prezentului ce studiază faptele vii ale La noi, Ovid Densusianu oferă o abordare pur știinţifică a folclorului ȋn lucrarea Folclorul. Cum trebuie ȋnţeles (1909), perceput ca o sinteză a modului ȋn care gândesc, simt și se manifestă oamenii din popor. De asemenea, autorul inovează ȋn direcţia cercetării folclorului pe linie diacronică și sincronică: “Cercetătorul trebuie să cuprindă ȋn câmpul lui de observaţie și actualitatea și trecutul; mintea lui trebuie să fie veșnic gata să cunoască și ce se ȋntâmplă și ce s-a ȋntâmplat altădată, pentru că nimic nu poate fi pătruns ȋn toate tainele lui dacă e izolat ȋn timp ca și ȋn spaţiu; fapte de azi pot fi mai bine ȋnţelese dacă le cunoaștem și pe cele din timpuri mai ȋndepărtate, după cum trecutul ne apare mai limpede la lumina Un alt punct de vedere ȋi aparţine lui Pavel Ruxăndoiu, după care folclorul trebuie ȋnţeles ȋn cadrul unui “sistem cultural evoluat, de tip dualist care dizolvă concomitent forme orale și 1 Gheorghe Vrabie, Folclorul.Obiect-Principii-Metodă, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1970, p.8 2 Arnold van Gennep, Folclorul, Editura ,,Polirom”, Iaşi, 2002, p.32 3 Ovidiu Densusianu, Flori alese din cântecele poporului. Folclorul.Cum trebuie înţeles, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1966, p.56 6 scrise (ȋn timp ce culturile primitive sunt exclusiv cu metode specifice de cercetare, precum și o sinteză a valorilor artistice ale culurii spirituale. În concluzie, folclorul este definit drept ,,totalitatea creaţiilor artistice aparţinând culturii spirituale a poporului – deci cultura populară spirituală din perspectivă La aceasta definiţie subscrie și Tache Papahagi ȋn viziunea căruia ,,sufletul unui popor se oglindește în propriul său folclor Dincolo de variatele accepţii ale termenului, folclorul reprezintă „1. Totalitatea creaţiilor artistice, literare, muzicale, plastice etc., a obiceiurilor și a tradiţiilor populare ale unei ţări sau regiuni. 2. Ştiinţa care se ocupă cu creaţiile artistice, obiceiurile și tradiţiile Deşi cuvântul cultură este întâlnit la tot pasul, utilizat cu sensuri dintre cele mai diferite, este greu de cuprins într-o definiţie de dicţionar sau enciclopedie. Cultura este consecinţa unui îndelung proces de creaţie, învăţare şi de transmitere în interiorul grupului uman restrâns( familie, neam) sau extins ( etnie, popor), a experienţelor dobândite în timp. Cultura populară a apărut în momentul adâncirii diferenţelor sociale, odată cu scindarea grupului pe criterii de proprietate. Printre factori responsabili de apariţia culturii populare se numără grupul creator. Societatea s-a polarizat în două categorii, a dominatorilor şi a dominaţilor: stăpâni de sclavi- sclavi, feudali- iobagi. Primii şi-au creat propriul mod de exprimare culturală adoptând scrisul, iar ceilalţi şi-au elaborat propria cultură, realizându-se o separare a culturii elitelor de cultura păturii de jos, denumită drept cultură populară. Determinantul popular, împrumutat din limba franceză populaire are corespondenţe în limba engleză folk-culture, în germană Volksunde, italiană demologie, iar în limbile slave narodnaja kultura. În zona de cercetare antropologică şi sociologică din România a fost susţinută ideea identităţii între popor şi ţărănime, ajungându-se chiar la identitate între cultura populară şi cultura ţărănească. Această asemănare este justificată de realitatea socio-economică românească a ţăranului, deoarece populaţia rurală a predominat, agricultura a fost principala îndeletnicire, iar satul a fost şi mai este încă unitatea socială de bază în spaţiul locuit de români. Deoarece fenomenele de cultură populară sunt extrem de complexe, iar materialele folclorice ample, cultura populară a devenit obiectul de studiu al mai multor discipline, precum etnologia și 4 Mihai Pop, Pavel Ruxăndoiu, Folclor literar românesc, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1990, p. 20 5 Ibidem, p. 26 6 Tache Papahagi, Mic dicționar folcloric, Editura ,,Minerva”, București, 1979, p. 11 7 ***Dicționarul Explicativ al limbii române,ediția a II-a, Editura ,,Univers Enciclopedic”, 1998, p. 389 7 etnografia, ca disciplină subsumată etnologiei. Etnografia reprezintă ,,știinţa care observă, analizează, descrie și clasifică particularităţile mediului de viaţă și ale formei de civilizaţie a unei comunităţi entice etnologia așază ȋn centru omul ca făptură creatoare pe diferite trepte de evoluţie, integrat unui sistem de simboluri, mituri și concepte transmise prin viu grai, prin tradiţie. Pentru o mai bună ȋnţelegere a conceptului de folclor se impune o privire sintetică asupra sintagmei cultură populară, constituită din două componente distincte: cultura populară spirituală și cultura populară materială. Cultura populară spirituală cuprinde ansamblul cunoștințelor despre om, orizontul lui de manifestări artistice motivate de existența obiceiurilor și credințelor spirituale. Cultura populară materială desemnează totalitatea obiectelor și a deprinderilor de utilizare a acestora: felul ȋn care este construită locuinţa, cum este organizată așezarea, satul, forma uneltelor din gospodărie, tehnica lor de utilizare, portul etc. Referitor la cultura populară din spaţiul românesc s-a vehiculat ideea că ea aparţine tărănimii, deoarece populaţia din mediul rural a predominat, iar satul a fost principala formă de organizare. De-a lungul timpului, satul și-a dovedit reticenţa și rezistenţa la schimbare, aceasta manifestându-se destul de lent, aspecte care au condus la prejudecăţi de factură comunistă prin care cultura populară este considerată cultură ţărănească. Din a doua jumătate a secolului al XX-lea s-a vehiculat conceptul de folclor literar uzitată ȋn lucrări de specialitate precum Folclor literar românesc, de Mihai Pop și Pavel Ruxăndoiu – 1968, 1978 și 1990; Folclorul literar românesc ȋn contextul culturii populare românești, de Pavel Ruxăndoiu, 2001. În opinia cercetătorilor, folclorul literar se ȋncadrează ȋn cultura populară, constituie un capitol vast, care se raportează la trăsăturile și la contextul acesteia. Prin urmare, folcloristul trebuie să ţină cont de cont de elementele de etnografie, etnologie , mitologie pentru a realiza o cercetare sincretică asupra faptelor de folclor. În 1955, Congresul Internaţional de Folclor de la Amsterdam a lansat tuturor participanţilor recomandarea ca folclorul să cuprindă doar cultura populară spirituală, idee la care a aderat și folcloristica română. Prin faptul artistic al folclorului se ȋnţelege integrarea sintetică a tuturor elementelor care contribuie la realizarea produsului folcloric: poezie, muzică, dans, limbaj gestual. 8 Petru Ursache, Prolegomene la o estetică a folclorului, Editura ,,Cartea Românească”, Bucureşti, 1980, p.12 8 Astăzi, cultura populară din spaţiul românesc ȋși probează rezistenţa ȋn faţa presiunilor exercitate de cultura savantă, pe de o parte, iar pe de altă parte, de cultura de import de după 1990. În ciuda faptului că aceste tipuri de cultură specifice unei societăţi mercantile contravin valorilor culturii populare, aceasta din urmă are forţa de a inova, de a reinventa un „folclor contemporan, al societăţii postindustriale și postmoderne, concretizat de exemplu, ȋn bancuri sau anecdote citadine ori ale mediilor intelectuale, ȋn povestirile personale sau naraţiunile despre ȋntâmplările trăite, ȋn așa-numitele legende contemporane sau urbane, ȋn factorul clasei politice și ale evenimentelor scandaloase din mediile Destrămarea comunităţilor tradiţionale, migraţia demografică a avut consecinţe asupra culturii spirituale și materiale ale poporului. În urma acestor mișcări au intrervenit mutaţii ȋn repertoriul folcloric al diferitelor straturi sociale. Este interesant de analizat situaţia oamenilor care s-au mutat la oraș, dar au păstrat legătura cu satul natal și cu alţi consăteni, cea a navetiștilor, care-și petrec o bună parte a timpului la oraș, deși existenţial sunt puternic legați de satul natal, de traditia acestuia. Orașul are viaţă folclorică. Există plugușoare traditionale, se umblă cu uratul, nunțile respectă, în mare parte, ritualul țărănesc. În schimb, viața satului se primenește cu mijloacele vieții moderne: presă, telefonie, televiziune, radio, aparatură electronică, tehnică de calcul care influențează direct sau indirect folclorul. De asemenea, impactul modernităţii asupra culturii populare este evident și ȋn manifestările ceremoniale prin crearea alături de sărbătorile tradiţionale ale altora noi ,,de ȋmprumut, rodite pe solul celor vechi, practicate ca festivităţi și festivaluri de largă căpătând ȋn timp caracter tradiţional. Sub impulsul intoarcerii la tradiție, multe categorii folclorice sunt transpuse pe scenă, pierzându-și spațiul și funcția primară. Obiceiurile calendaristice de Anul Nou, cele de primăvară sau obiceiurile de nuntă devin spectacole pe scenă, de divertisment, pierzându-și funcția socială, pragmatică, inițială. Cercetările secolului al XIX-lea demonstrează că folclorul tradițional are un sistem semiotic autonom, cu semnificații simbolice specifice, organizat după un sistem de reguli proprii. Acest sistem este supus destrămării, pe de o parte, iar pe de altă parte, se integrează în sistemul semantic al noii culturi materiale. Un exemplu elocvent în acest sens vine din domeniul artei populare, respectiv al cusăturilor. Pânzeturile, ațele tradiționale colorate natural, au fost înlocuite 9 Nicolae Constantinescu, Alex. Dobre, Etnografie şi folclor românesc, note de curs, Editura ,,Fundaţiei România de mâine”, Bucureşti, 2001, p.56-57 10 Vasile Tudor Creţu, Folclor şi etnologie. Conexiuni, Editura ,,Tipografia Universităţii”, Timişoara, 1986, p.31 Next >