STIMULAREA CREATIVITĂȚII copiilor PRIN JOC Profesor educație timpurie Irina CUCU - CHIRIAC 1 CUPRINS Argument…………………………………………………………………………………….. 2 CAPITOLUL al I-lea. Creativitatea și cultivarea ei în grădiniță ………………………. 5 1.1. Delimitări conceptuale…………………………………………………………………... 5 1.2. Factorii și etapele creativităţii……………………………………….………………….. 6 1.3 Jocuri didactice de stimulare a creativitatii copiilor …………………….…..…………. 15 CAPITOLUL al II-lea Valorificarea jocurilor didactice în vederea stimulării creativitatii copiilor…………………...…………………………………………………………………. 22 2.1.Delimitări conceptuale ...................................................................................................... 22 2.2. Tipuri de jocuri didactice aplicate în grădiniță în activitățile de educare a limbajului … 26 2.3. Avantaje și limite ale utilizării jocului didactic în scopul stimulării creativității………..31 CAPITOLUL al III-lea Exemple de bune practici vizând stimularea creativității prin joc………………………………………………………………………………....…… 35 3.1. Impactul jocurilor didactice desfășurate în cadrul domeniului limbă și comunicare asupra dezvotării creativității copiilor .........................................……...……………………...…….. 35 3.2. Exemple de proiecte didactice prin care se vizează stimularea creativității prin jocurile didactice ................................................................................................................................. 46 Concluzii ................................................................................................................................. 90 Bibliografie ............................................................................................................................. 94 2 ARGUMENT Vârsta preșcolară este considerată drept perioada fanteziei și a jocului. Nici o altă activitate nu are atâta răsunet în sufletul copilului precum jocul. În grădiniță, toate activitățile de învățare dirijată, nu pot fi concepute decât în spiritul jocului. Principala modalitate prin care copilul învaţă este jocul - o activitate plăcută, motivantă, care se asociază cu bucurie. Jocul, prieten nelipsit al copilului, este în perioada preşcolară principala activitate care îi reuneşte pe copii şi în acelaşi timp îi reprezintă. Am ales tema Stimularea creativității copiilor prin joc, deoarece perioada preșcolară corespunde stadiului în care copilul, asemănător unui savant, observă atent lumea înconjurătoare, analizează cele văzute, construiește teorii și trage concluzii individuale despre cum funcționează totul în jurul său. Psihologii susţin în general, că a fi creaţie înseamnă a crea ceva nou, original şi adecvat realităţii. A crea înseamnă a face să existe, a aduce la viaţă, a cauza, a genera, a produce. Creativ este cel care se caracterizează prin originalitate, expresivitate şi este imaginativ, generativ, deschizător de drumuri, inovativ. Conceptul de creativitate, unul dintre cele mai fascinante concepte cu care a operat vreodată ştiinţa, se explică prin complexitatea procesului creativ, ca şi prin diversitatea domeniilor în care se realizează creaţia. Creativitatea implică adaptabilitatea şi flexibilitatea gândirii, abilităţi pe care multe studii referitoare la educaţie le-au demonstrat că fiind critice pentru copii. Creativitatea a fost definită ca procesul interpersonal sau intrapersonal al cărui rezultat sunt produse originale, semnificative şi de o înaltă calitate. În cazul copiilor, accentul ar trebui pus pe proces, adică pe dezvoltarea şi generarea de idei originale, care pare să fie baza potenţialului creativ. În înţelegerea acestui fenomen, este util să considerăm diferenţele dintre gândirea convergentă şi cea divergentă. Primul capitol, Creativitatea și cultivarea ei în grădiniță prezintă delimitările conceptuale ale creativității, analizează și evidențiază dimensiuni ale acestui concept: procesul creativ, produsul creativ si personalitatea creatoare, factorii și etapele creativității și exemplifică Jocuri didactice de stimulare a creativității copiilor, grupate câte două pe 3 categorii de activitate: Educarea limbajului, Activități liber alese - Bibliotecă, Joc de masă, Activitate artistico- plastică. Educarea creativităţii este un proces continuu ce trebuie urmărit si realizat pe tot parcursul grădiniţei, având în vedere toţi factorii cognitivi, caracteriali şi sociali. Educatoarea nu trebuie să formeze neapărat mari creatori de produse originale, cât mai ales, să fie preocupat de formarea unor capacităţi cognitive - ca bază a procesului creativ real, de mai târziu. Interesează supleţea soluţiei găsite pentru rezolvarea problemelor întâmpinate la grădiniță solicitate de educatoare, soluţii ce stârnesc surpriză, trăire afectivă intensă, aptă să consolideze curiozitatea şi dorinţa de a descoperi alte căi. Oricărui copil trebuie să i se ofere cele mai diverse situaţii şi oportunităţi în care el să poată să se manifeste spontan, căci numai aşa se pot dezvălui acele trăsături caracteriale, care trebuie stimulate sistematic şi metodic, pentru a se putea realiza pe deplin. Factorul esenţial pentru stimularea spiritului creator este relaţia educatoare - copil, atitudinea acesteia în clasă şi în afara ei. Educatoarea poate face pentru creativitate aproape totul, în condiţiile actualei organizări a învăţământului preşcolar. Înainte de toate, ea trebuie să aibă o atitudine democratică ce permite elevilor să coopereze, să se consulte, să aibă iniţiativă, pentru ca preşcolarii să participe cu adevărat la propria lor formare. Educatoarea stabilește un climat favorabil unei colaborări rodnice printr-o tonalitate afectivă - pozitivă, de exigenţă şi înţelegere, de responsabilitate. Trebuie să stimuleze efortul personal al copilului şi tendinţa acestuia de a aduce o contribuţie proprie, de a fi original. Capitolul al II-lea, Valorificarea jocurilor didactice în vederea stimulării creativitatii copiilor, cuprinde trei subcapitole și dezvoltă delimitările conceptuale ale conceptul de joc în viziunea mai multor pedagogi, elementele definitorii și influențele formative ale jocului, evidențiază tipurile de jocuri didactice aplicate în grădiniță în activitățile de educare a limbajului și importanța jocului didactic utilizat in gradiniță ce prezintă contextul de învățare ce este determinat de jocul didactic îmbinat armonios prin sarcini și funcții specifice învățării și jocului. Jocul, indiferent de categoria din care face parte, pune bazele sănătății mintale, a rezistenței, accentuează încrederea în sine și dezvoltă capacitatea de a rezolva situații problemă, fiind un veritabil instrument de lucru în activitățile cu preșcolarii, dezvăluind virtuți formative dincolo de toate așteptările. Prin exemplele de bune practici, jocul prezintă o îmbinare armonioasă între cerințele situației de joc și aptitudinile celor care se joacă. Jocul ca activitate didactică specifică, 4 îndeplinește multiple funcții: de distracție, de creativitate în conformitate cu vârsta, în final de modelare și formare a personalității copiilor. Încorporate în activitățile didactice, elementele de joc imprimă un caracter mai viu și mai atrăgător, aduc varietațe și o stare de bună dispoziție, de veselie, de destindere prevenind apariția oboselii, plictiselii. În procesele de interacțiune din cadrul jocului au loc procese de învatare, importante pentru dezvoltarea socială, cognitivă și psihomotorie. Jocul pleacă de la ideea că are un scop, dar este deschis modificărilor, finalul său nefiind previzibil. Nivelul jocului exprimă nivelul dezvoltării psihice a copilului, dar jocul este și un stimulator principal al dezvoltarii psihice, confirmând și prin acceasta locul lui fundamental în viața c opilului. Sarcinile în care sunt implicați preșcolarii trebuie să stimuleze descoperirea de noi cunoștințe, să desprindă reguli și principii din situațiile concrete cu care acesta intră în contact să stimuleze flexibilitatea preșcolarilor. Contextul de învățare trebuie gândit și pregătit în așa fel încât să determine formarea premiselor competențelor cognitive. Lucrarea se finalizează cu concluzii. Aici am subliniat câteva aspecte de fond legate de dinamica metodologiei didactice și importanța jocului didactic în stimularea creativității la preșcolari. Este dovedit faptul că se produce o dezvoltare optimă a aptitudinilor, capacităţilor şi competenţelor persoanei acolo unde condiţiile de mediu şi educaţie sunt favorabile, în armonie cu structura şi dinamica personalităţii individuale. Deci, cu atât mai justificat este un act pedagogic cu cât educaţia înfăptuită de adult se realizează în serviciul formării abilităţilor intelectuale, dezvoltării competenţelor cognitive, psihomotorii şi împlinirii personalităţii copilului. 5 CAPITOLUL I CREATIVITATEA ȘI CULTIVAREA EI ÎN GRĂDINIȚĂ 1.1. Delimitări c onceptuale Creativitatea este un fenomen psihologic extrem de complex şi de aceea greu de definit în termeni operaţionali. Termenul creativitate a fost introdus în psihologie, de G.W. Alport in 1937, pentru a desemna o formaţiune de personalitate. În opinia lui, creativitatea nu poate fi limitată doar la unele dintre categoriile de manifestare a personalităţii respectiv la aptitudini (inteligenţă), atitudini sau trăsături temperamentale. Dar şi după această dată, creativitatea nu s-a debarasat de sinonime cum sunt: inteligenţa fluidă (R.B. Cattell); gândire direcţionată creatoare (E. Hilgard); gândire divergentă (J.P. Guilford); imaginaţie creatoare (Th. Ribot, J. Piaget); imaginaţie constructivă (Alex. Osborn); gândire aventuroasă (F. Bartlett). (apud Gh., Dumitriu, 2004, p.11) A crea înseamnă a produce (a genera) ceva nou în raport cu ceea ce este vechi, cunoscut, uzual, banal. Noutatea este evaluată gradual, după cote de originalitate. Cota de originalitate corespunde distanţei dintre produsul nou şi ceea ce există ca fapt cunoscut şi uzual în domeniul respectiv. Creativitatea este dispoziţia de a crea care există în stare potenţială la orice individ şi la toate vârstele şi constă într-o structură caracteristică a psihicului, care face posibilă realizarea unor producţii noi. Originalitatea produsului creat este variată: de la rezultate expresive ale desenului infantil la creativitatea inovatoare prin care se aduc modificări esenţiale principiilor de bază ale unui domeniu. Dacă la acest nivel nu ajung decât puţini oameni, realizarea unor invenţii este accesibilă oricărui om cu condiţia unor interese şi experienţe corespunzătoare. Termenul de creativitate este foarte general şi a fost introdus în vocabularul psihologiei americane, în deceniul al patrulea al secolului nostru, pentru a depăşi limitele vechiului termen de talent. Între cele două concepte nota comună este cea de originalitate. Dovedeşte talent cel ce demonstrează o vizibilă originalitate. Deci, talentul corespunde creativităţii de nivel superior. Există şi o creativitate de nivel mediu şi una slabă, redusă. Toţi oamenii sunt în diverse trepte creativi şi numai unii din ei sunt talentaţi. S-a apreciat 6 talentul ca fiind ereditar. Conceptul nou de creativitate acceptă o mare contribuţie a influenţelor de mediu şi a educaţiei în formaţia creativă a fiecăruia. Totodată se consideră că oricare dintre activităţi poate fi desfăşurată la un nivel înalt de creativitate. Talentul a fost conceput ca o dezvoltare superioară a aptitudinilor generale şi speciale şi ca o strălucită îmbinare a lor. Creativitatea cuprinde structuri mai complexe de personalitate, depăşind aptitudinile. În psihologie, conceptul de creativitate are următoarele trei accepţiuni: de comportament şi activitate psihică creativă, de structură a personalităţii sau stil creativ, creativitate de grup, în care interacţiunile şi comunicarea mijlocesc generarea de noi idei, și duc la efecte creative. (Popescu - Neveanu, P.,Zlate,M., 1998, p. 128). Elementele definitorii ale creativitatii după Guilford (1967) sunt: fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea. Fluiditatea este abilitatea de a da cât mai multe soluții pentru problema identificată. Fluiditatea reprezintă bogăția, realizarea de asociații între elementele prezentate, capacitatea de a produce un număr mare de cuvinte, imagini, idei, expresii. Flexibilitatea vizează ușurința de a schimba fluxul și modul de abordare a unei probleme și găsirea unor noi soluții. Câteva sarcini care pot fi utilizate în scopul dezvoltarii flexibilității sunt : identificarea de către copii a cât mai multor soluții la o problemă dată, solicitarea de finaluri cât mai variate la o poveste dată și descrierea consecințelor posibile pe care le-ar fi produs. Originalitatea reprezintă aptitudinea subiectului de a oferi răspunsuri neobişnuite, la problemele date. Originalitatea este prezentată prin noutate, inedit, raritatea raspunsurilor, a soluțiilor, iscusința formulării lor. 1.2. Factorii și etapele creativității Analiza conceptului de creativitate evidenţiază faptul că aceasta reprezintă o structură complexă de personalitate, înglobând componente de ordin intelectual, afectiv, motivaţional, atitudinal, aptitudinal și voluntar. A fi creativ prezintă o interacţiune între mai mulți factori cum ar fi: inventivitatea, ingeniozitatea, fluiditate şi flexibilitate în gândire, capacitatea de a crea soluţii noi, originale, spontane, trebuinţa de performanţe, nevoia de realizare şi autorealizare, de autoactualizare şi autoafirmare. 7 Creativitatea prezintă colaborarea celor trei categorii de factori: biologici, psihologici şi sociali. I. Factorii psihologici Problematica factorilor psihologici ai creativităţii evidenţiază plasarea acesteia sub incidenţa a patru categorii de factori: intelectuali, nonintelectuali, aptitudini speciale, abisali. (apud. Dumitriu, 2011) a) În categoria factorilor intelectuali se regăsesc gândirea divergentă, gândirea convergentă şi stilul perceptiv. Se poate spune că, dacă gândirea convergentă constituie instrumentul privilegiat al tradiţiei, gândirea divergentă serveşte prin excelenţă inovaţia. Termenul de gândire divergentă, lansat şi consacrat de J. P. Guilford prin celebrul său model tridimensional al intelectului, aparţine de coordonata operaţiei, alături de cunoaştere, memorie, gândire convergentă şi evaluare, definind o gândire multidirecţionată, care reuneşte următoarele aptitudini de bază: flexibilitatea (restructurarea sau schimbarea promptă de direcţii); fluiditatea sau cursivitatea (posibilitatea intuirii de numeroase imagini sau idei); originalitatea (manifestarea unui stil cognitiv orientat spre nou şi degajat de ceea ce este banal si uzual); elaborarea (susţinută consecvent de efort intelectual - voluntar, necesar pentru finalizarea lucrului intelectual, se referă la acţiunea efectivă de producere a unor soluţii inedite). Între toate aceste componente ale gândirii divergente există o puternică corelaţie. Stilul perceptiv, ca factor al creativităţii, desemnează modalitatea de reacţie cognitivă la problema de rezolvat: receptare globală, receptare cu detalii puţine, receptare cu detalii multe şi receptare cu foarte multe detalii.( G., Shouksmith, apud A., Munteanu , 1994, p. 47) Cu privire la factorii intelectuali implicaţi în procesul creativ părerile sunt variate, toate îndreptându-se spre o mai amplă cunoaştere şi importanţă a acestui proces. Astfel, pe lângă gândirea intuitivă, fluidă (Catell), divergentă (Guilford), mulţi sunt aceia care pun în evidenţă şi rolul imaginaţiei c reatoare (crearea unui produs nou, original, prin prelucrarea datelor anterioare) şi spiritul de observaţie. De o mare importanţă este însă si intuiţia care 8 implică actul de a prinde sensul, semnificaţia sau structura unei probleme fără o sprijinire explicită pe aparatul analitic corespunzător (Bruner). Elementul de bază al creativitatii îl reprezinta gândirea divergenta. Elementele definitorii ale creativitatii sunt: fluenta, flexibilitatea, originalitatea (Guilford, 1967). 1. Dezvoltarea fluenței de idei Fluența ideilor are de-a face cu abilitatea de a genera cât mai multe răspunsuri la o problemă dată, într-un timp limitat/nelimitat. Productia de idei se poate realiza prin: • construirea de propoziții cu sens, formate din două sau mai multe cuvinte, pentru care se pot oferi silabele inițiale ale cuvintelor. De exemplu, se pot da silabele ti și s tri; jocul de cuvinte presupune găsirea cât mai multor perechi de cuvinte ce rimează, cuvinte care au un final sau un început dat (enumerea a 30 de cuvinte ce încep cu ra, 30 de nume de flori, etc.); succesiune de expresii sau propoziții scurte, ce pot fi generate pornind de la o anumită temă putem, de exemplu, solicita elevilor să listeze toate lucrurile care le vin în minte și care au anumite proprietăți: sunt solide, flexibile și au unghiuri. Pentru aceasta este important ca elevul să identifice relațiile dintre concepte, să găsească cuvinte cu sens similar / opus, să extindă sensul unor cuvinte, să selecteze cuvintele irelevante, să inventeze cuvinte noi. Un alt tip de fluență îl reprezintă asa numita fluența asociativă. Se poate sugera copiilor să numească trei cuvinte cu sens opus sau parțial opus cuvântului frumos sau să enumere cât mai multe asemănări între conceptele uragan și spirală. Un alt tip de gândire care facilitează creativitatea este gândirea asociativă. Gândirea asociativă presupune producerea de idei și soluții noi pornind de la combinarea a diferite imagini sau concepte aparent independente. Pentru aceasta se poate recurge la asociații. Asociatiile pot fi de două tipuri: asociații lingvistice și asociații imagistice. Asociații prin imagini se aplică în situația în care mai multe grupe de copii lucrează în paralel. Fiecare grupa primește sarcina de a schița un desen. La sfârsitul discuțiilor vor fi prezentate desenele, fără a fi explicate și motivate. Fiecare membru al grupului va da un titlu desenului. Titlurile pot fi descrieri abstracte pline de fantezie, ca de exemplu: Harta cu telecomandă, Mașina timpului. Next >