1 Anca-Elena Motoca Repere didactice. Modele de proiecte didactice pentru învăţământul primar şi preşcolar 2 Cuprins Capitolul I. Proiectarea didactică-aspecte teoretice..............................3 Capitolul II. Modele de proiecte de activitate integrată.......................10 Capitolul III. Modele de proiecte de lecţie..........................................71 Bibliografie..........................................................................................129 3 Cap.I Proiectarea didactică- aspecte teoretice Procesul de învăţământ cuprinde un ansamblu de acţiuni, dintre care esenţiale sunt: proiectarea, în care, pornind de la o analiză diagnostică, se prefigurează modalităţile de desfăşurare şi de evaluare a activităţilor instructiv-educative şi, în final, se elaborează proiecte pedagogice; realizare efectivă, în care se transpune în practică proiectul pedagogic considerat cel mai eficient; evaluarea performanţelor elevilor şi a activităţii instructiv-educative în ansamblu; informaţiile astfel obţinute servesc drept punct de plecare pentru activităţile ulterioare. Proiectarea didactică nu poate să lipsească din preocupările învăţătorilor şi profesorilor, pentru că o lecţie bună este întotdeauna rezultatul unei proiectări corespunzătoare. Documentul de proiectare trebuie să fie un instrument necesar de lucru pentru cadrul didactic. În mod tradiţional, prin proiectare pedagogică se înţelege programarea materiei de studiu pe unităţi de timp şi de activitate, a planului calendaristic, a sistemului de lecţii, elaborarea planului de lecţii etc. Astăzi, conceptul de proiectare este mai amplu, fiind exprimat şi caracterizat de alte concepte corelate, ca de pildă: design instrucţional ( R. Gagne,1976) sau taxonomia cunoştinţelor (Romiszowski,1981). Proiectarea este acţiunea de anticipare şi pregătire a activităţilor didactice şi educative pe baza unui sistem de operaţii, concretizat în programe de instruire diferenţiate prin creşterea performanţelor. Proiectarea pedagogică a procesului de învăţământ reprezintă ansamblul acţiunilor şi operaţiilor angajate în cadrul activităţilor de educaţie/instrucţie conform finalităţilor asumate la nivel de sistem şi de proces în vederea asigurării funcţionalităţii sociale a acestuia în sens managerial/global, optim, strategic. Specificul activităţii de proiectare pedagogică evidenţiază importanţa acţiunilor de planificare – programare - concretizare a instruirii/educaţiei care vizează valorificarea optimă a unei resurse materiale esenţiale: timpul real destinat învăţării, în mediul şcolar şi extraşcolar. Eficienţa lecţiei trebuie orientată nu numai de modul de interacţiune complexă a componentelor ei, ci şi de felul cum ea este integrată în procesul de învăţământ, ca sistem şi funcţionalitate , pentru că în lecţie se obiectivează elementele acestuia (obiective, resurse, conţinut, strategii şi evaluarea rezultatelor). Elementul central în realizarea proiectării didactice este programa şcolară. Ea reprezintă un document normativ în sensul că stabileşte obiective, adică ţintele ce urmează a fi atinse prin intermediul actului didactic. Chiar dacă în proiectare sunt obligatorii obiectivele, remarcăm faptul că, adesea, acelaşi obiectiv se realizează prin mai multe conţinuturi şi resurse, după cum mai multe obiective pot fi realizate cu acelaşi conţinut şi aceleaşi resurse. În funcţie de perioada de timp luată în considerare, proiectarea pedagogică poate fi: globală sau eşalonată. Proientarea pedagogică globală este realizată pe o perioadă mai mare de timp (ciclu de învăţământ). Se finalizează cu elaborarea planurilor de învăţământ şi a programelor şcolare. Proiectarea pedagogică eşalonată vizează perioade de timp mai restrânse (an şcolar, semestru, capitol, lecţie). Este realizată de cadrele didactice şi se concretizează în planificări şi proiecte didactice. Planificarea activităţilor reprezintă o activitate de bază în aplicarea curriculumului. Ea demonstrează capacitatea cadrului didactic de a organiza 4 toate elementele acţiunii educaţionale într-o formă coerentă, exprimată prin corelarea obiectivelor educaţionale cu conţinuturile, materialele şi mediul educaţional. Totodată, atunci când ne proiectăm activitatea e necesar sa ne adresăm unele întrebări: Ce voi face? (precizarea obiectivelor educaţionale ale activităţii didactice) Cu ce foi face? (Analiza resurselor educaţionale disponibile) Cum voi face? (Elaborarea strategiei educaţionale) Cum voi şti că s-a realizat ce trebuia? (Stabilirea metodologiei de evaluare). Proiectul de lecţie este un instrument de lucru şi un ghid pentru profesor, el oferind o perspectivă de ansamblu, globală şi complexă asupra lecţiei. În viziune modernă, proiectul de lecţie are caracter orientativ, având o structură flexibilă şi elastică. Cerinţe (exigenţe) a. Claritatea scopului urmărit. Lecţia duce la bune rezultate instructive şi educative, dacă profesorul stabileşte cu claritate şi precizie scopul pe care-şi propune să-l realizeze cu ajutorul ei. Acest scop constituie pivotul în jurul căruia se axează întreaga lecţie. Alegerea metodelor şi procedeelor, alegerea conţinutului lecţiei şi reliefarea unor părţi din acest conţinut, structura lecţiei şi îmbinarea modului de muncă individuală cu cel colectiv depind de scopul urmărit prin lecţie. Scopul unei lecţii exprimă esenţa instructiv-educativă a acesteia. Într-o lecţie se urmăresc de obicei mai multe scopuri, dar unul este dominant. Celelalte sunt subordonate lui. Orice lecţie, din orice disciplină de învăţământ, urmareşte în primul rând realizarea unui scop apropiat, particular, care decurge din tema acelei lecţii. O anumită lecţie concretă de matematică, literatură, istorie, desen, trebuie să dezvolte personalitatea elevului sub anumite aspecte, să-1 ajute să progreseze în anumite direcţii. Acesta este scopul principal al acelei lecţii. Când se fixează acest scop apropiat al lecţiei, se ţine seama că prin realizarea lui se contribuie şi la realizarea altor scopuri mai îndepărtate, mai cuprinzatoare, cum ar fi : scopul urmărit de predarea acelui obiect de învăţământ la clasa respectivă şi în şcoala respectivă, scopul urmărit de gradul de învăţământ respectiv, pregătirea pentru a face faţă unor sarcini actuale şi de perspectivă ale societăţii, contribuţia la dezvoltarea unor aspecte intelectuale, morale, estetice ale elevului şi, în sfârşit, contribuţia acestei lecţii la dezvoltarea multilaterală a personalităţii elevului. Între aceste scopuri există o legatură indisolubilă. Scopurile mai îndepărtate ajută la precizarea scopului apropiat al lecţiei, iar realizarea scopului apropiat constituie un pas spre realizarea scopurilor mai îndepărtate. De aceea, este deosebit de importantă fixarea cu claritate şi precizie a scopului lecţiei. Spre a fixa în mod corect scopul unei lecţii, profesorul trebuie să ţină seama de trei elemente: conţinutul temei pe care o va preda, nivelul actual de dezvoltare a elevilor şi sarcinile mai apropiate şi mai îndepartate în direcţia cărora trebuie dezvoltată personalitatea elevilor. Ţinând seama de aceste elemente profesorul poate stabili cu precizie ce cunoştinţe şi deprinderi pot fi formate sau consolidate cu ajutorul conţinutului temei, în funcţie de vârsta şi de pregătirea anterioară a elevilor, care vor fi aspectele educative realizabile în mod neformal prin acest conţinut. Prin conţinutul temei, 5 posibilităţile actuale ale elevilor sunt ajutate şi stimulate să se dezvolte în direcţia unor cerinţe mai înalte, sociale şi individuale. Deci, într-o lecţie, profesorul işi propune să dezvolte personalitatea elevului, atât cât permit conţinutul de informaţii pe care le dă şi nivelul actual de dezvoltare a elevului. Într-o lecţie bună, concomitent cu realizarea sarcinilor instructive se realizează şi sarcinile ei educative, sarcinile informative se împletesc cu cele formative. Transmiţând elevilor cunoştinţe ştiinţifice, formându-le priceperi şi deprinderi se realizează şi dezvoltarea gândirii şi a spiritului de observaţie, memoria şi imaginaţia, sentimentele şi voinţa lor. În orice lecţie bună elevii se obişnuiesc să fie disciplinaţi şi atenţi, să fie perseverenţi şi conştiincioşi în muncă. Când fixează scopul unei lecţii, profesorul are în vedere contribuţia specifică, particulară pe care acea lecţie o are la instruirea şi educarea elevilor. Scopul lecţiei sintetizează esenţialul acestei contribuţii. b. Alegerea judicioasă a conţinutului lecţiei. Spre a realiza o lecţie bună profesorul trebuie să aleagă pentru fiecare parte a lecţiei materialul cel mai potrivit, care să asigure atingerea scopului urmărit. De exemplu, dacă urmareşte să formeze la elevi o noţiune nouă, le va prezenta exemple tipice şi caracteristice în acest sens ; dacă urmareşte ca elevii să ajungă la o concluzie corectă pe baza unor comparaţii, el selectează obiectele care vor fi comparate şi precizează criteriul de comparaţie ; dacă urmareşte să formeze anumite priceperi, alege exerciţii adecvate acestui scop. Cu privire la cantitatea de material care să fie insuşit de elevi în decursul lecţiei, e bine să se evite exagerările: să nu se dea nici prea mult material, nici prea puţin. Programele şcolare precizează volumul de informaţii pentru o lecţie. Dacă se dă prea mult material, elevii nu vor reţine decât o parte din el şi nu este sigur că vor reţine tocmai ceea ce este esenţial. Dacă elevii sunt prea puţin solicitaţi, daca li se oferă prea puţin material, lecţia nu are randament. La alegerea materiei de învăţământ se ţine seama şi de locul pe care îl ocupă acea lecţie în sistemul de lecţii din care face parte. Orice lecţie trebuie privită ca o verigă dintr- un lanţ : ea continuă şi îmbogăţeşte pregatirea anterioară a elevilor, dar totodată pregăteşte pe elevi spre a înţelege mai temeinic cunoştinţele care vor fi predate în lecţiile următoare. Profesorul care are clară perspectiva pregătirii viitoare a elevilor săi ştie asupra căror cunoştinţe din lecţia de zi să insiste, spre a asigura succesul elevilor în viitor. c. Alegerea metodelor şi procedeelor potrivite pentru realizarea sarcinilor urmărite în fiecare parte a lecţiei. Alegerea judicioasă a metodelor şi procedeelor didactice ajută la reuşita lecţiei. În decursul unei lecţii se folosesc de obicei mai multe metode potrivit sarcinilor didactice urmărite. Fiecare sarcină didactică se realizează mai bine prin utilizarea anumitor metode. Spre a realiza o lecţie bună, profesorul alege din fiecare grupă de metode pe cea sau pe cele care sunt în concordanţă cu scopul urmărit, cu vârsta şi pregatirea anterioară a elevilor. Utilizarea judicioasă a fiecarei metode, la locul şi timpul cel mai potrivit, în condiţii variate de la o clasă la alta, de la o temă la alta, contribuie la sporirea eficienţei lecţiei. d. Organizarea metodică a lecţiei. Într-o lecţie bună nimic nu se face la întâmplare, ci după un plan bine gândit. Diferitele activităţi care alcătuiesc lecţia sunt desfăşurate într- o succesiune logică, spre a asigura realizarea scopului ei. Fiecărei activităţi i se acordă o durată care contribuie la obţinerea unui maximum de randament. Nici un minut din lecţie nu trebuie irosit şi nici o secvenţă din lecţie nu trebuie tratată superficial. Practica instructiv-educativă pune la îndemână multe cazuri negative: efectuarea unor activităţi 6 formale, necerute de lecţia respectivă, conversaţii introductive prea lungi, insistenţa asupra unor cunoştinţe pe care elevii le posedă deja, prezentarea unui material didactic prea bogat etc. Buna organizare a lecţiei depinde de respectarea principiilor didactice, în condiţiile concrete de activitate cu clasa respectivă. O lecţie bine organizată antrenează la activitate pe toţi elevii. Particularităţile individuale fac însă ca aceştia să nu lucreze în acelaşi ritm, să nu obţină aceleaşi rezultate. Profesorul prevede aceste situaţii şi pregăteşte mijloacele potrivite spre a obţine de la fiecare elev randamentul maxim, fie altenând munca îndrumată cu cea independentă, când poate veni în sprijinul elevilor mai slabi, fie îmbinând lecţia clasică cu forme de instruire programată, care asigură desfăşurarea activităţii fiecărui elev în ritmul său propriu. O lecţie este metodic organizată când toate activităţile desfăşurate constituie un tot unitar, servesc atingerea scopului urmărit. Pregatirea unei activităţi didactice nu înseamnă aplicarea unui “tipar", a unei scheme prestabilite la un conţinut anume; proiectarea activităţii didactice înseamnă anticipare, deci reflecţie prealabilă asupra a ceea ce ar fi de dorit să se întâmple, imaginarea unui scenariu al activităţii. Lecţiile asigură o informare amplă şi sistematică a elevilor în diferite domenii, şi îi ajută la formarea personalităţii lor. Ele contribuie la dezvoltarea gândirii şi imaginaţiei elevilor, la formarea sentimentelor superioare, la fortificarea voinţei, la obişnuirea elevilor cu munca organizată şi cu disciplina, le cultivă progresiv aptitudinile şi talentele, îi ajută să-şi însuşească tehnica muncii independente. Aceste avantaje pe care le oferă au validat lecţia ca formă principală, formă de baza în organizarea procesului de învăţământ. Dintre avantajele lecţiei, le amintim pe următoarele: - Asigură un cadru organizatoric adecvat pentru derularea procesului instructiv- educativ, promovează un sistem de relaţii didactice profesor-elevi şi activităţi didactice menite să angajeze elevii, să îi activizeze şi sa îmbunătăţească performanţele învăţării. - Facilitează însuşirea sistematică valorilor care constituie conţinutul învăţământului, a bazelor ştiinţelor, a sistemului de cunoştinţe şi abilitati fundamentale ale acestora, prin intermediul studierii obiectelor de învăţământ corespunzătoare. - Contribuie la formarea şi modelarea capacităţii de aplicare in practică a cunoştinţelor teoretice însuşite de elevi, introducându-i în procesul cunoaşterii sistematice şi ştiinţifice (nemijlocite sau mijlocite) a realităţii. - Activităţile desfăşurate de elevi în timpul lecţiei sprijină insusirea noilor informaţii, formarea noţiunilor, deducerea definiţiilor, a regulilor, formarea şi dezvoltarea abilităţilor intelectuale şi practice, sesizarea relaţiilor dintre obiecte şi fenomene, explicarea lor, deci formarea unei atitudini pozitive faţă de învăţare. - Angajarea elevilor în lecţie, în eforturi intelectuale şi motrice de durată, are influenţe formative benefice: le dezvoltă spiritul critic, spiritul de observaţie, atenţia voluntară, curiozitatea epistemică, operaţiile gândirii, memoria logică şi contribuie la dezvoltarea forţelor lor cognitive, imaginative şi de creaţie. Totodată, le oferă oportunitatea de a-şi exersa capacităţile intelectuale, motrice şi afective, de a-şi forma şi consolida sentimente, convingeri, atitudini, trăsături pozitive de caracter, forme adecvate de comportament. 7 Limitele lecţiei ar fi urmatoarele: - caracterul preponderent magistro-centrist al predării (în defavoarea învăţării), reducerea activităţii la mesajul profesorului (expunere, demonstrare, explicaţie) şi la înregistrarea pasivă a noului de către elevi - adesea, lecţiile se bazează pe intuiţie, neglijându-se activităţile individuale ale elevilor, exerciţiile practice, cele aplicative etc. - dirijarea accentuată, uneori excesivă a activităţii de învăţare a elevilor - recurgerea excesivă la activităţi frontale, promovarea predării la un singur nivel (cel mijlociu) şi într-un singur ritm, pot duce la apariţia tendinţei de nivelare şi uniformizare a demersurilor didactice - instruirea diferenţiată in funcţie de particularităţile individuale şi de grup ale elevilor se realizează, de cele mai multe ori, anevoios şi stângaci - nu se promoveaza autoinstruirea şi autoevaluarea. Variabilele procesului de instruire determină variante ale tipului de bază pentru fiecare categorie/tip de lecţie. Dar, cum este firesc, tipologia lecţiei rămâne deschisă şi permisivă la noi ipostaze şi asocieri. Clasificarea, ca şi specificitatea fiecărui tip de lectie nu constituie un şablon, o retetă imuabilă, dată o dată pentru totdeauna. Practica educativă însăşi poate sugera sau induce noi modalităti dc structurare a evenimentelor, de prefigurare a prioritătilor unei lecţii. În ceea ce priveşte planificarea şi proiectarea activităţilor instructive-educative, punctul de plecare îl constituie obiectivele cadru şi de referinţă, deoarece ele reprezintă finalităţile tuturor activităţilor care se petrec în grădiniţă (aşa cum sunt ele prevăzute în planul de învăţământ). Prin diversitatea lor, obiectivele cadru şi de referinţă vizează dezvoltarea copilului sub toate aspectele, aşa cum sunt precizate în curriculum prin domeniile de dezvoltare. Dezvoltarea plenară a copilului reprezintă scopul primordial al educaţiei timpurii, de aceea prin domeniile experienţiale propuse de curriculum, urmărim stimularea dezvoltării completă a copilului. Planificarea activităţilor este condiţionată în cea mai mare măsură de specificitatea grupului de copii pe care îl coordonăm. Astfel, durata atingerii unor obiective poate varia de la o grupă la alta, cum de altfel variază în mod firesc de la un copil la altul. Cadrul didactic este cel care decide care obiective, cu ce conţinuturi, cu ce materiale şi care metode le va utiliza pe o anumită perioadă de timp (zi, săptămână, lună). O durată prea mare de timp (un an întreg) pentru a realiza o planificare amănunţită poate suporta modificări, deoarece planificarea activităţilor este un proces ce este puternic influenţat de progresul înregistrat de copii. De aceea un rol foarte important îl joacă observarea şi evaluarea progresului copilului. Astfel, unele obiective pentru a fi atinse de toţi copiii au nevoie de reveniri prin planificarea altor activităţi. Este documentul administrativ ce oferă o imagine clară şi completă a ceea ce are de făcut educatoarea zi de zi, în scopul realizării dezideratelor curriculum-ului. Pentru planificarea săptămânală, - nu completăm partea de început cu obiective de referintă (pe care le putem trece şi codificat dacă nu avem suficient loc, dar având grijă să le am printate, la îndemână în planificare), materialele pentru centre, ce ştim şi ce vrem să aflăm decât atunci când avem un proiect. -pentru temele independente completăm doar partea de tabel cu activităţile de învăţare şi semnătura şi casetele cu munca metodică aferente. Noul curriculum 8 promovează ideea activităţilor integrate, care combină domeniile experienţiale sub cupola a 6 teme mari. Aceste teme, în funcţie de grupa de vârstă a copiilor, sunt adaptate pentru atingerea obiectivelor specifice grupei de vârstă 3-5 ani sau 5-7 ani. Cadrele didactice au libertatea de a propune subteme, circumscrise celor generale, care reflectă: - obiectivele propuse, - interesele copiilor, - contextul geografic, cultural al grădiniţei, - materialele didactice de care dispun. Activităţile integrate vor fi cele prezente în planificarea calendaristică, proiectate conform planului de învatamant, orarului aferent nivelului de vârsta, susţinute de experienţa cadrului didactic. Educatoarea organizează şi desfăşoară activităţi integrate generate de subiecte stabile planificate pentru tot timpul anului. Aceste activităţi pot fi desfăşurate integrat după scenariu elaborat de educatoare ce începe cu întalnirea de grup, iniţiată în fiecare zi şi care se poate realiza sub forma unei povestiri, a întâlnirii cu un personaj, a vizitei unei persoane adulte, prezenţa unui animal, o întamplare trăită sau imaginată, un eveniment social sau eveniment special petrecut în familie. Scenariul educatoarei îi orientează pe copii să opteze pentru diverse centre care oferă posibilitatea alegerii domeniilor de învăţare şi a materialelor. Varietatea acestora încurajează copii să manifeste, să observe, să gândească, să-şi exprime ideile, să interpreteze date, să facă predicţii. Copiii îşi asumă responsabilităţi şi roluri în microgrupul din care fac parte, participând la jocuri de rol interesante, iniţiate la sugestia celor din jur sau create chiar de ei. La completarea scenariului ne pot fi de un real folos vizitele, plimbările, întalnirile cu specialişti etc. Tematica acestora este aleasă încât prin activităţile integrate să se înlesnească contactul cu lumea înconjurătoare. În atenţia echipei de educatoare se află în permanent, întreaga paletă de activităţi. Activitatea integrată din grădiniţă ne conduce la realizarea unui scenariu bine gândit pentru o zi. Această activitate presupune o împletire de obiective care provin de la arii curriculare diferite, apelându-se la conţinuturi din diferite domenii. Saptamanal se vor desfăşura minim trei activităţi integrate la nivelul I şi cinci activităţi integrate la nivelul II. Fiecare zi poate purta un nume astfel încât copiii să fie motivaţi în activitatea de învăţare, fiind expuse pe înţelesul lor ţintele pe care ni le dorim a fi realizate, precum şi eforturile pe care trebuie să le facă ei. În cadrul activităţii de învăţare, activitatea integrată deţine succesul pentru că într-un mod plăcut (joc în special) se abordează conţinuturi din diferite domenii pentru realizarea unor obiective comune. Prin această modalitate copilul se implică şi învaţă lucrând, fără a sesiza că această activitate este „impusă”. Această modalitate de lucru ne demonstrează că întreg programul de lucru pe o zi reprezintă un tot, un întreg cu o organizare şi o structurare a conţinuturilor menite să elimine despărţirea ariilor curriculare, având ca finalitate realizarea obiectivelor propuse. Când proiectăm o activitate didactică integrată, vom realiza un singur proiect şi vom preciza : Unitatea de invăţământ, Grupa, Educatoarea, Tema activităţii integrate; 9 Scopul activităţii: Obiective operaţionale Strategii didactice;(metode, tehnici, material didactic) Forme şi tehnici de evaluare: Categoriile de activităţi de învăţare abordate: ( Activităţi pe domenii experienţiale, Jocuri şi activităţi didactice alese, Activităţi de dezvoltare personală); Bibliografie: Menţionăm că nu există o reţetă după care să se desfăşoare activitătile integrate. Aceasta depinde de educatoare. De asemenea ea va fi cea care va hotărâ care activităţi le integrează: toate dintr-o zi, doar cele pe domenii experienţiale, cele pe grupuri mici şi una pe domenii, una pe domenii si altele din categoria jocurilor şi activităţilor didactice alese etc. Next >