ZĂBAVĂ OANA-GEORGIANA PRIMII PAȘI SPRE DEVENIRE: COPILUL ÎN PERIOADA PREȘCOLARĂ LUCRARE ȘTIINȚIFICĂ 2026 2 CUPRINS Introducere.........................................................................................................3 CAPITOLUL I: Formarea și dezvoltarea copilului în perioada preșcolară 1.1 Dezvoltarea biofizică a copilului preșcolar……………………...…6 1.2 Dezvoltarea proceselor senzoriale la vârsta preșcolară………….....9 1.3 Dezvoltarea gândirii și a limbajului în perioada preșcolară............12 1.4 Dezvoltarea memoriei și a imaginației……………………............16 1.5 Dezvoltarea atenției la vârsta preșcolară………………………….19 1.6 Afectivitatea la vârsta preșcolară………………………………....21 1.7 Constituirea bazelor personalității……………………………...24 CAPITOLUL II: Formarea și dezvoltarea personalității preșcolarului 2.1 Personalitatea preșcolarului - delimitări conceptuale………….....31 2.2 Personalitatea preşcolarului ca rezultat al acțiunii educaţionale…42 2.3 Factori decisivi în formarea și dezvoltarea personalității preșcolarului…...............................................................................50 Bibliografie………………………………………………….…....56 3 INTRODUCERE „Primii pași spre devenire: copilul în perioada preșcolară” este o invitație la înțelegerea uneia dintre cele mai importante etape ale dezvoltării umane – perioada preșcolară. Sunt anii în care copilul face pași esențiali în descoperirea lumii, în cunoașterea propriei persoane și în construirea relațiilor cu cei din jur. Fiecare experiență, fiecare joc, fiecare întrebare, fiecare reușită sau dificultate contribuie, într-o formă sau alta, la devenirea sa. Perioada preșcolară reprezintă un interval de transformări profunde, în care dezvoltarea copilului se realizează pe multiple planuri. Se dezvoltă limbajul, memoria, imaginația și atenția, se diversifică experiențele afective, iar comportamentele devin treptat mai organizate și mai stabile. În același timp, copilul începe să își formeze conștiința de sine, să își descopere identitatea, să înțeleagă reguli și norme și să construiască primele elemente ale personalității sale. În această perioadă, jocul ocupă un loc privilegiat în viața copilului. Prin joc, acesta explorează mediul, reproduce conduite și situații observate, învață să respecte reguli, interacționează cu ceilalți și își exprimă emoțiile și ideile. Jocul de rol contribuie, de asemenea, la dezvoltarea motivației și la formarea unor modalități de comportament social și moral. Astfel, ceea ce pentru adult poate părea doar o activitate ludică devine, pentru copil, un veritabil spațiu de învățare și de construire a propriei identități. Dezvoltarea copilului preșcolar nu poate fi însă înțeleasă separat de mediul în care acesta crește. Familia și grădinița reprezintă principalele contexte în care copilul întâlnește modele de comportament, reguli, valori și relații interpersonale. Afecțiunea, încurajarea, sprijinul și respectarea particularităților individuale contribuie la formarea unui copil echilibrat și încrezător în propriile forțe. În egală măsură, experiențele educaționale și sociale îl ajută să treacă treptat de la o 4 existență centrată predominant asupra propriei persoane la o participare tot mai activă la viața grupului. Un aspect fundamental al acestei etape îl constituie formarea personalității. Copilul preșcolar este o persoană unică, aflată într-un proces continuu de devenire, care își structurează treptat sentimentele, dorințele, interesele, valorile și modalitățile de relaționare. În această perioadă se pun bazele unor importante componente ale personalității: motivația, conștiința morală primară, conștiința și identitatea de sine, aptitudinile și capacitățile, precum și primele trăsături caracteriale. Lucrarea urmărește să surprindă tocmai această devenire a copilului, de la experiențele concrete ale primilor ani până la apariția unor forme tot mai complexe de gândire, exprimare, autoreglare și relaționare. Sunt prezentate particularitățile dezvoltării psihice și afective, precum și modul în care experiențele copilului se reflectă în formarea personalității sale. În acest demers, copilul este privit nu doar prin prisma achizițiilor pe care trebuie să le dobândească, ci ca o ființă activă, curioasă și creativă, care participă permanent la propria sa formare. A însoți un copil în această etapă înseamnă mai mult decât a-i transmite cunoștințe. Înseamnă a-i oferi timp pentru descoperire, spațiu pentru exprimare, modele demne de urmat, limite care să-i ofere siguranță și, mai presus de toate, încrederea că poate crește și se poate dezvolta în propriul său ritm. Adultul – părinte sau cadru didactic – are responsabilitatea de a observa aceste transformări, de a le înțelege și de a crea condițiile favorabile pentru valorificarea potențialului fiecărui copil. „Primii pași spre devenire” sunt, în esență, pașii prin care copilul începe să descopere cine este, ce poate, ce simte, ce își dorește și cum poate construi relații cu lumea din jurul său. Sunt pași mici, dar cu o semnificație profundă, pentru că în 5 spatele fiecărei achiziții, al fiecărui joc și al fiecărei experiențe se află începutul unei deveniri. Această carte își propune să privească perioada preșcolară cu atenție, respect și responsabilitate, pornind de la convingerea că felul în care înțelegem copilul de astăzi contribuie la felul în care va deveni adultul de mâine. 6 CAPITOLUL I: FORMAREA SĂ DEZVOLTATREA COPILULUI ÎN PERIOADA PREȘCOLARĂ 1.1 DEZVOLTAREA BIOFIZICĂ A COPILULUI PREȘCOLAR Perioada preșcolară, numită și vârsta de aur a copilăriei, este etapa unor mari achiziții psiho-comportamentale fundamentale. Calitatea acestora va influența în mare măsură nivelul de adaptare și de integrare a copilului în fazele următoare ale evoluției și dezvoltării sale. Vârsta preșcolară este o perioadă a descoperirii; copilul învață că există o lume interesantă dincolo de spațiul casei și dorește să se implice activ în cunoașterea ei. „Procesul devenirii ca persoană unică, independentă și perfect funcțională își are rădăcinile în copilăria timpurie.” (Tomșa, 2007, p. 44) Perioada preșcolară cuprinde următoarele etape: • a preșcolarului mic (3-4 ani) – grupa mică; • a preșcolarului mijlociu (4-5 ani) – grupa mijlocie; • a preșcolarului mare (5-6 ani) – grupa mare. În această etapă, creșterea este mai lentă decât în perioada antepreșcolară și prezintă anumite caracteristici specifice. Creșterea în lungime se realizează cu 4-6 cm pe an, iar cea în greutate cu aproximativ 2 kg pe an. Acest lucru înseamnă că, la sfârșitul perioadei preșcolare, copilul are în jur de 116-120 cm înălțime și 22-23 kg. Între băieți și fete există unele diferențe, de circa 1 cm înălțime și 1 kg greutate (Tomșa & Oprescu, 2007, p. 62). Se înregistrează o modificare semnificativă a configurației corpului: lordoza și abdomenul proeminent, întâlnite până la trei ani, dispar, iar masivul facial crește proporțional mai mult decât cel cranian. Astfel, în jurul vârstei de 6 ani, copilul devine proporționat, dobândind aspectul unui adult în miniatură. Sistemul muscular 7 se află și el în plină schimbare. Copilul pierde din țesutul adipos subcutanat, pielea devine mai elastică și mai puțin fragilă, iar procesul de osificare se intensifică la nivelul epifizelor oaselor lungi și al oaselor toracice. Cu toate acestea, se menține elasticitatea coloanei vertebrale și a întregului sistem osos. Membrele cresc în mod alternativ: mai întâi cele superioare și, ceva mai târziu, cele inferioare. Acest fapt menține aspectul ușor disproporționat al copilului până în jurul vârstei de 5 ani. De asemenea, persistă o sensibilitate a căilor rinofaringiene, ceea ce duce frecvent la contractarea virozelor respiratorii specifice vârstei, dar și a „bolilor copilăriei”, majoritatea răspândindu-se pe cale aeriană. În ceea ce privește sistemul nervos, se înregistrează diferențieri fine ale structurilor funcționale ale scoarței cerebrale. Acestea sunt însoțite de angajarea zonelor vorbirii și de apariția dominației asimetrice a uneia dintre cele două emisfere (stânga sau dreapta). În acest mod se determină caracterul de dreptaci, stângaci sau ambidextru al utilizării mâinilor. Scoarța cerebrală își asumă rolul de coordonare și organizare a întregii activități, datorită diferențierii neuronilor și a sistemului nervos periferic, regiunea corticală căpătând o specializare mai accentuată. Datorită acestor schimbări, copilul își controlează mai bine activitățile cerebrale. Se produc modificări importante și în biochimismul intern: tiroida își amplifică activitatea, procesele metabolice devin mai intense, iar hipofiza înregistrează creșteri în activitate. În schimb, timusul – numit și glanda creșterii sau a copilăriei – își diminuează activitatea. În această perioadă, copilul ajunge la un grad de dezvoltare motorie care îi permite să execute mișcări izolate cu diferite segmente ale corpului, precum și mișcări cu dificultate crescândă, cum sunt săriturile, cățăratul, tracțiunea diverselor obiecte sau mersul pe bicicletă. 8 Tot acum se formează competențele de autoservire, precum și deprinderi, obișnuințe și priceperi ce privesc alimentația, igiena și vestimentația. Se pune accent pe așezarea și ținuta la masă, utilizarea corectă a tacâmurilor și a paharului, modalitatea de a se servi, de a cere și de a mulțumi. În privința conduitelor, poate exista o oarecare inadaptare cultural-alimentară, caracterizată prin lacune în constituirea deprinderilor legate de masă. Mânuirea stângace a tacâmurilor sau neutilizarea lor, împrăștierea alimentelor, tendința de a nu ține seama de ceilalți, vorbitul și joaca în timpul mesei sunt comportamente des întâlnite în această perioadă. Între 4 și 5 ani, copilul trece adesea printr-o etapă de diminuare a poftei de mâncare, determinată frecvent de monotonia regimului alimentar sau de diferite probleme afective. În schimb, se înregistrează o evoluție semnificativă în ceea ce privește capacitatea copiilor de a se îmbrăca singuri, de a-și face toaleta și de a respecta regulile de igienă. Spălarea mâinilor înainte de masă și după folosirea toaletei, spălatul pe dinți, pieptănatul părului și tăierea unghiilor, precum și folosirea corectă a batistei și a hârtiei igienice reflectă atât gradul de dezvoltare a deprinderilor igienice, cât și interesul copilului în formarea imaginii de sine. Se disting și câteva aspecte legate de somn. În perioada preșcolară, copilul refuză adesea să meargă la culcare deoarece este extrem de interesat de investigarea mediului înconjurător și de relaționarea cu cei din jur, fiind receptiv la adult și profund captivat de emoția jocului. În jurul vârstei de 4 ani, copilul suferă un puseu de creștere; el devine mai puternic, dar și mai neîndemânatic, mișcările sale fiind mai brutale, în timp ce forța și agilitatea fizică devin tot mai evidente. Deosebit de importantă este dezvoltarea motorie pentru sporirea autonomiei copilului. O serie de activități specifice grădiniței sprijină acest progres: jocurile de 9 mișcare, jocurile manipulative, construcțiile, desenul, modelajul și pictura sporesc precizia mișcărilor, consolidează forța fizică și dezvoltă abilitățile motorii generale. 1.2. DEZVOLTAREA PROCESELOR SENZORIALE LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ În perioada preșcolară, planul senzorio-perceptiv înregistrează o dezvoltare remarcabilă. Simțul tactil devine un simț de control. Se observă o evoluție evidentă a sensibilității tactile prin creșterea rolului tactului în explorarea lumii. De asemenea, percepțiile tactile se dezvoltă ca sursă esențială de informație, ajutându-l pe copil să acumuleze experiențe directe și personale. Preșcolarul stăpânește și aplică strategii noi de pipăire a obiectelor manipulate. Percepțiile tactile le întăresc pe cele vizuale și auditive, iar copilul își însușește verbal cuvinte care exprimă calitățile obiectelor percepute, limbajul având un rol major în interiorizarea și fixarea acestor impresii. Preșcolarii sunt capabili de percepții vizuale mai fine, pe care reușesc să le identifice verbal și să le fixeze în memorie. Sunt bine însușite și denumite formele geometrice principale (pătrat, cerc, triunghi, dreptunghi), care devin repere de bază în identificarea unor forme mai complexe ulterior. Se dezvoltă constanta de mărime și de adâncime și se consolidează constanta de formă. De asemenea, copiii își însușesc și utilizează corect denumirile culorilor primare și secundare, ba chiar și unele nuanțe sau tonuri. Tot acum sunt verbalizate și fixate relațiile de poziție spațială dintre obiecte: sus, jos, stânga, dreapta, sub, pe, în față, în spate, deasupra etc. Sensibilitatea auditivă – capacitatea de diferențiere a sunetelor – devine de aproximativ două ori mai fină decât în stadiul anterior. Auzul se manifestă sub trei forme: • Fizic – reprezentat de identificarea sunetelor și a sursei lor de emitere; Next >