Argument Motivația Acest material s-a născut din dorința de a transforma studiul limbii și literaturii române într-o experiență profundă, relevantă și formativă pentru elevul de clasa a XII-a. Într-o etapă crucială a parcursului său educațional, marcată de trecerea spre maturitate și de pregătirea pentru examenul de bacalaureat, mi-am propus să creez o punte solidă între marile texte canonice, interbelice sau contemporane, și orizontul de așteptare al tinerilor de astăzi, facilitând înțelegerea complexă a valorilor culturale și estetice naționale. Scopul Scopul principal este de a consolida competențele avansate de analiză, interpretare, sinteză și argumentare literară, stimulând totodată gândirea critică și sensibilitatea artistică. Materialul își propune să echipeze elevul cu instrumentele intelectuale necesare pentru a deveni un cititor autonom, capabil să redacteze eseuri structurate de înaltă performanță și să navigheze cu încredere atât prin cerințele probelor de examen, cât și prin diversele contexte culturale ale lumii contemporane. Structura Lucrarea este organizată modular, urmărind riguros programa școlară în vigoare pentru clasa a XII-a, dar oferind în același timp o perspectivă flexibilă și integrată. Fiecare capitol combină noțiuni teoretice esențiale privind curentele literare și speciile textuale, aplicații practice variate, studii de caz și secțiuni de autoevaluare. Am inclus, de asemenea, o secțiune specială dedicată metodologiei redactării eseurilor și pregătirii intensive pentru examenul de bacalaureat, pentru a asigura succesul academic. CUPRINS POEZIA INTERBELICĂ.PREZENTARE GENERALĂ pag.1 Simbolismul pag. 3 GEORGE BACOVIA pag. 5 Gri – George Bacovia pag. 6; Nevroză - George Bacovia; Plumb - George Bacovia pag. 7 Modernismul pag. 8 TUDOR ARGHEZI pag. 9 Testament - Tudor Arghezi pag.11 Estetica urâtului pag. 12 Flori de mucigai - Tudor Arghezi pag. 14 Psalmii arghezieni. Psalm - Tudor Arghezi pag.15 Expresionismul pag.16 LUCIAN BLAGA pag.16 Eu nu strivesc corola de minuni a lumii- Lucian Blaga pag.18 Gorunul - L. Blaga; Lumina- L. Blaga pag. 19 ION BARBU pag.20 Riga Crypto şi lapona Enigel - Ion Barbu pag. 22 Munţii - Ion Barbu pag. 24 Tradiționalismul pag. 24 ION PILLAT pag. 26 Aci sosi pe vremuri - Ion Pillat pag. 26 MODERNISM ŞI TRADIŢIONALISM. SINTEZĂ pag. 28 Avangarda pag. 30 Manifest activist către tinerime - Ion Vinea pag. 32 LITERATURA ASERVITĂ IDEOLOGIEI COMUNISTE pag. 34 TABLOUL PERIOADEI POSTBELICE. RESURECȚIA BALADEI pag. 36 Neomodernismul pag. 37 Către Galateea - Nichita Stănescu pag. 38 Leoaică tânără, iubirea - Nichita Stănescu pag. 39 Melodie povestită- Nichita Stănescu pag. 39 Scară la cer - Marin Sorescu pag. 40 ROMANUL POSTBELIC pag. 41 ROMANUL REALIST POSTBELIC Moromeții – Marin Preda pag. 41 ROMANUL POSTMODERN Zmeura de câmpie – Mircea Nedelciu pag. 53 Postmodernismul pag. 56 Poema chiuvetei - M.Cărtărescu pag. 57 GENUL DRMATIC pag. 58 DRAMA pag. 59 DRAMA POSTBELICĂ. Iona – Marin Sorescu pag. 60 DINAMICA UNOR SPECII DUPĂ 1990 Memoriile.Jurnalul pag. 64 TEORIE LITERARĂ - RECAPITULARE pag.75 TEXTUL ARGUMENTATIV pag. 67 SEMNIFICAŢII ALE MODURILOR ŞI TIMPURILOR VERBALE pag. 69 NOŢIUNI TEORETICE RECAPITULATIVE pag. 70 SUBIECTE BACALAUREAT pag. 76 ANEXE pag. 81 BIBLIOGRAFIE pag. 85 POEZIA INTERBELICĂ PREZENTARE GENERALĂ Perioada interbelică este intervalul de 21 de ani între cele două Războaie Mondiale. Anii interbelici se caracterizează în literatura română printr-o remarcabilă dezvoltare a romanului care în scurt timp atinge nivelul valoric european. Perioada interbelică reprezintă o etapă de efervescență creatoare pentru poezie, care dobândește „o conștiință de sine, și, deci, o existență proprie‖ (Nicolae Manolescu). Ca urmare a tensiunii între originalitatea spiritului creator al unei generații de poeți valoroși și orientările literare/culturale dominante în epocă (modernismul, tradiționalismul, avangarda), poezia română se înnoiește și cunoaște o diversitate tematică, stilistică și de viziune. Curente literare În această perioadă s-au dezvoltat mai multe curente literare printre care se numără și modernismul. Acesta cuprinde toate acele mișcări artistice care exprimă o ruptură de tradiție și are în vedere principalele elemente noi în poezie, proză și în critica literară. Modernismul nu s-a manifestat numai în domeniul literaturii, ci și în artă. Fiind total opus tradiționalismului, acesta reprezintă o manifestare radicală și îndrăzneață, a celor mai noi forme de exprimare în planul creației. Această tendință susține teoria imitației, promovarea tinerilor scriitori, care au o imaginație bogată și care creează cu ușurință o poezie, de asemenea susține și trecerea de la o literatură cu tematică rurală la o literatură de inspirație urbană, și evoluția de la epic la liric. În literatura română criticul literar Eugen Lovinescu a teoretizat modernismul prin cenaclul Sburătorul în lucrările de doctrină: „Istoria civilizației române moderne”, „Istoria literaturii române contemporane‖, „Memorii‖ etc. Printre moderniști se numără George Bacovia, Lucian Blaga, Ion Barbu și Tudor Arghezi. Aceștia s-au impus prin originalitatea creatoare. Particularitățile liricii moderniste: o preocuparea pentru marile probleme ale cunoașterii; o preferința pentru universul citadin, pentru complexitatea acestuia; o cultivarea lucidității în actul de creație lirică; o dispariția speciilor consacrate și înlocuirea lor cu formule poetice insolite („inscripție‖, „psalm‖, „creion‖, „poem într-un vers‖, „catren‖, „cântec‖); o artele poetice dobândesc o valoare emblematică pentru universul poetic, pentru estetica personală, pentru viziunea asupra lumii ; o noul limbaj poetic se caracterizează printr-un vocabular insolit, prin ambiguitate semantică, prin sintaxă eliptică, prin înnoirea metaforei ; o coexistența în versificație a prozodiei consacrate cu versul liber, versul alb, absența strofelor (strofe inegale), ritmuri interioare; o modificarea punctuației convenționale (versurile încep fără majusculă, dispar punctul și virgula), se folosesc intens punctele de suspensie ca semn al inefabilului și al sugestiei; Tradiționalismul sau modernismul autohton Tradiționalismul este o ideologie cultural-literară interbelică caracterizată printr-un ansamblu de idei, credințe, prin care promovează tradiția și ideea de specific național. Atitudinea tradiționalismului este mai veche în cultura noastră, iar ea preia elemente din sămănătorism și poporanism - I. Pillat, V. Voiculescu. Tradiționalismul interbelic se constituie în opoziție cu modernismul lovinescian (secolul XX). Tradiționalismul prețuiește și apără tradiția înțeleasă ca expusă pericolului alterării și degradării. Cel mai „intens‖ tradiționalism l-a reprezentat în cultura noastră gândirismul, mișcarea literară dezvoltată în jurul revistei „Gândirea‖ (1921-Cluj - condusă de Cezar Petrescu). Revista are printre colaboratori nume de prestigiu: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Cezar Petrescu, Tudor Vianu, cuprinzând literatura în toate aspectele sale: poezie, proză, teatru, cronici. Gândirismul insistă asupra specificului religios, spre deosebire de orientarea tradiționalistă a lui Nicolae Iorga, care pune accentul pe specificul național în cultura română. Nichifor Crainic, conducătorul revistei din 1926 până în 1944, susține: „Autohtonismul nu poate fi reflectat în totalitatea lui dacă nu i se ia în discuție pe lângă cele trei elemente ale specificului național (istoria națională, folclorul românesc, natura) și folclorul spiritual care este caracteristic românilor, credința ortodoxă sau ortodoxismul.‖ Modernismul extremist - Avangardismul Unii cercetători consideră avangarda ca una dintre „fețele modernității‖, alții sunt de părere că este punctul extrem în care a ajuns modernismul. Deși au în comun spiritul ludic, mișcările avangardiste (futurismul, dadaismul, suprarealismul, constructivismul, integralismul) variază prin formulă, prin gradul de nonconformism și prin intensitatea negației, susținătorii acestui curent propunând în schimb o literatură a iraționalului. Avangardismul românesc rămâne a fi unul dintre curentele literare cele mai controversate, cele mai puțin cunoscute. Avangardiștii români consideră substanța literaturii, fac gesturi de frondă, sunt autori de manifeste literare: Ion Vinea, Adrian Maniu, Virgil Gheorghiu, Paul Păun, Gellu Naum, Virgil Teodorescu se proclamă cu vehemență deschizători de drum. Diversitate tematică BACOVIA: singurătatea, spleen-ul, moina, moartea, nervii, provincia pustie, ftizicii, amanții, amurgul, parcul, fanfara, cimitirul, abatorul; ARGHEZI: Divinitatea - între credință și tăgadă, erotica, lirica socială, ludicul, estetica urâtului, moartea; BLAGA: imposibilitatea comunicării, alienarea, cunoașterea, metafizica, transcendentul, lumina, mitul, satul esențial metafizic, iubirea, moartea, natura străină; BARBU: jocul - mijloc de cunoaștere, absolutul, dualitatea apolinic - dionisiac, iubirea, poezia, ideile pure; Diversitate stilistică Lirica modernă își regăsește originile limbajului între simbolism și avangardism, ermetismul ilustrând doar o fază a poeziei secolului al XX-lea. Trăsăturile stilistice dominante ale liricii moderne s-ar putea prezenta astfel: echivocul noțional; elipsa sintactică; dislocarea sintactică; prezența propozițiilor nominale; lexic variat aparținând unor domenii noi (matematică, filosofie, teologie); variație a registrelor stilistice. Concluzii Perioada interbelică reprezintă un apogeu al poeziei prin faptul că fiecare poet încearcă să alcătuiască o posibilă apartenență a creației proprii la o direcție sau orientare lirică într-o manieră originală. Lirica acestora ilustrează atât o sinteză a poeziei românești interbelice și dorința perpetuă de lărgire a orizontului tematic stilistic și de viziune prin sincronizare cu marile frământări ale liricii europene din acea vreme. Tocmai noutatea formulelor literare, diversitatea tematică și stilistică, ineditul viziunii poetice conferă originalitate acestei epoci care va marca, prin forța ei de expresie, peisajul liricii de după al doilea război mondial. Oscilația între viziunea poeziei din secolul al XIX-lea și noua estetică (a urâtului), între versul liber și prozodia clasică, tradiționalismul tematic în formule moderne, variația registrelor stilistice în aceeași operă (religios, popular, argotic), îmbogățirea limbajului poetic cu noi domenii lexicale (filozofic, teologic, argotic) sunt trăsături ale liricii interbelice care coexistă fie în epocă, fie în opera aceluiași poet. Tabloul poeziei interbelice este unul variat deoarece înfățișează o diversitate de concepții și manifestări artistice, o tensiune între spiritul original al fiecărui poet și orientările dominante ale vremii (tradiționaliste, m oderniste, simboliste). Cu toate că tradiționalismul și modernismul se diferențiază ideologic, în creațiile literare se constată o interferență a acestora: poeți moderni autentici precum Ion Barbu și Lucian Blaga încearcă o recuperare a miturilor și a fondului mitologic, iar poeții tradiționaliști (Ion Pillat) recurg la tehnicile de înnoire ale limbajului artistic proprii modernismului. George Bacovia este un „caz‖ aparte deoarece, deși este format la școala simbolistă, poetul nu păstrează din estetica simbolistă decât câteva „clişee‖ care alcătuiesc un prim strat al liricii sale. Sub acest prim strat, Nicolae Manolescu întrezărește reperele avangardismului. PERIOADA INTERBELICĂ SIMBOLISMUL Simbolismul este un curent literar care a apărut în Franţa, la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca o reacţie împotriva romantismului, a parnasianismului şi a naturalismului. Numele acestui curent a fost dat de către Jean Moréas în articolul-manifest intitulat „Le symbolisme‖ (1886), scriitorul francez fiind considerat iniţiatorul mişcării literare. Printre marii poeţi francezi de orientare simbolistă îi amintim pe: Charles Baudelaire (vol. „Florile răului‖), Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Stephane Mallarmé. Acesta din urmă a definit rostul şi rolul poeziei simboliste: „A numi un obiect înseamnă a suprima trei sferturi din plăcerea pe care ţi-o dă un poem, plăcere care constă în bucuria de a ghici încetul cu încetul; a sugera, iată visul.‖ Simbolismul românesc este primul curent sincron cu cel european şi nu a fost o simplă imitaţie a şcolii simboliste franceze, ci o atitudine estetică modernă prin care poeţii încercau să depăşească romantismul minor, epigonismul eminescian şi idilismul rustic promovat de semănătorişti. Născut sub influenţa mişcării simboliste europene, simbolismul românesc este anunţat în plan teoretic de Al. Macedonski şi, chiar dacă asimilează temele şi motivele consacrate, este puternic autohtonizat. De reţinut că, la noi, nu se naşte ca reacţie împotriva romantismului şi parnasianismului (pe care-l cultivă mai întâi prin Macedonski şi, apoi, la „Vieaţa nouă‖), ci împotriva sămănătorismului şi a poporanismului, împotriva non-artei. Este deci pentru deschidere şi sincronizare, pentru modernizare în plan estetic a liricii (proza şi teatrul simboliste sunt slab reprezentate) şi, merit important, impune o nouă sensibilitate, continuată de avangardă. Experienţa poetică bacoviană, din ultima perioadă, va fi modelatoare pentru poezia cotidiană a optzeciştilor. Precursori şi teoreticieni ai simbolismului românesc: Precursor – M. Eminescu cu poeziile: Dintre sute de catarge şi Melancolie. Teoreticieni: o Al. Macedonski în revista „Literatorul‖ — articole: Despre logica poeziei (1880); Poezia viitorului (1892); În pragul secolului (1899); o Şt. Petică - articole: Noul curent literar (1899); Poezia nouă (1900); o Ovid Densusianu - revista „Vieaţa nouă‖ (1905–1925); articole: Sufletul nou în poezie; Ideal şi îndemnuri. „Simbolismul românesc va avea un caracter contradictoriu: pe de o parte el va redescoperi poezia de atitudine particulară în faţa lumii, ca mod de a crea un univers privilegiat, pe de alta va asculta apelurile epocii moderne şi va deveni o poezie a civilizaţiei, a oraşului, a tehnicii‖, spunea N. Manolescu. Etape ale simbolismului românesc: 1. Prima etapă (1880-1904): este perioada teoretizărilor şi a experimentelor. Gruparea formată în jurul revistei „Literatorul‖ (1880 – 1919, cu întreruperi) şi în jurul cenaclului lui A. Macedonski se ridică împotriva academismului junimist, împotriva retorismului romantic posteminescian prin creaţii ca „Excelsior‖ de Macedonski, „Fecioare în alb‖ de Ştefan Petică, „În grădină‖ de Dimitrie Anghel. 2. Etapa a doua (1908 – 1914) – perioadă de afirmare a simbolismului autohtonizat, antisemănătorist şi antipoporanist, în jurul revistei „Viaţa nouă‖ (1905 – 1925) condusă de Ovid Densusianu, care considera simbolismul o emblemă a vieţii moderne. Cel mai cunoscut reprezentant al acestei etape este Ion Minulescu prin volumul său R omanţe pentru mai târziu (1908). 3. A treia etapă (1914 – 1920) este perioada cea mai controversată, pentru că perioada de apogeu al simbolismului românesc realizat prin George Bacovia (Plumb, 1916) coincide cu declinul curentului concurat de mişcări avangardiste, de modernism. Este interesant de remarcat faptul că unii poeţi care au debutat sub auspiciile simbolismului ulterior s-au orientat spre alte orizonturi estetice, cum este în cazul lui Tristan Tzara, Tudor Arghezi, Ion Pillat. Trăsăturile simbolismului: Folosirea simbolului pentru a sugera corespondențele între diferite elemente ale universului, legăturile ascunse dintre lucruri, ceea ce oferă posibilitatea unei interpretări multiple; Cultivarea sugestiei pentru a exprima stări inefabile, vagi, confuze, specifice universului poetic (melancolie, plictiseală, spaimă, disperare etc.); Cultivarea sinesteziei – ce presupune perceperea simultană a mai multor senzaţii (auditive, vizuale, olfactive…). Ex.: „parfum violet‖ – (olfactiv + vizual). Principiul corespondenţelor între senzaţii, sinestezia, este o formă a vizionarismului poetic, a legăturilor care se stabilesc între obiecte, între obiecte şi oameni, între natură şi sentimente. (Ex.: cuvântul „plumb‖ are drept corespondent în natură un metal greu, de culoare cenuşie, maleabil şi cu o sonoritate surdă care simbolizează stările sufleteşti sugerate de trăsăturile acestui metal: apăsare sufletească, angoasă, instabilitate psihică, claustrare într-un spaţiu, fără posibilitate de evadare); Preferinţa pentru imagini vagi, fluide, fără contur; Apar personaje simbol în împrejurări simbolice: emirul din poezia Noapte de decemvrie - Al. Macedonski; Utilizarea cromaticii pentru transmiterea anumitor stări sufleteşti (G. Bacovia – Alb, Amurg violet, Decor); Gândirea analogică în locul celei logice - poezia este o exprimare a misterului, de aici o exprimare ambiguă; Cromatica joacă un rol important. Fie este exprimată direct, prin culori cu valoare de simbol (Ex.: verdele care sugerează irascibilitatea, nevroza), fie este sugerată prin corespondenţe (Ex.: simbolul „plumb‖ duce cu gândul la culoarea cenușiu ce determină un sentiment de dezolare). Corespondenţa dintre starea naturii și starea eu-lui liric (G. Bacovia – Plumb); Muzicalitatea versurilor, fie prin prezenţa instrumentelor muzicale sau a ariilor ca simbol, fie prin muzicalitatea interioară a versurilor (creată de sonorităţi verbale, repetiţii, refren, aliteraţii). Al. Macedonski: „Arta versurilor e arta muzicii‖. Abordarea versului liber, rima fiind considerată o simplă convenţie, accentul punându-se pe forma şi ritmul versului; Tema generală a poeziilor simboliste este condiţia nefericită a poetului într-o societate superficială; iubirea (motiv de reverie și nevroză), tema naturii receptată nu ca peisaj exterior, ci ca stare sufletească; tema marii plecări, concepută ca o călătorie eternă spre necunoscut; Motive literare: oraşul de provincie sau al târgului provincial, caracterizat prin monotonie şi viaţă mediocră, ce determină nevoia de evadare spirituală în tărâmuri misterioase (element al izolării), culori, petale şi pietre preţioase, ţinuturi exotice, singurătatea, tristeţea, pustiul, spleen-ul, motivul ploii şi al toamnei, motivul singurătăţii fiinţei; motivul instrumentelor muzicale ce acompaniază melancolia sufletească, exprimând emoţii grave (vioara, mandolina, harfa) sau violente (fanfara). Olfactivul scoate la iveală stări ale eului poetic, fiind sugerate, în general, mirosurile puternice cu ajutorul unor simboluri (Ex.: „cadavru‖ - Cuptor); Poezia simbolistă exprimă numai atitudini poetice sau stări sufleteşti specifice acestui curent literar: spleen-ul, angoasa, oboseala psihică, disperarea, apăsarea sufletească, nevroza. Specii specifice simbolismului: o rondelul: Al. Macedonski – Poema rondelurilor; o poemul: Al. Macedonski – Noapte de decembrie; o romanul: Al. Macedonski – Thalassa; o pastelul: G. Bacovia – Decor; o idila: G. Bacovia – Noapte de primăvară; o meditaţia: G. Bacovia – Plumb, Lacustră. George Bacovia scrie o poezie simbolistă în perioada de disoluţie a curentului când acesta începe să se contamineze cu elemente ale altor curente literare; meritul său este de a se depărta de ideologia tipic simbolistă şi de a transforma curentul într-o formă a modernismului; creaţia lirică se caracterizează printr-o monotonie a temelor şi o sărăcie voită, expresivă a mijloacelor artistice; Critica recentă subliniază că G. Bacovia depășește estetica simbolismului, mai ales prin viziunea inovatoare. Viziunea crepusculară, discursul liric restrâns la un număr minim de cuvinte, cromatica obsedantă, dominată de non-culori (alb-negru), înlocuirea muzicalității simboliste cu principiul disonanței sau cu notarea sunetelor dizarmonice şi a zgomotelor stridente, reluarea obsesivă a unor cuvinte-cheie, toate dovedesc o intuiție artistică excepțională. Obscuritatea, spaima, atracția de neant, înstrăinarea, grotescul, anormalitatea, boala sunt categorii negative ale liricii moderne, existente în opera lui George Bacovia. Deși n-a avut vocație de teoretician, poeziile inițiale din volumele omonime „Plumb‖ (1916) și „Cu voi...” (1930) au rol de artă poetică simbolistă, respectiv, modernistă. Ultima reia convențiile (condiția geniului însingurat, antiteza geniu-lume, retorismul construcțiilor exclamative), nu sensibilitatea romantică, într-un text poetic fragmentat, care exprimă un sentiment de blazare, alienare: „O, genii întristate care mor / În cerc barbar și fără sentiment, - / Prin asta ești celebră-n Orient, / O, țară tristă, plină de humor…‖. Teme şi motive. Diversitate tematică Prin formaţie, lecturi şi legături de cenaclu, prin cultivarea insistentă a unor teme şi motive literare (solitudinea, amurgul, toamna, singurătatea, spleen-ul, moina, moartea, nervii, provincia pustie, ftizicii, amanţii, amurgul, parcul, fanfara, cimitirul, abatorul, beţia etc.), prin utilizarea unor procedee specifice (refrenul, simbolul), G. Bacovia are certe afinităţi cu simbolismul, confirmate şi prin citarea în cuprinsul poemelor sale a unor autori simbolişti români şi francezi. Cele două dimensiuni ale atmosferei bacoviene, cea exterioară, fizică, şi cea interioară, metafizică, reuşesc să configureze, prin monotonie, repetiţie, exasperare, un univers întunecat, închis, în ciuda dorinței şi iluziei de evadare. Spaţiul exterior (târgul de provincie) când patriarhal şi desuet, când straniu şi derutant, are câteva repere: catedrala, parcul, grădina publică, piaţa, şcoala, cafeneaua, iar spre marginea oraşului hanul, abatorul. Ele devin locuri comune ale poeziei bacoviene, sunt percepute prin sonorităţi vagi şi prin dilatare cromatică. Spaţiul interior (propria odaie, salonul, camera iubitei) nu are funcţie protectoare, eul liric găsindu-şi un vag refugiu în locuri subpământene (pivniţă, cavernă) sau funebre (cavoul, sicriul). Diversitate stilistică lexic restrâns care exprimă tendinţa de abstractizare, retorică specifică marcată de stilizare; prezenţa unor cuvinte-cheie cu valoare de motive literare; vidul stilistic; punctuaţia specifică - punctele de suspensie, linia de pauză; repetiţia - expresie a golului interior; prezenţa aliteraţiilor cu funcţie imitativă; paralelismul sintactic; Critica literară: poeziei simboliste bacoviene îi revine meritul de a descoperi şi a folosi „inepuizabilele resurse de polisemie, ambiguitate sau sugestie ale limbajului poetic, transformând aşa-numitele George Bacovia pe numele său adevărat George Andone Vasiliu, a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa ca cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă. VOLUME DE VERSURI: 1916 – „Plumb‖ 1926 – „Scântei galbene‖ 1930 – „Cu voi...‖ 1936 – „Comedii în fond‖ 1946 – „Stanţe burgheze‖ probleme de formă în veritabile probleme de conţinut ale poeziei‖ (Matei Călinescu – Conceptul modern de poezie. De la romantism la avangardă). „dacă în primele lui volume putem accepta că recuzita simbolistică este susţinută la modul modernist de o formalizare textuală înaltă (simetrii, elipse, redundanţă semnificativă etc)... ultimele dezvoltări ale poeziei bacoviene‖ sunt „versuri «prozaice» plate, destructurate, pline de inserturi «livreşti»... Sintagmele orale, lipsa totală a metaforei, a încifrării a «sensului secund», notaţia «descriptivă» configurează o poezie «gestuală» a improvizaţiei, aleatoriului, accidentalului...‖ (M. Cărtărescu, Postmodernismul românesc) Diversitatea de viziune G. BACOVIA: viziunea poetică, simbolistă la început, este dominată de culoare, poezia fiind un mijloc de a exprima corespondenţele. „Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Acum în urmă m-a obsedat galbenul, culoarea deznădejdii... În plumb văd culoarea galbenă. Compuşii lui dau un precipitat galben. Temperamentului meu îi convine această culoare. După violet şi alb am evoluat spre galben... Sufletul ars e galben...‖ (G. Bacovia, interviu în „Viaţa literară‖) culoarea are rolul de a estompa conturul, de a sugera o stare sufletească în volumele finale, poetul se îndreaptă spre expresionism din primele volume, poetul reia într-un mod obsesiv limbajul, motivele şi imaginarul simbolist, însă în volumele următoare, poetul „tinde către o individualizare a impresiilor, în contrast cu stilizările observate mai înainte. Tendinţa de a zugrăvi tablouri simetrice, construite, raţionalizate este depăşită acum. Poetul doreşte să noteze senzaţia sa nemijlocită, ingenuă şi dureroasă‖ (T. Vianu, art. Bacovia în ediţie definitivă, 1946). „Gri” – George Bacovia Plâns de cobe pe la geamuri se opri, Şi pe lume plumb de iarnă s-a lăsat; I-auzi corbii! - mi-am zis singur... şi-am oftat; Iar în zarea grea de plumb Ninge gri. Ca şi zarea, gândul meu se înnegri... Şi de lume tot mai singur, mai barbar, - Trist, cu-o pană mătur vatra, solitar... Iar în zarea grea de plumb Ninge gri. 1.Identifică tema principală a poeziei și explică cum este aceasta sugerată prin cuvintele și imaginile folosite. 2.Precizează elementele naturii prezente în poezie și arată cum contribuie ele la atmosfera generală. 3.Explică semnificația versului „Ninge gri” în contextul fiecărei strofe. Ce sugerează culoarea „gri‖? 4.Găsește în text două figuri de stil diferite (ex: metaforă, personificare) și explică rolul lor în crearea imaginii poetice. 5.Analizează starea de spirit a eului liric și motivează-ți răspunsul cu exemple din text. Ce cuvinte sugerează singurătatea și disperarea? 6.Discută rolul repetiției în poezie (ex: „Ninge gri”, „Iar în zarea grea de plumb‖). Cum contribuie aceasta la intensificarea mesajului poetic? 7. Comentează, în 5 - 8 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 8.Argumentează de ce poezia „Gri” poate fi considerată o expresie a simbolismului românesc, având în vedere caracteristicile acestui curent literar. Next >