ARGUMENT Motivația Acest material s-a născut din dorința de a transforma studiul limbii și literaturii române într-o experiență vie, accesibilă și relevantă pentru elev. Într-o lume în continuă schimbare, mi-am propus să creez o punte între textul canonic și realitatea cotidiană a t inerilor, facilitând înțelegerea profundă a valorilor culturale și lingvistice. Scopul Scopul principal este de a dezvolta competențele de analiză, interpretare și creație literară, stimulând totodată gândirea critică și sensibilitatea estetică. Materialul își propune să echipeze elevul cu instrumentele necesare pentru a deveni un cititor autonom, capabil să navigheze cu încredere prin diversele tipuri de texte și contexte de comunicare. Structura Lucrarea este organizată modular, urmărind programa școlară, dar oferind o abordare flexibilă și integrată. Fiecare capitol combină noțiuni teoretice esențiale, aplicații practice variate, studii de caz și secțiuni de autoevaluare. Am inclus, de asemenea, o secțiune specială dedicată pregătirii pentru evaluările finale, pentru a asigura succesul academic. CUPRINS Originea şi evoluţia limbii române p. 1 Originea şi structura latină a limbii române p.1 Evoluţia limbii române din limba latină p. 1 Substratul şi protoromâna p. 1 Adstratul (Influenţele istorice asupra limbii) p. 2 Limba literară şi necesitatea cultivării ei p. 2 Dialectele şi graiurile limbii române p. 3 Limbă şi comunicare: Variante lexicale (nivelul lexico-semantic) p. 4 Noile norme DOOM² p. 5 Noutăţi DOOM 3 p. 6 Dimensiunea religioasă a existenţei p. 7 Literatura şi pictura religioasă p. 11 Formarea conştiinţei istorice p. 13 Cronicarii moldoveni: Grigore Ureche p.13 Miron Costin p. 14 Ion Neculce, Dimitrie Cantemir p. 15 Cronicarii munteni p. 16 Umanismul şi Renaşterea p. 21 Umanismul în spaţiul românesc p. 22 Iluminismul (secolul al XVIII-lea) p. 23 Iluminismul românesc (1780-1830) p. 24 România între Orient şi Occident p. 27 Revolta fondului nostru nelatin p. 28 Descoperirea literaturii populare p. 29 PERIOADA MODERNĂ Paşoptismul (1830-1860) p. 31 Trăsăturile literaturii paşoptiste. „Dacia literară” de Mihail Kogălniceanu p. 32 Forme hibride ale civilizaţiei româneşti la mijlocul secolului al XIX-lea Iașii și locuitorii lui în 1840, de Alecu Russo p. 34 Junimismul (1860-1890) p. 35 Articolele critice ale lui Titu Maiorescu p.37 Romantismul universal. Romantismul românesc p. 41 „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi p. 42 Limbă şi comunicare: Arhaismele şi regionalismele p. 50 Etapele creaţiei poetice eminesciene p. 51 „Luceafărul” de Mihai Eminescu p. 53 „Scrisoarea I”de Mihai Eminescu p. 58 „Melancolie” de Mihai Eminescu p. 59 Realismul universal p. 60 Realismul românesc p. 61 „Moara cu noroc” de Ioan Slavici p. 61 Simbolismul universal p. 66 Simbolismul românesc p. 67 „Rondelul crinilor” de Alexandru Macedonski p. 68 „Negru” de George Bacovia p. 69 Prelungiri ale clasicismului şi romantismului în literatura română p. 70 „Noi vrem pământ! ”de George Coșbuc p. 70 Limbă şi comunicare: Sensul cuvintelor în context p. 72 Texul argumentativ p. 73 Neologismele p. 74 ROMANUL ÎN PERIOADA INTERBELICĂ (1918-1944) p. 75 Romanul modern psihologic „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu p. 76 Roman modern al experienței „Nuntă în cer ” de Mircea Eliade p. 83 Romanul realist balzacian p. 90 „Enigma Otiliei” de George Călinescu p. 91 Limbă şi comunicare: Registrele stilistice ale limbii. Argoul p. 100 Jargonul p. 101 ANEXE p. 101 BIBLIOGRAFIE p. 109 1 ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA LIMBII ROMÂNE Originea şi structura latină a limbii române Etnogeneza românilor reprezintă un proces complex, îndelungat și fundamental în istoria naţională, care reflectă formarea poporului român şi a limbii sale. Cronologie: Procesul începe în secolul al II-lea d.Hr., după cele două războaie daco-romane (101–102 d.Hr. şi 105–106 d.Hr.). În urma înfrângerii dacilor, Dacia devine provincie romană şi este supusă unei colonizări intense cu populație vorbitoare de limbă latină („ex toto orbe romano‖). După cucerirea Daciei populaţia este supusă unui proces de romanizare, de asimilare culturală și lingvistică ce durează aproximativ 150–200 de ani. În prima fază apare bilingvismul, adică utilizarea simultană a limbii daco-gete (substratul) şi a limbii latine (stratul). Treptat, limba autohtonă cedează locul latinei vulgare (latina populară, vorbită), care va evolua în timp spre limba română — o limbă romanică orientală. Procesul este favorizat de faptul că romanii deţineau o cultură scrisă, o administraţie organizată, o armată stabilă şi un corp de legi, în timp ce cultura geto-dacă era una de tradiţie eminamente orală. La baza limbii române, ca şi a celorlalte limbi romanice, se află „latina vulgară”, limba vorbită, care prezintă diferenţe faţă de latina clasică, cunoscută din diferitele texte. Alte limbi romanice (neo-latine): franceza, spaniola, italiană, portugheză, catalana, retoromana (romanşa) etc. Latina vorbită este supusă unor schimbări, acest lucru ducând la evoluţia limbilor romanice. Evoluţia limbii române din limba latină Într-o definiţie genealogică a limbii române, formulată de lingvistul Al. Rosetti în 1968, sunt rezumate informaţiile esenţiale privind teritoriul de formare şi procesul de constituire a acesteia: „Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului Roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Panonia de Sud, Dardania, Moesia Superioară şi Inferioară), din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii şi până în zilele noastre.” (Istoria limbii române,vol.I, De la origini până în secolul al XVII-lea, ediţia a II-a, 1978, p. 77) Legile fonetice de evoluţie din limba latină Limba latină dunăreană (sau carpato-dunăreană) a evoluat spre română pe baza unor legi fonetice cu caracter general: Rotacismul: Consoana l în poziţie intervocalică se transformă în r : filum – fir, gula – gură, solum – soare. Simplificarea consoanelor duble: Consoana dublă ll devine simplă: olla – oală, caballus – cal. Căderea lui l intervocalic: Sub acţiunea unui i postpus, consoana l dispare: filius – fiuø . Căderea consoanelor finale: Consoanele m, s, t dispar din poziţia finală a cuvintelor: filum – fir(filu ø – firu –firø), caballus – cal(caballu ø – calu – calø). Sistemul lexical: în fondul principal de cuvinte, circa 60% sunt de origine latină. Se pot forma fraze întregi numai cu termeni de origine latină, dar nici măcar o singură propoziţie cu termeni de alte origini. Cuvintele moştenite din limba latină au pătruns şi au dăinuit până astăzi în fondul principal al vocabularului: Nume ale gradelor de rudenie: mamă, tată, soră, frate, cumnat, fiu, fiică etc. Nume ale zilelor săptămânii şi ale lunilor anului: luni, marţi, ianuarie, februarie etc. Nume ale principalelor alimente şi băuturi: pâine, lapte, apă etc. Denumiri specifice religiei creştine: biserică, Dumnezeu, cruce, creştin etc. Denumiri ale diferitelor părţi ale corpului: mână, cap, ochi, corp etc. Sistemul morfologic – respectă, în general, sistemul morfologic al latinei populare: cele trei genuri ale substantivului, gradele de comparaţie ale adjectivului, articolul, numeralele de la 1 la 10, cele patru conjugări ale verbului Sistemul sintactic – menţine, în general, structura frazei din limba latină. Substratul şi protoromâna Substratul daco-get: Reprezintă circa 100–160 de cuvinte izolate (radicale) şi în jur de 2200 de nume proprii şi derivate. o Exemple: abur, brad, brânză, cătun, guşă, mazăre, mânz, moş, ţap, vizuină. o Toponime: Argeş, Jiu, Criş, Siret, Mureş, Dunăre. și câteva structuri gramaticale. 2 Protoromâna (Româna comună / Străromâna): Se dezvoltă între secolele V–VII d.Hr. Este o limbă unitară, neatestată documentar în scris, dar reconstituită prin compararea dacoromânei (nord-dunăreană) cu dialectele sud-dunărene: macedoromâna, meglenoromâna şi istroromâna. În secolul al VII-lea, aceasta avea deja o structură stabilizată şi o individualitate proprie. Adstratul (Influenţele istorice asupra limbii) Influenţele altor limbi asupra limbii române se împart în două categorii: influenţe vechi – slavă, maghiară, greacă. influenţe târzii – neogreacă, turcă. Cea mai puternică influenţă asupra limbii române este cea slavă. S -a exercitat pe cale populară – prin contacte cu populaţii slave, aşezate din sec. al VII-lea în estul Europei şi convieţuind cu populaţia romanizată - , dar şi pe cale cultă, prin slavonă, care era limba bisericească şi a cancelariei în ţările române. Unele dintre împrumuturile slave populare au devenit cuvinte din fondul principal, esenţiale până astăzi – ceas, dragoste, a iubi, muncă, prieten, prost, a sfârşi, a trăi, vorbă. Împrumuturile culte din slavonă au avut în genere o circulaţie mai limitată ( în administraţie şi în biserică ), de aceea au fost înlocuite de împrumuturi ( mai ales latino – romanice ). Cele mai multe s-au păstrat în stilul bisericesc, predominant conservator, unde au căpătat ulterior şi valoare de mărci distinctive ale limbajului bisericii ortodoxe faţă de cele ale altor biserici creştine. Împrumuturile din maghiară nu sunt foarte numeroase, dar cuprind cuvinte din lexicul fundamental – gând, oraş, fel etc. Influenţa greacă veche se exercită asupra limbii române în secolele al VII-lea şi al VIII-lea, datorită relaţiilor cu Imperiul Bizantin. Cuvintele greceşti pătrund direct ( arvună, catarg, flamură, mătase, stol, triastă, zale ) sau mai târziu, până în secolul al XII-lea, prin intermediul limbii slave ( busuioc, comoară, corabie, crin, dafin, hârtie, livadă ). Influenţele târzii: în s ecolul al XVIII-lea, în limba română pătrund cele mai multe împrumuturi din turcă (limba puterii politice externe, a cărei dominaţie s-a accentuat) şi din neogreacă (limba domnitorilor fanarioţi şi a curţii lor ). Epoca Modernă (Reromanizarea/Relatinizarea): Începând cu activitatea Şcolii Ardelene (sfârşitul sec. XVIII) şi accelerându-se în secolul al XIX-lea (după Unirea din 1859), alfabetul chirilic este înlocuit cu cel latin. Vocabularul se modernizează prin împrumuturi masive din: Franceză: abajur, abandona, abces, bursă, buton, capricios, cabină, caiet, a epuiza. Italiană: abate, agenţie, armată, asalt, asediu, balsam, baston, campion, cortină, drapel. Germană: bormaşină, şurub, cartof, rucsac, şnur. Rusă: arendă, armie, caracatiţă, caras, ceai, a dospi, găluşcă. Engleză (sec. XX–XXI): aisberg, barman, computer, concern, container, lider, dispecer, mass-media. Limba literară şi necesitatea cultivării ei Limba literară reprezintă aspectul cel mai îngrijit al limbii naţionale, supus unui proces de unificare şi normare (prin reguli gramaticale stricte, stabilite astăzi de Academia Română). Ea se foloseşte în scris, în instituţiile statului, în sistemul de învăţământ şi în mass-media. Constituire: Începe în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, odată cu tipăriturile în limba română ale Diaconului Coresi. Unificare: Pe parcursul secolelor XVII–XVIII s-au dezvoltat variante literare regionale (moldovenească, muntenească, transilvăneană). Limba română literară se unifică definitiv la sfârşitul secolului al XIX-lea, având la bază structura graiului muntenesc (influenţat de centrele culturale din Bucureşti şi Târgovişte). Delimitare conceptuală obligatorie: Limba literară nu trebuie confundată cu limba literaturii artistice. Limba literaturii artistice este un instrument estetic folosit de scriitori, în care normele rigide pot fi încălcate prin licenţe poetice, utilizarea arhaismelor, a regionalismelor sau a argoului cu scop expresiv. Grigore Ureche (1590-1647). Succinta lui demonstraţie se clădeşte pe semnalarea, nu lipsită de erori, a unor paralelisme lexicale latin-române: „ De la râmleni, ce le zicem latini, pâine, ei zic panis; carne, ei zic caro; găina, ei zic galina; muiarea, mulier; fămeia, femina; părinte, pater; al nostru, noster şi altele multe den limba lătinească, că de ne-am socoti pre amănuntul, toate cuvintele le-am înţelege‖ (Letopiseţul Ţării Moldovei) Miron Costin: „Unde trebuia să fie Deus, avem Dumnezeu sau Dumnedzeu, al mieu în loc de meus, aşa s -a stricat limba; unde era coelum, avem cierul; homo – omul; frons – frunte; angelus –îngerul. Unele cuvinte au rămas chiar întregi: b arba – barba, aşa şi luna, iar altele foarte mici deosebiri. În plus s-au mai adăugat mai târziu şi puţine cuvinte ungureşti. În sfârşit, luându-se cele sfinte de la sârbi, s -au adăugat şi puţine cuvinte slavoneşti.‖ (De neamul moldovenilor... ) 3 Dialectele şi graiurile limbii române Dialectul daco-român s-a dezvoltat în nordul Dunării, pe teritoriul actual al României. Are numărul cel mai mare de vorbitori și a evoluat ca limbă literară, dar și-a diversificat în timp varietatea regională. Subdialectele (graiurile) sale sunt: bănățean, crișean, maramureșean, moldovean și muntean. Dialectul aromân s-a dezvoltat în zone din mai multe țări balcanice (Grecia, Albania, Macedonia, Bulgaria). A fost scris cu alfabet grecesc, apoi latin, și are o literatură cultă. Aromânii au trecut și în secolul al XX-lea prin strămutări dintr-o zonă în alta din cauza frământărilor istoriei, mulți dintre ei stabilindu-se în România. Dialectul megleno-român are o poziție intermediară între primele două. Numără în jur de 5.000 de vorbitori în zone restrânse și compacte (regiunile Meglen și Salonic din Grecia, Voivodina din Serbia, orașele Gevgelija și Skopje din Macedonia). În cazul acestuia lipsesc scrierile culte, iar literatura populară s- a păstrat în câteva culegeri de la începutul secolului al XX-lea. Dialectul istro-român se află în curs de dispariție, având aproximativ 1.500 de vorbitori în nord-vestul Croației (mai ales în câteva sate din peninsula Istria). Are o literatură populară bogată (dominată de basme scurte, snoave, proverbe) și foarte puține scrieri culte. Graiurile limbii române (sau subdialectele dialectului daco-român) s unt acele particularități ale limbajului popular care se manifestă în diferite zone geografice ale țării. Acestea sunt: muntean, moldovean, bănățean, crișean, maramureșean, fiind vorbite în provinciile istorice de la care le provine și numele (iar graiul oltenesc este o subramură a graiului muntean, în timp ce „ardelenesc‖ este un termen umbrelă vag pentru crișean, maramureșean și sub-graiurile transilvănene). Graiurile românești se deosebesc unele de altele prin trăsături fonetice (de pronunție) și lexicale (de vocabular): 1. Diferențe fonetice Modificarea consoanelor: În Moldova și în Banat, consoanele ci și gi se rostesc adesea ș și j (de exemplu, săracul rostit ca șăracul în anumite zone din Banat sau ginere pronunțat jinere). Palatalizarea labialelor: Consoanele labiale (p, b, f, v, m) urmate de vocala i suferă modificări specifice. De exemplu: p devine ch (ex: picior -> chicior) f devine h (ex: fereastră -> her eastră) b devine gh (ex: bine -> ghine) v devine i sau j (ex: vită -> jită) 2. Diferențe lexicale Pentru același obiect sau fenomen se folosesc cuvinte diferite în funcție de regiune. Regiune Denumire pentru „porumb” Denumire pentru „zăpadă” Muntenia porumb zăpadă Moldova păpușoi omăt Transilvania cucuruz nea EXERCIŢII 1.Precizaţi provenienţa următorilor termeni, utilizând un dicţionar şi înscrieţile corespunzător în tabelul de mai jos: ciocan, catarg, chip, pantof, gând, hotar, teatru, geam, flaut, agrafă, taiga, agenţie, tiran, acadea, izvor, chiflă, obraz, meşter, cocoş, vamă, Bogdan, stol, bancă, binoclu, nevastă, buştean. 4 Slavă Greaca veche maghiară turcă germană neogreaca italiana franceza rusa 2.Explicaţi etimologia şi sensul cuvântului fleac şi alcătuiţi familia lexicală. 3.Multe cuvinte împrumutate pe cale orală au suferit o degradare semantică. Probaţi sensul peiorativ al acestor cuvinte în limba română actuală, construid enunţuri ilustrative. fraier (din germ. Freier = peţitor) mişmaş (din germ. Mischmasch = amestecătură) şmecher (din g erm. Schmecker = persoană cu gust rafinat) 4.Alcătuiţi două expresii/locuţiuni cu fiecare dintre cuvintele: chip, seamă ce provin din maghiară. 5.Alcătuiţi două enunţuri pentru a ilustra polisemia cuvintelor: hotar şi uriaş ce provin din maghiară. 6.Motivaţi ieşirea din uz a următoarelor împrumuturi din limba germană, în relaţie cu domeniul şi epoca folosirii lor: creiţar, sfanţ, clavir. 7.Următoarele cuvinte provin din substratul geto-dac, alcătuiţi propoziţii cu ele: barză, copac, brad, buză, mazăre. 8. Neologismele valoare, eficienţă, efort, tandreţe, pianist sunt de origine: a. germană; b. engleză; c.franceză; 9.Cuvintele, partitură, pian, tenor, intermezzo etc. sunt împrumuturi din: a. neogreacă; b.italiană; c. franceză. 10.Cuvintele henţ, ofsaid, suporter etc. provin din: a.limba engleză; b.limba franceză; c.limba germană. 11.Unele turcisme au ieşit din uz şi vorbitorii le-au înlocuit cu neologisme. Găsiţi sinonime în limba actuală pentru următoarele cuvinte: caldarâm, dugheană, geambaş, odaie. 12.Daţi sinonime următoarelor cuvinte provenite din engleză: hit, top, staff, seif. 13.Realizaţi o compunere de 20 de rânduri în care să folosiţi termenii de origine traco-dacă (baltă, brad,căpşună, cătun, groapă, pârâu, mal, mazăre, măgură, strungă, copac). 14.Realizaţi o compunere de 20 de rânduri în care să folosiţi termenii de origine turcă (doldora, taman, tiptil, geantă, pastramă, tavan, saltea, balama, caşcaval, dovleac, halal!). LIMBĂ ŞI COMUNICARE VARIANTE LEXICALE (NIVELUL LEXICO-SEMANTIC) În lingvistică, variantele lexicale reprezintă forme diferite ale aceluiași cuvânt (sau ale aceleiași unități lexicale) care coexistă în limbă, având aceeași semnificație și, de cele mai multe ori, aceeași origine etimologică. Acestea apar la nivelul lexico-semantic și pot fi clasificate în funcție de natura lor: 1. Variante fonetice (de formă) Sunt cele mai frecvente și apar atunci când forma cuvântului suferă modificări minore de sunete sau de accent, fără a schimba identitatea ori sensul unității lexicale. Variante de formă / vocalice: greier / greiere (ambele acceptate oficial comun greieri), bulgăre / bulgăr. Variante accentuate (dublete accentuale): antic / antic, profesor / profesor, intim / intim, regizor / regizor (ambele variante de accentuare sunt considerate la fel de corecte în limbă). 2. Variante morfologice (flexionare) Apar atunci când același cuvânt prezintă terminații diferite de flexiune sau încadrări gramaticale diferite (cum ar fi genul), dar păstrează același sens în limba literară. Variante de plural (libere): căpșuni / căpșune, monede / monezi, niveluri / nivele, cireși / cireșe. Variante de gen: tumoare (feminin) / tumor (neutru). 3. Variante lexicale propriu-zise Sunt acele forme care au evoluat din aceeași rădăcină sau printr-un proces de adaptare grafică ori fonetică diferită a unui împrumut din alte limbi. Adaptări diferite (împrumuturi admise cu dublă grafie): cocktail / cocteil, break / brec. Observații importante asupra statutului variantelor A. Relația cu norma literară Nu toate variantele sunt acceptate sau tratate la fel de normele actuale ale limbii române (DOOM3). Există: 5 Variante libere: Ambele forme sunt acceptate ca fiind în mod egal corecte. În DOOM3, pe lângă clasicele căpșuni / căpșune, au fost incluse oficial ca variante libere și formele verbale așază / așează sau înșală / înșeală. Variante preferențiale: O formă este recomandată de normă (fiind plasată prima în dicționar), iar cealaltă este doar tolerată (ex: se recomandă delincvent, dar este tolerat în uz și delicvent). Variante greșite: Forme apărute prin uz greșit sau confuzii care se situează complet în afara normei literare (ex: vroiam în loc de voiam, sau folosirea formei mânăstire cu „â‖, în timp ce DOOM3 impune exclusiv mănăstire). B. Diferența față de sinonimie Este esențial să nu confundăm variantele lexicale cu sinonimele: Variantele: Reprezintă variații ale aceluiași lexem (aceeași unitate de bază), având un conținut semantic identic, o formă aproape identică și aceeași etimologie directă. Sinonimele: Sunt cuvinte complet diferite (cu etimologii și rădăcini diferite) care au sensuri identice sau foarte apropiate (ex: așternut / pat, timp / vreme). C. Cauzele apariției Variantele apar în limbă din cauza evoluției în timp (diacronie), a diferențelor geografice (influențe regionale/diatopice) sau a contextului social și cultural în care se comunică (influențe diastratice). NOILE NORME DOOM 2 1.Despărţirea în silabe se acceptă fie despărţirea pe bază de pronunţare, fie după structură, ţinând seama de elementele constitutive, în special prefixe : in-e-gal / i-ne-gal, a-nor-ga-nic / an-or-ga-nic se respinge a doua posibilitate când conduce la secvenţe care nu sunt silabe : nevr-al-gi-e. (Corect este ne-vral-gi-e). 2.Scrierea unor cuvinte şi locuţiuni pronumele şi adjectivele negative se scriu într-un cuvânt : niciunul, niciuna, niciunii, niciunele, niciun, nicio, vreunul, vreuna se scrie într-un cuvânt odată în locuţiunile odată ce şi odată cu 3.Articularea termenilor străini se menţine regula din DOOM 1 după care substantivele împrumutate se articulează ca de obicei în limba română, prin alipire directă, dacă partea finală a cuvântului se pronunţă aşa cum se scrie : bosul/ bossul, brokerul/ brokerii, dealerul/ dealerii, folkul, linkul/ linkurile, weekendul/ weekendurile. scriem cu cratimă dacă partea finală se pronunţă altfel decât se scrie : cow-boy-ul, mouse-ul, service-ul, site-ul, show-ul 4.Variante literare libere uzul a impus în noul DOOM dublete ( variante libere ) pentru unele cuvinte cu formă tip unică până acum : antete/ anteturi, amanete/ amaneturi, căpşune/ căpşuni ( fructe), cearşaf/ cearceaf, cireşe/ cireşi ( fructe), coperte/ coperţi, corigent/ corijent, filosof/ filozof, ligheane/ lighene, niveluri/ nivele, pieptăn/ pieptene, sandvici/ sendviş, tobogan/ topogan, tumoare/ tumoră. statutul de variante libere le conferă dreptul să circule şi să fie corecte ( literare ) în egală măsură 5.Forme vechi, forme noi DOOM 2 elimină o serie de forme ieşite din uz sau mai puţin frecvente : anacoluturi/ anacolute, algoritme/ algoritmuri, anghină/ angină, canaluri/ canale ( geogr.), a despera/ a dispera, fundale/ fundaluri, monoloage/ monologuri, muche/ muchie, paradoxe/ paradoxuri, pardesiuri/ pardesie. se renunţă de asemenea la formele lungi de tipul dezagreghează, păstrându-se de regulă formele scurte : dezagregă, evaporă, ignoră, îndrumă, perturbă, secretă. au fost înlocuite unele forme vechi ( aragazuri, foarfece, magaziner, marfar, recensământuri, ziler ) cu formele impuse de uz : aragaze, foarfecă – foarfeci, magazioner, marfar, recensăminte, zilier. 6.Forme şi sensuri noi vise( imagini din somn) ~visuri (aspiraţii) înseamnă( constituie) ~însemnează ( notează) emisie ( emitere) ~ emisiune(program RTV) frecţie ( masaj) ~ fricţiune ( frecare, conflict) pate ( de ficat) ~ pateu ( produs de patiserie) se înregistrează cuvintele : compleu ( costum), geacă/ geci, item/ itemi/ itemuri/ iteme, elemenţi, baloţi, robineţi, strate, subansamble verbul absolvă ~ iartă, absolvă ~ termină o şcoală 6 7.Intrări noi - cele mai multe sunt achiziţii recente cu precădere din engleza americană : brand, broker, dealer, fitness, font,hard, link, market, master, printare, pictorial, rating, scanare, site, topless, trend, etc. 8.Adaptări este vorba de adaptarea termenilor străini la sistemul limbii române : body-guard/ bodigard, cockteil/ cocteil, derby/ derbi, penalty/ penalti, pizza/ pizză 9.Variante verbale libere pentru infinitiv se acceptă variantele : a cementa/ a cimenta ( a trata dinţii), datora/ datori, decofeiniza/ decafeiniza, frecţiona/ fricţiona, încarna/ incarna, încorpora/ incorpora, pricopsi/ procopsi, rabata/rabate, reîncarna/ reincarna, zbârli/ zburli. pentru indicativ : biciuieşte/ biciuie, biruieşte/ biruie, cheltuieşte/ cheltuie, chinuieşte/ chinuie, mântuieşte/ mântuie, se străduieşte/ se străduie, se destăinuie/ se destăinuieşte, dibuie/ dibuieşte, huiduie/ huiduieşte, învârte/ învârteşte, anticipează/ anticipă, demarchează/ demarcă, inventează/ inventă, se îngâmfează/ se îngâmfă, înveşmântează/ înveşmântă, învolburează/ învolbură, învie/ inviază, reanimă/ reanimează, şchioapătă/ şchiopătează. 10. Alte variante libere acont/ aconto, bulgăr/ bulgăre, cartilaj/ cartilagiu, chestiune/ chestie, clovn/ claun, halo/ halou, lăcaş/ locaş, piuneză/ pioneză, poliloghie/ polologhie, solilocviu/ soliloc, tract/ tractus, zi/ ziuă forme de plural : cicatrice/ cicatrici, debuşee/ debuşeuri, jersee/ jerseuri, regale/ regaluri, slogane/ sloganuri, torente/ torenţi, vopsele/ vopseluri în formele de D- G ale femininelor articulate, se introduc variante noi : îmbrăcămintei/ îmbrăcăminţii, savoarei/ savorii, o formă unică pentru : corabiei, ţigăncii, ţărăncii, feşii ; faşă-faşe ( feşii) 11.Locuţiunile pronominale de politeţe adjectivele posesive : ta, sa, voastră, pronumele: lui, ei, lor, din componenţa locuţiunilor pronominale de politeţe se scriu cu literă mare : Cuvioşia Ta ( Sa, Voastră), Cuvioşiile lor, Domnia Ta, Eminenţa Sa etc. 12. Prim-ministrul primul element rămâne neschimbat : prim-ministrul, prim- miniştrii, prim-procurorul, prim-procurorii, prim-secretarul, prim-secretarii. NOUTĂȚI DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a) reprezintă actualizarea normelor limbii române, fiind disponibil și în variantă integrală online pe 1. Ce aduce nou DOOM 3? Volum mare de cuvinte: A introdus peste 3.600 de articole noi, incluzând neologisme, termeni din engleză deveniți uzuali, abrevieri și locuțiuni. Actualizarea normelor: Dicționarul reflectă evoluția firească a limbii române. Nu este o reformă ortografică radicală, ci o adaptare la uzul actual. Eliminarea variantelor: S-au eliminat multe variante libere (de grafie sau accentuare), stabilindu-se forme unice preferate pentru a asigura coerența (ex: „antic‖ și „profesor‖ – forme unice, deși anterior existau și alte accentuări acceptate). 2. Exemple de modificări morfologice (plurale corecte) DOOM 3 a clarificat numeroase forme de plural care generau confuzii: Aragaz → aragaze (nu aragazuri) Almanah → almanahuri (nu almanahe) Boschet → boschete (nu boscheți) Croasant → croasante (nu croasanți) Ecler → eclere (nu ecleruri) Fașă → feșe (nu fașe) Sindrom → sindroame (nu sindromuri) Monedă → monede (nu monezi) 3. Aspecte de scriere și punctuație Abrevieri: S-a stabilit scrierea abrevierilor formate din majuscule fără punct (ex: NATO, UNESCO), păstrându-se punctele doar la abrevierile din latină (ex: P.S.). Cuvinte compuse: Unele cuvinte se scriu acum fără cratimă, fiind sudate (ex: binevenit, online, offline). Pronumele de politețe: Se recomandă utilizarea cratimei în structuri precum domnia-sa, domnia-voastră etc. Unde poți verifica normele? Deoarece DOOM 3 conține peste 65.000 de intrări, cea mai sigură metodă de a verifica un cuvânt este platforma oficială: Site: Aici poți căuta cuvinte după forma lor (corectă sau greșită) pentru a vedea recomandarea actuală a Academiei Române. Next >