PROF. VOINEA ELENA DANIELA LUCRARE METODICO - ȘTIINȚIFICĂ Bucureşti 2026 2 PROF. VOINEA ELENA DANIELA LUCRARE METODICO - ȘTIINȚIFICĂ JOCUL DIDACTIC ÎN PROCESUL INSTRUCTIV – EDUCATIV DIN GRĂDINIȚA DE COPII 2026 3 CUPRINS 4 5 INTRODUCERE PARTEA I. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ CAPITOLUL I. SPECIFICUL ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV- EDUCATIVE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR 1.1. Orientări moderne privind Educaţia Timpurie Educaţia timpurie, educaţia copiilor în vârstă de 0-6 ani, se bazează pe principii moderne ce determină structurarea intervenţiilor educative asupra copilului în baza respectării individualităţii acestuia şi a accesului la educaţie, a participării lui active şi a calităţii actului educaţional. Educaţia timpurie este un tip de educaţie global şi funcţional, adaptat nevoilor şi caracteristicilor individuale ale copilului, o pedagogie a acţiunii şi a comunicării, centrată pe copil, ca autor al propriei Obiectivele educaţiei timpurii sunt: 1. Recunoaşterea fiecărui copil ca personalitate unică. 2. Respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale. 3. Individualizarea actului educaţional. 4. Organizarea mediului educaţional pe arii de dezvoltare. 5. Accentuarea jocului, ca activitate de bază. 6. Reconsiderarea relaţiei „copil–educator”, „grădiniţă–familie”, ca parteneriat educaţional. Educaţia timpurie oferă deci un program de educaţie individualizată, menit să sprijine dezvoltarea copilului ca persoană, oferind condiţii care să promoveze dezvoltarea fizică, social – educaţională, a limbajului şi cognitivă în maniere care să integreze diversele domenii. Pentru preşcolari, jocul este un mod de viaţă, modul principal de a lua contact cu lumea. Este procesul natural prin care copilul se dezvoltă şi, în consecinţă, o componentă importantă pentru asigurarea caracterului formativ al procesului instructiv-educativ din grădiniţă. Prin joc se promovează dezvoltarea copilului în multiple planuri: 1 Alexandra Mateiaș, Pedagogie pentru învăţământul preprimar, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003, p. 6 6 - Dezvoltarea socio-emoţională şi jocul. Jocul este pentru preşcolari un proces central de dezvoltare socio-emoţională. Participând la activităţi de joacă, copiii învaţă deprinderile sociale, cooperarea în grup, învaţă să-şi controleze trăirile afective, să se comporte dezinvolt. - Dezvoltarea limbajului şi jocul. Pe măsură ce copilul se joacă cu obiectele şi descoperă sensuri noi şi relaţii, dezvoltarea limbajului se intensifică. - Dezvoltarea cognitivă şi jocul. Prin joc, copilul asimilează obiectele acţiunilor, iar acestea devin scheme mintale care sunt echivalente funcţionale ale conceptelor şi ale relaţiilor logice din dezvoltarea ulterioară. - Dezvoltarea motorie şi jocul. Multe tipuri de jocuri implică mişcare fizică, iar acestea solicită corpul şi creează forţă, rezistenţă, promovând o bună formă fizică. O serie de deprinderi motorii fundamentale, atât în domeniul motricităţii largi, cât şi în cel al motricităţii fine, depind nu numai de maturizare, dar şi de exersare, ori jocul oferă ocazii ideale de exersare. Într-un program de educaţie individualizată, adulţii acţionează ca factori care facilitează învăţarea mai degrabă decât ca factori care transmit cunoştinţe. Educatoarele facilitează implicarea copiilor în activităţi şi în lucrul cu materialele, punând întrebări cu final deschis şi făcând sugestii cu un caracter neobligatoriu, care stimulează gândirea copiilor. Educatoarea ajută şi sprijină fiecare copil pentru ca acesta să poată participa după nivelul capacităţilor sale şi modifică activitatea cu materialele pentru a permite o participare reuşită. Educaţia timpurie propune o altă abordare a spaţiului educaţional prin intermediul „ariilor de stimulare”. Ariile de stimulare (arii de interes) sunt zone din sala de grupă care corespund anumitor activităţi pentru care preşcolarii manifestă în mod tipic interes: cuburi, interpretarea de roluri, cărţi, jocuri de masă, exerciţii senzoriale, activităţi/jocuri de cunoaştere, desen şi muzică. Copiii au posibilitatea să participe la activităţile din zona care îi interesează mai mult în momentul şi asigură activităţi adecvate în fiecare zonă, schimbându-le frecvent pentru a realiza obiectivele programei care se referă la obţinerea anumitor modificări în capacităţile şi interesele copiilor. Activităţile din fiecare zonă asigură copiilor multe posibilităţi de a învăţa prin acţiune, de a învăţa prin joc. Ariile de interes care trebuie să se regăsească într-o sală de grupă sunt: 2 Ioan Neacşu, Introducere în psihologia educaţiei şi a dezvoltării, Editura Polirom, Iaşi, 2010, p. 34. 7 „arte plastice”, „jocuri de construcţie”, „bibliotecă”, „ştiinţă”, „senzorial”, „jocuri de masă”, „muzică şi teatru”, „joc dramatic”. Un alt aspect al educaţiei individualizate îl constituie respectarea unor principii etice în evaluarea copiilor, mai ales atunci când se procedează la testări oficiale. Deşi evaluarea fiecărui copil este necesară pentru a alege activităţi care să promoveze dezvoltarea copilului, trebuie procedat cu prudenţă pentru a preveni discriminarea faţă de unii copii şi pentru a asigura precizia rezultatelor testului. Evaluarea trebuie să sprijine dezvoltarea fiecărui copil (trecerea de la zona de dezvoltare actuală la cea proximă), să stimuleze acumularea cunoştinţelor, formarea capacităţilor, încrederea în forţe proprii. Părinţii joacă un rol important în cadrul unui program de educaţie individualizată a preşcolarilor. Părinţii au dreptul şi răspunderea de a lua hotărâri privind îngrijirea şi educarea copilului, iar educatoarele trebuie să facă tot ce pot pentru a lucra alături de părinţi pentru binele copiilor. Educatoarele pot împărtăşi părinţilor, printr-o comunicare constată, cunoştinţe, idei şi detalii privind resursele dezvoltării copilului. Părinţilor li se oferă ocazia să participe la programe într-o varietate de moduri: să viziteze sălile de activităţi, să lucreze ca voluntari cu grupele, să participe la şedinţe sau conferinţe ale părinţilor, etc. Prin intervenţiile şi activităţile lor, educatoarele, care lucrează la un program educativ individualizat, transmit părinţilor ideea că ei joacă un rol important în procesul de învăţare şi dezvoltare pe care-l parcurg copiii. Oferta educaţională modernă, văzută prin prisma a) pentru copil: - posibilitatea dezvoltării individuale a personalităţii - alegerea liberă a jocului, a relaţiilor sociale cu partenerii - dezvoltarea independenţei în gândire şi acţiune - afirmarea liberă, democratică a opiniilor sale - încrederea în forţele proprii - respectul faţă de sine şi autoapreciere adecvată - dezvoltarea relaţiilor socializante pe spontaneitate, non dirijare, colaborare, încredere, prietenie, toleranţă, acceptare reciprocă - confort psihologic 3 Elena Stănculescu, Psihologia educaţiei: de la teorie la practică, Editura Universitară, București, 2012, p. 34. 8 - capacităţi de a identifica şi rezolva probleme - însuşirea de a fi creativi, inventivi b) pentru familie: - conştientizarea rolului de partener egal şi echitabil în procesul educaţional, alături de grădiniţă - acceptarea ideii de responsabilitate - însuşirea de abilităţi noi parentale( toleranţă, acceptarea copilului aşa cum e, nu mai mult) c) pentru personalul de educaţie (educatoare) - participare şi implicare - receptarea continuă a noului - empatie, comunicabilitate, deschidere, flexibilitate - evaluare permanentă a copilului - schimbare de mentalitate d) pentru societate - conştientizarea, acceptarea şi respectarea drepturilor copilului - schimbări de mentalităţi, o nouă concepţie educaţională, aceea a copilului văzut ca un membru al comunităţii - dezvoltarea relaţiilor de tip democratic. Toate aceste elemente se combină pentru a constitui un program autentic de educaţie pentru copilul preşcolar, program care sprijină dezvoltarea integrală a fiecărui copil. 1.2. Specificitatea activităților instructiv- educative în învățământul preșcolar Grădiniţa asigură un mediu care garantează siguranţa şi sănătatea copiilor de vârstă preşcolară, care implică atât familia cât şi comunitatea în procesul de învăţare, realizându- se o abordare pluridisciplinară (îngrijire, nutriţie şi educaţie în acelaşi timp). În grădiniţă, sarcinile educative se îmbină în mod armonios cu latura distractivă, când are loc învăţarea prin joc. Eficienţa educativă constă în asigurarea unei concordanţe între tematica, subiectul abordat şi nivelul de dezvoltare psihică. Astfel, activităţile organizate cu copiii care se încadrează în intervalul de vârstă 3-5 ani pun accentul pe socializarea copiilor, pe colaborare, negociere, iar pentru copiii care se încadrează în 9 intervalul de vârstă 5-6 ani, se pune accentul pe pregătirea pentru şcoală, ambele având drept scop pregătirea copilului pentru viaţa socială „A doua copilărie”, preşcolaritatea este considerată a fi perioada cuprinsă între 3 şi 5/6 ani, „perioada celei mai autentice copilării”, „vârsta graţiei”, ce se caracterizează prin transformări importante în planul dezvoltării somatice, psihice şi relaţionale. Perioada preşcolară poate fi împărţită în trei subperioade: aceea a preşcolarului mic (3-4 ani), a preşcolarului mijlociu (4-5 ani) şi a preşcolarului mare (5-6 ani). Subperioada preşcolară mică se caracterizează printr-o creştere a intereselor, aspiraţiilor şi dorinţelor implicate în satisfacţia plăcerii de explorare a mediului. De la un relativ echilibru la 3 ani, are loc o trecere spre o oarecare instabilitate, o oarecare expansiune ce exprimă o mare descentrare de pe obiectele concrete pe integrarea lor în strategii mai largi de utilizare în care se conferă funcţii în grădiniţă se face cu o oarecare dificultate la această vârstă dată fiind dependenţa mare a copilului faţă de adult. Adaptarea este cu atât mai dificilă, cu cât copilul nu ştie încă să se exprime destul de clar şi nu înţelege prea bine ce i se spune. La acestea se adaugă inconsistenţa unor limite clare între realitatea personală subiectivă şi realitatea obiectivă, favorizând dilatarea şi inundarea realităţii obiective de realitatea subiectivă, fenomen descris de J. şi denumit prin termenul de egocentrism. Preşcolarul mic este instabil, foarte impresionabil, plânge râzând şi trece uşor de la o dispoziţie la alta, trăind exploziv şi total evenimentele ce îl impresionează. Totuşi, copilul devine mai sensibil la semnificaţia evenimentelor şi adoptă conduite mai adecvate la convenienţele sociale pe un fond de fragilitate afectivă cu unele manifestări ale crizelor de prestigiu. Subperioada preşcolară mijlocie se remarcă prin progrese evidente atât pe linia motricităţii, cât şi pe cea a funcţiilor cognitive şi a însuşirilor de personalitate. Mişcările devin mai precise şi mai rapide, iar mersul mai sigur. Prin mişcare, prin manipularea obiectelor, perceptiv se îmbogăţeşte şi alimentează materialul intuitiv cu care operează gândirea în aprecierea situaţiilor care nu cad nemijlocit sub influenţa cunoaşterii. La aceasta contribuie şi extinderea limbajului şi evidenţierea unei forme noi - limbajul interior - ce joacă un rol important în organizarea activităţii psihice. 4 Ursula Şchiopu şi Emil Verza, Psihologia vârstelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, p. 102. 5 Ursula Şchiopu şi Emil Verza, Psihologia vârstelor..., p. 103. 6 Jean Piaget, Psihologia inteligenţei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1965, p. 56. Next >