Florin Ioan Ilca Editura Sfântul Ierarh Nicolae 2026 2 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ILCA, FLORIN IOAN Flori de tei / Florin Ioan Ilca. - Brăila : Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2026 ISBN 978-606-30-7088-4 821.135.1 3 Prefață La fel ca în primul meu volum de poezii, am dorit să transmit cititorului emoția, trăirea și regăsirea senti- mentelor, să pătrundă alături de mine în lumea viselor, unde toate sunt cu putință. Prin glasul cuvintelor, cititorul să fie mângâiat de stele, de mare, de iubire, de speranță și de razele blânde ale soarelui. Fiecare cuvânt să-i aducă o alinare în suflet și o mângâiere pe obraz. Prin aceste versuri, invit sufletul sensibil să desco- pere frumusețea ascunsă în clipele simple ale vieții, să asculte șoapta vântului, cântecul valurilor și tăcerea plină de lumină a nopților înstelate. Am așternut pe hârtie gânduri, emoții și visuri, transformându-le în poezii care vorbesc despre iubire, dor, speranță și puterea de a merge mai departe. Îmi doresc ca fiecare pagină să fie o punte între suflete, o călătorie spre lumină și o invitație la reflecție. Dacă măcar un vers va reuși să aducă un zâmbet, o amintire frumoasă sau o clipă de liniște în inima cititorului, atunci menirea acestor poezii va fi fost împlinită. Acest volum este o parte din sufletul meu, dăruită cu sinceritate tuturor celor care încă mai cred în frumusețea viselor, în puterea cuvintelor și în magia sentimentelor adevărate. Poezia a fost pentru mine, de-a lungul timpului, mai mult decât un mod de a scrie. Ea a devenit un refugiu, un 4 loc în care sufletul și-a găsit liniștea atunci când cuvintele rostite nu mai erau suficiente. În fiecare vers am încercat să păstrez autenticitatea trăirilor mele, fără măști și fără arti- ficii, lăsând emoțiile să curgă firesc, asemenea unui izvor limpede care își urmează drumul printre stânci și flori. Cred cu tărie că fiecare om poartă în inimă o poveste care merită spusă. Uneori, această poveste este plină de lumină și bucurie, alteori este umbrită de dor, de încercări sau de tăceri adânci. Din toate acestea se naște frumusețea existenței, iar poezia are darul de a transforma fiecare lacrimă într-o perlă a sufletului și fiecare zâmbet într-o rază de lumină. În paginile acestui volum veți întâlni anotimpurile inimii. Veți păși prin grădini înflorite de primăvară, veți simți căldura verilor pline de speranță, melancolia toam- nelor aurii și liniștea iernilor în care sufletul învață să se regăsească. Natura nu este doar un decor al poeziilor mele, ci un personaj viu, care respiră alături de om, îl înțelege și îi oferă răspunsuri acolo unde cuvintele se opresc. Am învățat că frumusețea nu se ascunde doar în marile evenimente ale vieții, ci mai ales în lucrurile simple: într-o rază de soare care pătrunde pe fereastră dimineața, într-o floare care înflorește tăcut, într-o privire sinceră, într-o îmbrățișare sau într-un apus care pare să oprească timpul pentru câteva clipe. Aceste momente, aparent obiș- nuite, devin adevărate comori atunci când le privim cu ochii inimii. 5 Fiecare poezie este o invitație de a încetini ritmul grăbit al zilelor și de a redescoperi ceea ce este cu adevărat important: iubirea, bunătatea, speranța, iertarea și credința în frumos. Într-o lume în care timpul pare să alerge neîncetat, versurile își doresc să ofere un răgaz, un loc al liniștii în care cititorul să se poată regăsi pe sine. Poate că unele poezii vor trezi amintiri uitate, vor deschide uși către copilărie sau către oameni care au lăsat urme adânci în suflet. Altele vor aduce în inimă dorul de locurile natale, de părinți, de prieteni sau de iubirile care au schimbat destinul fiecăruia. Emoțiile sunt universale, iar prin ele devenim mai apropiați unii de alții. Nu mi-am propus să ofer răspunsuri tuturor întrebărilor pe care viața ni le așază înainte. Mi-am dorit doar să împărtășesc o parte din drumul meu, cu lumini și umbre, cu speranțe și încercări, încredințându-mi gândurile hârtiei cu speranța că ele vor găsi ecou în inimile celor care le vor citi. Dacă, citind aceste pagini, veți simți nevoia să priviți cerul pentru câteva clipe, să ascultați ploaia, să vă opriți lângă o floare sau să spuneți unui om drag cât de mult înseamnă pentru voi, atunci aceste versuri și-au găsit rostul. Poezia nu schimbă lumea prin forță, ci prin delicatețea cu care atinge sufletul și îl face să privească altfel ceea ce îl înconjoară. Vă invit, așadar, să deschideți această carte cu inima deschisă și să porniți alături de mine într-o călătorie printre vise, emoții și speranțe. Fie ca fiecare poezie să vă fie când 6 o lumină în întuneric, când o alinare în clipele grele, când o bucurie împărtășită sau un gând care să vă însoțească mult timp după ce veți închide ultima pagină. Cu recunoștință pentru fiecare cititor care va păși în acest univers al cuvintelor, vă încredințez aceste poezii ca pe un dar al sufletului meu. Sper ca ele să vă amintească faptul că, indiferent de încercările vieții, frumusețea, iubi- rea și speranța nu încetează niciodată să existe. Ele trăiesc în fiecare dintre noi, așteptând doar să fie descoperite și împărtășite mai departe. 7 De dragul tău, femeie De dragul tău, femeie, toate azi renasc, Când în pântec porți prunci ce se nasc. Toate se îmbracă mereu în sărbătoare, Duci viața mai departe, ca și mândrul soare. În fiecare an, primăvara vine, Pământul tot rodește, femeie, ca și tine. Răsar lăstari noi, pomii înmuguresc, Ca la tine în brațe, prunci care cresc. Dis-de-dimineață, soare mândru vine, Aducând lumină, femeie, pentru tine. Razele întinde, toate încălzește, Mângâie obrazul pruncului ce crește. Și ploaia, și vântul vin doar pentru tine, Să ude și să usuce rodul care vine. Picură mereu norul care plânge, Peste tot ogorul, roade el aduce. Un râu ce veșnic curge, apă îi aduce, Stăpânește setea pruncului ce plânge. Toate azi, femeie, vin doar pentru tine, Tu ești primăvara care mereu vine. 8 De ce? De ce n-ai vrut să-mi dai mie Gura ta în deal la vie? N-ai știut că-s pețitorul, Ce îți poartă mereu dorul. Mă îneacă și mă seacă O dorință nebunească Să ți-o cer cu împrumut, Chiar dacă îți cer prea mult. Bani am, poate-i de ajuns, Ea cât costă nu mi-ai spus, Dar mi-e frică ca să-mi ceri Numai urma, ca să-mi pieri. Bob cu bob, când se adună, Tot se pune împreună, Numai omul, câteodată, Greu se pune laolaltă. De ce n-ai vrut să-mi dai mie, Doar o dată, sus în vie, Să-ți ating eu buzele, Ca roua petalele. 9 Miros de tei Când mai simt miros de tei, M-aș pierde în ochii ei. Sigur n-aș găsi ieșirea, De mă pierd iară cu firea. Un miros de primăvară Mă ridică pe o scară Și iau floare după floare, O miros pe fiecare. Față tandră și blajină E scăldată în lumină, Iar petala colorată Te îmbată de îndată. Ei, tu, tei, cum m-ai vrăjit, Într-un vis mai rătăcit! Nu mă pot trezi din el, Ai făcut totul mișel. Ea de mână când mă prinde, Cu mirosul mă cuprinde Și mă poartă, tot mă poartă, Într-o lume înflorată. Visul prinde iar culoare Când miros câte o floare, Fața blândă mă primește Când mirosul risipește. Next >