1 Nicoleta Alexandra Ungureanu Mircică Constantin EDUCAȚIA PENTRU MEDIU ÎN CONTEXTUL ACTIVITĂȚILOR INTEGRATE CU PREȘCOLARII 2 Cuprins 3 INTRODUCERE Actualitatea temei şi importanţa problemei abordate Educația din secolul XXI și-a schimbat prioritățile, deplasând accentul de la pregătirea științifico-teoretică a elevilor la formarea de deprinderi și abilități menite să faciliteze integrarea în societate și să mențină echilibrul dintre formele diverse de viață și mediu. Poziția central-autocratică a cadrului didactic a fost înlocuită de metodele centrate pe elev și pliate pe nevoile educaționale ale acestuia și ale societății în care dorește să se integreze, furnizându-i acesteia modele dezirabile de viitori cetățeni. Contextul educațional a suferit transformări majore care au impus implementarea noilor educații în sistemul educațional public, pentru a rezolva problemele acute ale societății: poluarea masivă a mediului, risipa resurselor limitate, diminuarea contactului direct cu natura din cauza dispozitivelor care se interpun între om și natură. Cele mai valoroase resurse ale umanității sunt: mediul și copiii, fiindcă ele asigură perpetuarea vieții pe acest pământ. Pe de o parte, de calitatea mediului depind calitatea vieții, durata acesteia și sănătatea oamenilor, iar pe de altă parte, copiii asigură continuitatea oamenilor pe pământ, a cuceririlor științifice, culturale, legislative și estetice ale umanității, cât și perfecționarea și îmbogățirea permanentă a lor. Pedagogul Sorin Cristea a surprins chintesența educației care, în opinia lui,:„ mijlocește interacțiunea dintre ereditate și mediu” [S. Cristea, 1998, p. 77], prin urmare educația pentru mediu este vitală pentru om din multe puncte de vedere și ea trebuie să înceapă la vârste cât mai fragede. Mediul reprezintă suportul material unde omul își desfășoară activitatea, sursă de inspirație pentru scriitori, pictori, sculptori și arhitecți, sursă de divertisment pentru cei care admiră peisaje fascinante pentru a se încărca energetic pozitiv în concedii, dar și totalitatea formelor de viață care alcătuiesc ecosistemul și resursele naturale indispensabile în producerea de energie, fabricarea materialelor de construcție și în toate ramurile industriei. Educația pentru mediu în contextul activităților integrate cu preșcolarii este o temă de maximă actualitate, fiindcă deoarece, in intreaga lumea Curriculum pentru educația timpurie acordă importanță acestei discipline, stabilind competențe specifice, competențe derivate și obiective clare. Deprinderile au în vedere: facilitarea integrării copiilor în mediu, utilizarea și recunoașterea terminologiei adecvate, evitarea pericolelor potențiale care apar în timpul explorării mediului și acțiuni menite să protejeze mediul. Preocuparea specialiștilor față de introducerea educației pentru mediu de la vârste fragede demonstrează faptul că tema este importantă, actualitatea ei fiind perenă. Copiii învață să interacționeze etic cu mediul integrând cunoștințe de geografie, biologie, fizică, sociologie, chimie și istorie în scop protectiv, protecția fiind bivalentă: atât a mediului, cât și a persoanei care face parte din acest univers și a tuturor formelor de viață. În România, formarea preșcolarilor pentru protecția mediului este omniprezentă în cursul activităților, în timp ce în Moldova are un loc bine stabilit în cadrul științelor și tehnologiilor. Formarea deprinderilor care asigură adaptarea perfectă la factorii de mediu, dar și atitudinea corectă față de aceștia se desfășoară în cadrul legal în ambele state, iar acest aspect demonstrează actualitatea și importanța temei. De asemenea, pe piață au apărut numeroase lucrări scrise de specialiști, dedicate educatorilor, părinților, dar și materiale de lucru (auxiliare) pentru preșcolari. Ele sunt atractive, stârnesc curiozitatea preșcolarilor, textele fiind completate perfect de ilustrații semnificative, lexicul fiind accesibil nivelului lor de cunoștințe și în cazul informațiilor mai complicate. 4 Dependența om-natură este prezentată de lucrările istorice, științifice, religioase și artistice. La început oamenii locuiau în peșteri, comunicau prin desene realizate pe pereții acestora, hrana fiind asigurată prin pescuit și vânat, iar ulterior prin agricultură. Omul primitiv depindea 100 % de natură, supunându-se legilor acesteia. Pe măsură ce a progresat, omul a redus dependența sa față de mediu, construindu-și un adăpost și încercând să impună el propriile legi asupra mediului. Aerul, apa și hrana care susțin viața omului și a tuturor ființelor de pe Terra provin din mediu, iar comportamentul omului față de aceste resurse le alterează, diminuându-le calitățile. Oricât de dezvoltată ar fi o societate nu poate renunța la resursele vitale prezentate mai sus, de aceea se impune o educație eficientă care să aibă în vedere protejarea mediului. Mediul înconjurător oferă apa, aerul, hrana, dar și suportul material de care omul are nevoie să își construiască o locuință, să călătorească, să desfășoare o activitate utilă. Dezvoltarea științei și tehnologiei nu poate suplini dependența omului de resursele mediului și de calitatea acestuia, natura nefiind o simplă sursă de divertisment, ci cadrul în care decurge subzistența omului. În opinia noastră, dependența omului față de natură nu este suficient conștientizată, iar multe dintre greșelile omului față de natură generează calamități care se soldează cu victime umane și pagube materiale. Defrișările masive produc alunecările de teren și inundații în timpul ploilor torențiale, plus deplasarea animalelor sălbatice din habitatul lor în arealul locuit de om, contaminarea pânzei freatice compromite calitatea apei potabile, substanțele otrăvitoare aruncate în ape sau pe sol distrug viața prezentă în acele locuri sub diferite forme și compromit fertilitatea solului. Gazele emise de mașini, de fabrici și de uzine otrăvesc aerul pe care oamenii îl respiră și generează efectul de seră, de asemenea extragerea bogățiilor naturale și înlocuirea lor cu pungi de apa produc inundații și surpări ale terenului respectiv. Tezaurul cultural și material al omenirii nu conține doar valori materiale, ci și valori moral-spirituale, printre care trebuie neapărat să includem respectul față de natură. Folclorul, religia, etica, legislația trasează sarcini sigure omului față de natură, iar educația, domeniu care formează viitorii cetățeni ai planetei, nu poate rămâne în afara acestor coordonate care stabilesc norme ale comportamentului uman față de natură. Contextul actual ne impune să milităm pentru introducerea educației pentru mediu ca disciplină obligatorie și independentă în curriculum-ul național pentru învățământ, la toate nivelurile, începând cu grădinița. Motivele pentru care considerăm că trebuie să ne asumăm această poziție sunt următoarele: - Perpetuarea vieții pe pământ este condiționată de comportamentul responsabil al omului față de mediu, iar responsabilizarea de la cea mai fragedă vârstă a omului reprezintă o necesitate. Dorința de a câștiga cât mai mult dintr-o afacere poate trece pe planul al doilea, dacă educația pentru mediu s-a realizat în mod corespunzător, în timp ce pe primul plan se situează grija față de mediu și față de toate formele de viață care depind de acesta. Deșeurile, poluarea se combină cu consumul abuziv de resurse naturale, iar impactul acestor factori distructivi ai mediului se poate dovedi devastator. - Se impune conștientizarea faptului că fiecare acţiune a omului va produce o reacţie care în complexul sistemelor vii este deseori imprevizibilă. Simpla deversare de grăsime utilizată la gătit, pe sol, înseamnă infertilitatea locului respectiv, posibila contaminare a pânzei freatice și moartea a tot ce era viu din segmentul acela de ecosistem (plante, râme, gândaci). Adesea oamenii cred că au libertatea să facă tot ceea ce doresc pe proprietatea lor, dar un act 5 iresponsabil are consecințe grave asupra mai multor oameni. Incendierea vegetației de pe loturile aflate lângă drumuri publice poate determina incendii mari, soldate cu pagube materiale, calitatea aerului fiind compromisă și se pot produce accidente din cauza invizibilității. Mai multă responsabilitate înseamnă: aer curat, apă, fructe și legume fără urme de pesticide sau de nitriți. - În ultimele decenii temele ecologice au început să fie abordate atât în cadrul comunității, cercetărilor științifice cât și în viața cotidiană dintr-o perspectivă morală. Urmarea acesteia ar asigura o educație echilibrată, axată pe ocrotirea naturii și protejarea biodiversității, valorificarea rațională a resurselor naturale, preîntâmpinarea și combaterea consumului excesiv, organizarea și gestionarea optimală a activităților economice în așa fel încât acestea să nu aibă un impact negativ asupra mediului înconjurător. Este deci necesară alocarea unor resurse financiare adecvate în acest scop. Din motivele mai sus enunțate rezultă că educaţia pentru mediu trebuie să înceapă din primii ani de viață. În acest fel copiii vor dobândi o conştiinţă ecologică şi vor învăța să respecte și să iubească natura, ajungând astfel să se comporte corect faţă de mediul înconjurător și să-i acorde atenția cuvenită. Poluarea masivă a apei, aerului și solului și explorarea resurselor epuizabile au impus politici de mediu naționale, comunitare (europene) și internaționale fiindcă toți locuitorii planetei, indiferent de vârsta lor trebuie să aibă un comportament etic față de planeta care găzduiește viață sub diverse forme. Numeroase summit-uri care au ca temă crearea de politici comunitare de mediu au condus la adoptarea: Programului de Acțiune pentru Mediu (1973), Strategiilor Europene de Mediu și Sănătate și de stabilirea în cadrul U.E a Direcției Generale pentru Politica de Mediu (Politica de Mediu, 2003, p. 6). În concordanță cu prevederile europene în România a apărut Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, iar în Moldova parteneriatul dintre Parlament și societatea civilă în vederea implementării Legii numărul 1115 din 16.06, 1993. De asemenea, trebuie subliniat faptul că în constituțiile celor două state există articole referitoare la obligativitatea cetățenilor de protecție a mediului. Articolul 35 din Constituția României prevede dreptul omului la un mediu sănătos simultan cu îndatorirea acestuia de a păstra și ameliora condițiile de mediu:„ Art. 35 – Dreptul la mediu sănătos (1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. (2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. (3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.” (Constituția României, p. 30). În Constituția Republicii Moldova, articolul 37 este cel care precizează drepturile și îndatoririle cetățenilor referitoare la mediu: „ (1) Fiecare om are dreptul la un mediu înconjurător neprimejdios din punct de vedere 6 ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şi la produse alimentare şi obiecte de uz casnic inofensive. (2) Statul garantează fiecărui om dreptul la accesul liber şi la răspândirea informaţiilor veridice privitoare la starea mediului natural, la condiţiile de viaţă şi de muncă, la calitatea produselor alimentare şi a obiectelor de uz casnic. (3) Tăinuirea sau falsificarea informaţiilor despre factorii ce sunt în detrimentul sănătăţii oamenilor se interzice prin lege. (4) Persoanele fizice şi juridice răspund pentru daunele pricinuite sănătăţiişi avutului unei persoane ca urmare a unor contravenţii ecologice” (Constituția Republicii Moldova, p. 42). O analiză comparativă a celor două legi fundamentale din România și din Republica Moldova subliniază faptul că în al doilea stat cetățeanul este mult mai protejat, iar drepturile sale în ceea ce privește mediul extinse față de cele din România. Conform primului alineat al articolului 37, omul este protejat și de alimentele nocive sau de obiectele casnice care i-ar putea afecta viața și sănătatea. Se subînțelege faptul că antreprenorii care comercializează legume și fructe tratate cu pesticide periculoase sau modificate genetic pot fi pedepsite drastic, de asemenea restaurantele care prepară mâncărurile în vase care nu corespund calitativ. Constituția Moldovei prevede interzicerea falsificării sau tăinuirii informațiilor referitoare la factorii de mediu care pot afecta sănătatea și viața, în timp ce în Constituția României este omis acest aspect important. Conținutul articolelor din constituțiile celor două state se regăsesc și în programele școlare și mai ales în alocarea unei săptămâni din fiecare an școlar unor acțiuni ecologice și lecții cu conținut ecologic. Plecând de la cerințele societății actuale am ales activitățile integrate concepute ca niște adevărate teste de antrenare a abilităților de protecție a mediului, de interacțiune etică a micului cetățean cu acesta. Educația pentru mediu trebuie începută la vârstele fragede, atât la grădiniță cât și în familie. În viața oricărui copil există o perioadă semnificativă – între 3 și 6 ani – când acesta are cele mai mari șanse de a-și forma abilități cognitive și de dezvoltare specifice, care sunt esențiale în procesul de învățare la vârste mai mari (inclusiv în stadiul de adult). Specialiștii în pedagogie consideră că „O educație timpurie de calitate constituie un punct de plecare consistent pentru procesul de învățare ce se va derula în următorii ani și nu numai. (I. Bogdan, ș.a., 2022, p. 14).” În opinia noastră, după cum copilul vine în instituțiile de învățământ cu practici și cunoștințe dobândite în familie, el se întoarce în familie cu abilități și cunoștințe dobândite la școală sau la grădiniță. În plus, în săptămânile Școala altfel și în Săptămâna verde pot fi organizate activități comune cu părinții și copiii, adevărate teste de antrenare a abilităților benefice mediului. Foarte importantă este relația subiect-mediu care constă „într-un ansamblu de idei conștiente și inconștiente, credințe, preferințe, sentimente, valori și aptitudini comportamentale legate de mediu (G. Moșer, 2009, p. 85).” Preșcolarul va înțelege că și componentele naturii cooperează pentru supraviețuire și între multe dintre acestea au loc procese avantajoase de simbioză. Societatea umană este 7 construită după modelul simbiozei: fiecare persoană oferă ceva, primind în schimb ceea ce are nevoie pentru a trăi. În plus, natura inspiră copilul, stimulându-i creativitatea și îi oferă materii prime pentru realizarea unor desene, felicitări, tablouri. Și din teoriile de bază ale educației reiese că interacțiunea copiilor cu natura le îmbunătățește acestora capacitatea de a o înțelege și le permite să stabilească legături emoționale, cognitive și spirituale cu natura și cu societatea și îi ajută să înțeleagă mai bine care este locul omului în lume (G.Moser, 2009, p.p. 87-89). În viziunea expusă, cercetarea de față își propune să determine și să valideze fundamentele teoretico-aplicative ale formării educației pentru mediu atât a copiilor de vârstă preșcolară în special cât și a familiei în general, pentru că la un moment dat copiii care astăzi sunt preșcolari vor deveni adulți și își vor întemeia familii. Prin demersul teoretic și praxiologic urmează să demonstrăm că, atunci când instituțiile de învățământ inițiază, formează și ghidează copiii în direcția vizată (și, dacă se poate, și părinții, colaborând cu familia pertinent și sistematic), acest lucru poate fi realizat cu succes. În rezumat, lucrarea de față își propune să determine și să valideze fundamentele teoretico-aplicative ale educației pentru mediu pentru a putea fi implementate în procesul de învățământ. Concluzia studiilor și experimentelor întreprinse timp de patru ani este că educația pentru mediu trebuie făcută atât la grădiniță cât și în familie și că trebuie să existe o colaborare între cadrele didactice și părinți, care trebuie ghidați în direcția vizată. Dacă educația pentru mediu începe la vârste fragede, copiii vor asimila mult mai ușor și mai conștient conceptele științifice aferente, își vor însuși valorile ecologice și le vor transpune în viață. Din acest motiv, considerăm că este de datoria noastră să semnalăm următoarea contradicție: deși importanța educației pentru mediu este unanim recunoscută, aceasta nu constituie, totuși, un domeniu de activitate distinct, tratat ca atare în curriculum-uri. Descrierea situației în domeniul de cercetare și identificarea problemei de cercetare Necesitatea educației pentru mediu este analizată în lucrări de specialitate apărute în România precum: Andrei Cușnir, Pământul e comoara noastră, ed. Societatea Carpatină Ardeleană – Satu Mare, 2013; Roman Morar, Tehnologii pentru protecția mediului. Legislație, teorie, aplicații, Editura Ecoul Transilvan, Cluj-Napoca, 2013, Anghel Doina, Răspunderea juridică privitoare la protecția mediului, Editura Universul Juridic, București, 2010, Dogaru Lucreția, Dreptul mediului, Editura Pro Universitaria, București, 2020, Lupan, Ernest, Tratat de dreptul protecției mediului, Editura C.H. Beck, București, 2009, Vintilescu, Mircea, Vreau să pot trăi în mediul meu înconjurător, Editura România Raţională, Bucureşti, 2019, Stoenescu Constantin, Etica mediului, Editura Institutul European, Iași, 2016 și Simion Radu- Dan, Eco-pedagogie morală, Editura Presa Universală Clujană, Cluj-Napoca, 2022. O literatură științifică axată pe protecția mediului se scrie și în Republica Moldova, următoarele lucrări fiind relevante: Bacal, P., Mecanismul economic de protecție a mediului în Republica Moldova. Abordare geografică și ecologică, Chișinău: Biotehdesign, 2018, Cocîrță, P. Legislația ecologică a Republicii Moldova. Catalog și Ghid Științifico-practic al documentelor, Chișinău, 2015, Mîndru, G.; Nedealcov, M., Boian, I, Estimarea expunerii Republicii Moldova către anumite riscuri naturale în contextul dezvoltării durabile, Tipografia "Biotehdesign", Chișinău, 2019. Problematica generală a educației preșcolarilor și aspecte specifice acesteia au fost abordate în lucrări cum ar fi: Ursu, A., Pedologie aplicativă. Domenii şi metode. Ch.: Tip. AŞM, 8 2011, Stan, L., Educație timpurie. Probleme și soluții, Editura Polirom, Iași, 2016, Stan, L. Pedagogia preșcolarității și școlarității mici, Editura Polirom, Iași, 2014, scrise de specialiștii din România. Analiza cercetărilor în domeniu și a practicii educaționale a permis constatarea unor contradicții cu privire la: comportamentul dual, diferit al preșcolarului în prezența educatorului și acasă, în familiile în care educația pentru protecția mediului lipsește sau este slab reprezentată, influența puternică exercitată de persoanele care au un comportament lipsit de etică față de mediu și față de celelalte forme de viață. Contradicțiile de acest tip care împiedică antrenarea unor deprinderi sănătoase față de mediu pot fi eliminate prin activități complexe, interdisciplinare, la care, în măsura posibilității, pot participa și părinții alături de preșcolari. Problema cercetării: Care sunt reperele teoretico-aplicative ale formării și dezvoltării unor deprinderi și abilități preșcolarilor în vederea formării unor cetățeni care prin acțiunile lor vor diminua poluarea și vor asigura echilibrul factorilor de mediu, interacționând eficient cu natura? Punctul de plecare al demersului nostru de cercetare îl reprezintă analiza riguroasă a Curriculum din România și Moldova privind educația pentru mediu la preșcolari, dar și a literaturii de specialitate care poate fi utilizată în timpul activităților și a activităților practice incluse în metodologie, deoarece Educația pentru protecția mediului de calitate presupune interdependența dintre pregătirea riguroasă a educatorilor și progresul la această disciplina al preșcolarilor și părinților acestora. Reperele teoretico-legislative sunt urmate de aspecte investigaționale care au în vedere: -modul în care preșcolarii posedă principii elementare ale educației pentru mediu când vin la grădiniță; -importanța pe care comunitatea locală și familia o acordă educației pentru mediu; -resursele care pot fi utilizate pentru realizarea unei educații pentru mediu de calitate; -evaluarea activităților din grădinițe și din afara acestora care au grad maxim de eficiență în obținerea celor mai bune rezultate în ceea ce privește educația pentru mediu la preșcolari. Scopul cercetării constă în elaborarea și validarea fundamentelor teoretico-metodologice ale educației pentru mediului, structurate în Modelul pedagogic al dezvoltării deprinderilor de protecție a mediului, a resurselor naturale și a tuturor formelor de viață din perspectiva menținerii echilibrului necesar perpetuării vieții și îmbunătățirii sănătății din natură și creșterii calității vieții fiecărui locuitor al planetei. Modelul pedagogic propus de noi are în vedere translatarea reperelor teoretice ale educației pentru mediu a preșcolarilor prevăzute în programa școlară în activități integrate cotidiene, ludice și antrenante, unele dintre acestea desfășurate împreună cu familia, când contextul permite acest lucru, în scopul antrenărilor unor deprinderi transversale necesare în viață. 9 Ipotezele cercetării Ipoteza generală 1. Cu cât educatorul realizează o diagnoză corectă a stadiului inițial al educației pentru mediu a părinților și preșcolarilor, stăpânește managementul curricular, studiază literatura de specialitate și intensifică activitățile integrate la această disciplină de studiu pe care le coroborează cu activități ameliorative, cu atât rezultatele preșcolarilor la această disciplină vor fi foarte bune. Ipotezele operaționale 2. Cu cât educatorul le propune preșcolarilor activități integrate atractive axate pe educația pentru mediu în fiecare zi, cu atât educația lor în domeniul respectiv va fi de calitate, iar abilitățile antrenate îi vor ajuta să se integreze cu succes în mediu imprevizibil și schimbător, dar și în societate. 3. Cu cât părinții sunt implicați în activitățile integrate ale preșcolarilor, cu atât cresc șansele unei educații pentru mediu de calitate, abilitățile copiilor fiind exersate permanent și la grădiniță, dar și acasă. Obiectivele cercetării: 1. Interpretarea epistemologică a esenței conceptelor de bază ale educației pentru mediu: protecția mediului, poluare, interacțiunea omului cu natura, activități integrate la nivel preșcolar, ecosisteme, biodiversitate, echilibrul mediului natural. 2. Precizarea evoluției abordărilor teoretice, principiilor și modalităților practice ale educației pentru mediu, ca parte a curentelor psihologice și cele ale teoriei generale a educației. 3. Analiza politicilor naționale și internaționale privind educația pentru mediu şi prevenirea poluării, a stopării risipei de resurse naturale și a ameliorării dezechilibrelor din natură. 4. Elaborarea și validarea Modelului pedagogic al dezvoltării deprinderilor și aptitudinilor de protecție a mediului la preșcolari, dar și în familiile acestora. 5. Descoperirea cauzelor care împiedică obținerea de rezultate superioare la disciplina educația pentru mediu la preșcolari. Metodologia cercetării: Metodele aplicate în cercetare: 1. Documentarea teoretică: lectura unor lucrări importante de psihopedagogie, de didactică a educației pentru mediu și a unor lucrări importante din domeniul fundamental și din domeniile conexe, prelucrarea și sinteza informațiilor, compararea ideilor valoroase din mai multor lucrări de specialitate. De asemenea, am avut în vedere studierea cadrului legislativ al protecției mediului din cele două state, raportând prevederile legale naționale la cele europene și internaționale. 2. Etapa experimentală: conceperea chestionarelor pentru colectarea datelor, gestionarea acestora; observarea atentă a fenomenelor în timp real; desfășurarea experimentelor pedagogice prin activități experențiale și integrate desfășurate cu preșcolarii. 3. Analiza rezultatelor: abordări matematice și statistice pentru interpretarea datelor; reprezentarea grafică a rezultatelor obținute în cercetare, comentarea rezultatelor. Next >