DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR EMOȚIONALE PRIN ACTIVITĂȚILE DESFĂȘURATE ÎN CADRUL ÎNTÂLNIRII DE DIMINEAȚĂ LUCRARE ȘTIINȚIFICĂ : PUCHIANU ALEXANDRA-IOANA 1 CUPRINS 2 Argument În perioada preşcolară, copilul trăieşte o amplificare şi diversificare a stărilor afective, dar i se conturează şi posibilitatea de evaluare interioară comparativă a lor. El experimentează emoţii din ce în ce mai complexe şi mai nuanţate. Unul dintre obiectivele grădiniţei şi familiei este educarea copiilor în sensul omeniei,generozităţii,receptive la durerile şi bucuriile celor din jur. Dezvoltarea inteligenței emoționale simbolizează posibilitatea de a înțelege și a controla atât propriile emoții, cât și pe ale celorlalți.Atât oamenii cât și copii dau dovadă de o inteligență emoțională având abilitatea de a-și adapta gândirea și comportamentul în funcție de situațiile în care se vor afla . În lucrarea de față am încercat să surprind faptul că inteligența emoțională în educația copiilor are un impact pozitiv .Astăzi , orele de dezvoltare emoțională ale preșcolarilor devin din ce în ce mai aprofundate ,deoarece au un rol foarte important în dezvoltare și educare micilor școlari Lucrarea de față are titlul: „DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR EMOȚIONALE PRIN ACTIVITĂȚILE DESFĂȘURATE ÎN CADRUL ÎNTÂLNIRII DE DIMINEAȚĂ„ și este structurată pe trei capitole, la acestea fiind adăugate și concluzii, bibliografie și anexe. Mi-am ales această temă deoarece am vrut să identific schimbările aduse de inteligența emoțională și cum acestea afectează comportamentul preșcolarilor și stările lor afective pe parcursul procesului educațional parcurs la Întâlnirea de dimineață. Primul capitol, ROLUL EMOȚIILOR ÎN STIMULAREA ÎNVĂȚĂRII, prezintă în conținutul său caracteristicile inteligenței emoțional, rolul acesteia în cadrul activităților instructiv-educative din grădiniță, precum și efectul pe care îl are asupra comportamentului (social, cognitiv etc.) al preșcolarilor. Al doilea capitol, „DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR EMOȚIONALE LA PREȘCOLARI„ prezintă efectele conștientizării trăirilor emoționale pe care le întâmpină preșcolarii în cadrul activităților ce se desfășoară la Întâlnirea de dimineață, precum și descrierea importanței înțelegerii și recunoașterii emoțiilor. Un alt punct important în cadrul 3 acestui capitol este prezentarea rolului pe care îl are Întâlnirea de dimineață în cadrul dezvoltării personale. Al treilea capitol, CERCETARE PRIVIND „DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR EMOȚIONALE PRIN ACTIVITĂȚILE DESFĂȘURATE ÎN CADRUL ÎNTÂLNIRII DE DIMINEAȚĂ„ reprezintă partea practică a lucrării mele de licență. În cadrul acestui capitol am cules date despre inteligența emoțională în cadrul activităților derulate la Întâlnirea de dimineață prin intermediul unui chestionar acordat unor preșcolari de la grupa Mare, având vârste cuprinse între 5 și 6 ani. În finalul lucrării sunt regăsite bibliografia corespunzătoare și anexele create pe parcursul cercetării. 4 CAPITOLUL 1: ROLUL EMOȚIILOR ÎN STIMULAREA ÎNVĂȚĂRII Rolul emoțiilor în stimularea învățării este indiscutabil. Întotdeauna receptăm şi reținem ceea ce ne emoționează. Motivația este latura mobilizatoare a învățării, ca de altfel a oricărei alte activități.Legea optimului motivațional implică o balanță între gradul de dificultate al scopului propus şi gradul de efort depus. Dacă această balanță nu este echilibrată, atunci activitatea respectivă este sortită eşecului. Coeficientul de emoționalitate este extrem de important,mai important chiar decât coeficientul IQ. El poate fi îmbunătățit. Peter Salovez şi David Caruso, de la Universitatea Yale, au redefinit acest concept, considerând drept importante nu numai modalitățile de observare şi reglare a emoțiilor, ci şi interacțiunile optime între emoționalitate şi raționalitate 1.1 Inteligenţa emoţională Inteligența emoțională reprezintă o paradigmă relativ nouă în psihologia modernă, determinând frontierele unui nou domeniu de intersecție al psihoafectivității cu centrele de interes ale ştiințelor educației. 5 Se poate observa importanța deosebită a inteligenței emoționale în viața noastră de zi cu zi. Oamenii de succes se deosebesc de ceilalți nu prin coeficientul de inteligență ( IQ), ci în special prin inteligența emoțională. Inteligența emoțională este capacitatea de a recunoaşte propriile emoții, de a gestiona sentimentele, de a te transpune în starea psihologică a altor persoane (empatie) , ca şi cum ai fi cealaltă persoană, dar fără a pierde din vedere acest “ca şi cum”, adică rămânând totuşi tu însuți. Inteligența emoțională poate fi intrapersonală (cunoaştere,autocunoaştere) şi interpersonală (capacitatea de a relaționa,de a conduce). Daniel Goleman spunea că inteligența emoțională se referă la capacitatea de a recunoaşte propriile noastre sentimente, dar şi pe ale altora, capacitatea de automotivare , de o bună gestionare a emoțiilor în ceea ce ne priveşte, dar şi în ceea ce priveşte relația noastră cu ceilalți. Pentru învățător, important este modul în care reuşeşte să-şi armonizeze intelectul şi emoțiile (idei, sentimente). Activitatea de conducere a procesului de învățământ necesită gândire, capacitatea de a analiza toate circumstanțele ce pot determina sau influența o situație , capacitatea de a prevedea , a anticipa evoluția unor evenimente la clasă, capacitatea de a lua o decizie; dar pe lângă intelect, cadrele didactice mai au nevoie de un element esențial: puterea emoțiilor. 1.2 Structura inteligenței emoționale Structura inteligenței emoționale implică cinci concepte: conştiința de sine (a fi mereu conştient de emoțiile şi sentimentele tale, a poseda o solidă încredere în sine, capacitatea de a te autoevalua cu realism); stăpânirea de sine (a gestiona emoțiile şi sentimentele de o manieră care să faciliteze munca, nu să o inhibe, a recupera rapid o perturbare emoțională); motivația (a utiliza energiile generate de dorințele cele mai profunde, care joacă rol de busolă pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, a persevera în depăşirea frustrărilor, obstacolelor, inconvenientelor); empatia (a fi la unison, în rezonanță cu sentimentele altora, a accepta şi chiar a adopta punctele de vedere ale altora, a avea capacitatea de a relaționa cu persoane diferite ca vârstă, status social); aptitudini sociale (a stăpâni emoțiile în relațiile cu alții, a reacționa cu tact la situații dificile, a convinge, a negocia, a regla diferențele, a coopera şi a anima masele). Analizând inteligența emoțională, I. Neacşu identifică zece componente structurale, fiecare dintre ele având un rol important atât în stimularea învățării, cât şi în dezvoltarea socială şi performanța profesională: conştiința (recunoaşterea şi calitatea autopercepției propriilor stări emoționale); coordonarea şi utilizarea, manipularea inteligentă a stărilor şi manifestărilor 6 emoționale); utilizarea productivă a emoțiilor în beneficiul comportamentelor inteligente ; prezența şi manifestarea capacităților intrapersonale, cum ar fi independența, respectul de sine; prezența şi manifestarea capacităților interpersonale ; empatia; utilizarea abilă a informațiilor privind stările emoțional-afective ale celorlalți; identificarea, prezența şi valorizarea optimului stărilor motivaționale; perseverența în reuşită şi eficiența actelor persuasive; adaptabilitatea, flexibilitatea, suplețea şi naturalețea în conduita socială şi de grup. Inteligența emoțională este o competență esențială pentru cadrele didactice, cuprinzând componente pedagogice, ştiințifice, comunicative, sociale. Manifestarea unor emoții necontrolate , negative, afirmate fără tact generează la ceilalți stări de blocaje mnezice, discomfort, îngreunarea deciziilor. Controlul pozitiv al emoțiilor şi stărilor afective, intrarea în rezonanță cu stările celorlalți, comunicarea lor induce cooperarea, creşterea fluxului comunicării, creşterea motivației şcolare şi sociale. La şcolari, dezvoltarea inteligenței emoționale implică, pe lângă o învățare mai eficientă, dezvoltarea capacității de a lucra în echipă, capacitatea de a relaționa, autocunoaşterea, cooperarea, capacitatea de a vedea mai limpede lucrurile din punctul de vedere al altora . Autogestiunea eficientă a emoțiilor ce ne domină inițial reprezintă o parte a nucleului inteligenței emoționale, implicând învățarea perceptivă. Dezvoltarea la elevi a capacității de a valoriza optimal propriile emoții duce , de asemenea, la o învățare eficientă prin preocuparea de a-ți trata adecvat emoțiile, de a gândi pozitiv, de a te ridica deasupra orizontului care desparte emoțiile negative de cele pozitive. Autogestiunea emoțiilor este baza şi precondiția oricărei alte gestiuni,e fundamentul succesului, atât pentru o învățare eficientă, cât şi pentru viața socială . Avantajele sunt o mai bună autoînțelegere, competență sporită în luarea deciziilor¸ sensibilitate la antrenamente mentale.De mici, copiii îşi antrenează voința în controlul impulsurilor, pentru a deveni mai autoconştienți , mai competenți social. Cercetările din sociologie arată că gestiunea activă a sentimentelor ,dezvoltarea capacității de control şi folosirea propriilor emoții, edificarea optimismului şi a încrederii în propriile capacități de a reuşi şi de a învăța, constituie principalele premise ale reuşitei proiectului personal de dezvoltare . Dezvoltarea capacității empatice, bazată pe cunoaşterea sentimentelor altora, pe autopercepția emoțională. pe edificarea şi interpretarea semnalelor nonverbale ale comunicării(gest, mimică, expresii emoționale ), dezvoltarea capacității empatice semnifică nu 7 numai prezența capacității de transfer emoțional şi imaginativ, dar şi superioritatea lui”cum” față de “ce”. Valorizarea comunicării emoționale implică acceptarea faptului că emoționalitatea induce emoționalitate prin fenomenul sincronizării, al iradierii;emoția mai puternică se impune, regula empirică a conduitei afective este validă.De aceea, persoanele cu sentimente pozitive, care îi inspiră şi motivează pe ceilalți, sunt mereu persoane îndrăgite . A da tonul emoțional într-o acțiune educațională înseamna a conduce la un nivel mai profund, foarte personal, dirijând emoțiile celorlalți spre acțiuni eficiente, cooperante, controlabile.Emoțiile influențează studiul, putând fi un ajutor sau un impediment în procesul de învățare. Ele pot fi emoții pozitive (optimismul, entuziasmul), sau negative(furia, neliniştea, teama). Cele pozitive, dacă nu sunt controlate, se pot transforma în supraestimare personală,ducând la eşec, iar cele negative, dacă nu sunt exagerate şi le dirijăm corespunzător, ne pot ajuta să ne mobilizăm mai bine, să ne pregătim temeinic pentru a putea înfrunta provocarea (un examen, un test etc.) Capacitatea de relaționare cu profesorii poate stimula şi ea învățarea, favorizând participarea în timpul orelor şi percepția pe care o pot avea elevii față de evoluția în timpul studiului. Aşadar rolul şi impactul emoției în stimularea învățării este evident, prin crearea unor anumite stări de spirit rezultând învățarea din proprie inițiativă, motivată , care este mult mai profundă , trainică şi eficientă, deoarece motivația este cheia învățării. Determinarea importanței emoțiilor în viața nostră a cunoscut un nivel de interes din ce în ce mai mare. Dacă coeficientul de inteligență IQ în esență ne poate ajuta să înțelegem şi să abordăm lumea la un anumit nivel, emoțiile ne ajută să ne înțelegem pe noi înşine şi prin aceasta şi pe ceilalți, ne ajută să învățăm eficient, să îmbunătățim orice activitate pe care o desfăşurăm, dar şi să ne integrăm în societate, contribuind la dezvoltarea socială şi performanța profesională. 1.3 Stimularea învățării prin intermediul emoților pozitive Jocurile şi jucăriile reprezintă cel mai simplu şi mai eficient mijloc de a-l ajuta pe copil să-şi însuşească principalele aptitudini sociale şi emoţionale. În plus sunt şi pe înţelesul 8 copilului, lucru care face ca eforturile de a-l face să priceapă anumite lucruri se diminuează considerabil. Printre cele mai recomandate astfel de activităţi pentru dezvoltarea emoţională a copilului se numară jocurile de rol, jucariile de plus, jocurile de societate etc. Adultul are ocazia să îl înveţe pe copil cum să se joace frumos cu alţi copii şi să îi creeze oportunităţi pentru a fi generos şi a împărţi jucăriile cu ceilalţi sau de a face schimb între ele. Nu va fi uşor şi va trebui ceva răbdare şi timp, dar până la urmă micuţul va învăţa să socializeze. Chiar dacă e mic, nu înseamnă că trebuie să petreacă timp şi să interacţioneze doar cu copii de vârsta lui. Este recomandat să încurajăm copiii prin comunicarea şi interactiunile cu alte persoane, inclusiv adulţii. Are multe de învăţat din aceste "ciocniri" sociale şi sunt eficiente pentru o dezvoltare emoţională echilibrată. O tehnică importantă pentru dezvoltarea emoţională a copilului este aceea de a iniţia jocuri prin care copilul să identifice emoţii, trăiri şi sentimente. Nu doar că învaţă care sunt acestea, dar, în timp, reuşeşte să şi le identifice singur şi să le recunoască şi la cei din jurul lui. Dezvoltarea emoţională, pe de altă parte, se referă şi vizează formarea conceptului de sine a celui mic prin capacitatea de a reuşi să se perceapă ca o persoană unică, individuală, şi de a recunoaşte emoţii, sentimente, trăiri. O dezvoltare emoţională echilibrată a copilului îl ajută să identifice rapid sentimente şi emoţii, să le exprime şi să le facă faţă corespunzător în anumite situaţii. În plus, îl ajută să perceapă şi să identifice trăirile prin care trec cei cu care interacţionează şi să gestioneze situaţia şi dialogul în funcţie de acestea. Pentru a avea şanse de succes în educaţia copiilor trebuie să urmăm o regulă simplă: dacă învăţarea este asociată unei emoţii percepute pozitiv, se va facilita succesul, la fel cum o percepţie negativă a emoţiilor ataşate învăţării implică eşecul şi slabe rezultate. Această regulă se poate traduce mai ales prin necesitatea stabilirii unui climat propice, plăcut şi motivat pentru învăţare- participativ, deschis, creativ, democratic, flexibil. În locul predării unui şir de date despre un anumit subiect, putem să implicăm crearea de imagini, de povestioare, care să implice afectiv elevii în activitate şi să transforme informaţia în fapte de viaţă, în cunoştinţe care se regăsesc în experienţa lor. Activităţile practice în clasă nu reprezintă o soluţie pentru implicarea copiilor în ceea ce învaţă, atâta timp cât aceste activităţi nu sunt corelate cu emoţiile şi imaginaţia copiilor, atât timp cât nu fascinează. Copiii care îşi pot controla sentimentele/emoţiile şi au răbdare suficientă (testul „acadelelor”- W. Mische) se dovedesc a fi capabili nu numai din punct de vedere emoţional, ci şi mai competenţi la şcoală şi-n viaţa de toate zilele. Dacă copiii sunt educaţi să-şi Next >