1 CRITERII ȘI PERSPECTIVE RELEVANTE ÎN PROIECTAREA DIDACTICĂ LA DISCIPLINA LIMBĂ ȘI COMUNICARE Prof. Stan Diana 2026 2 Rezumat Lucrarea analizează reperele teoretice, curriculare și metodologice relevante pentru proiectarea didactică la disciplina limbă și comunicare, cu accent pe selecția și organizarea conținuturilor, profilul de formare al absolventului, competențele-cheie și lectura personalizată a programei școlare. Demersul urmărește relația dintre finalitățile educației, criteriile de accesibilitate și coerență, documentele curriculare și libertatea profesorului de a construi parcursuri de învățare adaptate particularităților elevilor. În partea aplicativ-metodologică sunt sistematizate reperele pentru planificarea calendaristică și proiectarea unităților de învățare. Cuvinte-cheie: proiectare didactică; curriculum; competențe-cheie; profil de formare; programă școlară; unitate de învățare; limbă și comunicare. 3 Introducere Proiectarea didactică la disciplina limbă și comunicare trebuie înțeleasă în relație cu schimbările de paradigmă din curriculum, cu finalitățile educației și cu nevoia unei învățări relevante pentru elev. Textul de față pornește de la ideea că dezvoltarea personală, modelul comunicativ și dimensiunea literar-gramaticală nu se exclud, ci pot fi integrate într-un demers coerent, orientat spre formarea competențelor și valorificarea potențialului individual. 1. Educația contemporană și finalitățile proiectării didactice Programa actuală de gimnaziu propune o schimbare de paradigmă, în care viziunea comunicativă este înlocuită de cea de dezvoltare personală, fără a exclude modelul comunicativ sau pe cel literar-gramatical, acestea vor avea o pondere mai mare în strategiile didactice specifice dezvoltării personale. Această paradigmă are ca finalitate și 4 dezvoltarea potențialului de învățare al fiecărui elev prin diversele discipline școlare. Învățarea se obține prin explorarea domeniilor de cunoaștere, prin învățare prin descoperire și reflecție personală sau prin învățare de tip experiențial, conducând la o învățare cu sens. Cercetările de specialitate au conturat un cumul de caracteristici importante ale educaţiei: caracterul intenţionat, al acesteia, în sensul că educaţia se desfăşoară în mod conştient, deliberat, potrivit unui scop dinainte stabilit, caracterul sistematic şi organizat al educaţiei, asigură pregătirea omului pentru prezent, dar şi pentru viitor, în raport cu idealul social şi educaţional, cu cerinţele societăţii, dar şi cu interesele şi aspiraţiile celor implicaţi în procesul educativ într-o manieră complexă şi permanentă. Obiectul educaţiei îl constituie toate componentele fiinţei umane, dezvoltarea armonioasă a personalităţii, limitele ei fiind determinăte doar de cele biologice şi de nivelul dezvoltării istorice a omului. Aşadar, se vorbeşte despre educație ca fiind un fenomen social, o acţiune umană specifică, constatându-se că ea îşi schimbă finalităţile, conţinuturile şi funcţiile odată cu schimbările societăţii însăşi, pe care o influenţează la rândul ei. În timp educaţia şi-a păstrat rolul de bază, acela de 5 a transmite, de la o generaţie la alta, în mod selectiv, tezaurul de valori materiale şi spirituale acumulate de societate la un moment dat, experienţa de muncă şi viaţă. S- a schimbat doar concepţia despre educaţie din epocile anterioare, când educaţia era considerată a fi doar un privilegiu al celor avuţi, al celor care deţineau avuţia şi puterea în societate. Pentru a se evidenţia modificarea concepției despre educaţie în societatea contemporană, trebuie enunţate lucrările celei de a IV-a Conferinţe a miniştrilor educaţiei din ţările Europei unde au fost semnalate o serie de tendinţe importante: cum ar fi dezvoltarea educaţiei, care este considerată, tot mai mult, o variabilă independentă a celei economice, cerându-i-se să le dezvolte celor antrenaţi în procesul educativ, copii, tineri, adulţi, nu doar capacitatea de a se adapta la schimbări, îndeosebi la cele ale pieţei muncii, cu problemele ei de şomaj, ci şi capacitatea de a le prevedea şi de a se pregăti în această nouă perspectivă. Pe de altă parte pentru ca educaţia să răspundă acestei noi solicitări, trebuie să îşi extindă activitatea dincolo de instituţiile şcolare, adică în întreprinderi şi instituţii, în cadrul unor structuri comunitare, la domiciliul celor interesaţi. La deciziile care se iau în domeniul educaţiei participă astăzi 6 noi parteneri: personalul didactic, asociaţii ale părinţilor şi cele studenţeşti, asociaţii culturale şi profesionale, comunităţile locale etc. Se impune, aşadar, creşterea rolului educaţiei în acele acţiuni menite să rezolve o seamă de probleme acute ale societăţii contemporane, cum sunt: consumul de droguri, bolile cu răspândire în mase şi pe cele incurabile, securitatea naţională, regională şi a planetei, omul dispunând astăzi de mijloace necesare distrugerii propriei planete şi de producerea unor mutaţii genetice. În consecinţă, participanţii la lucrările conferinţei, ţinând seama de aceste tendinţe, de faptul că dezvoltarea fără precedent a ştiinţei şi tehnologiei a condus la creşterea nivelului de cultură generală şi a calificării de bază la toţi membrii societăţii, dar şi de criticile formulate la adresa învăţământului, principala formă de educaţie fiind cea instituţionalizată), au ajuns la concluzia că: „societatea impune exigenţe noi sistemelor educative”. Suma cerinţelor societăţii ar putea porni de la faptul că educaţia trebuie să ajute la rezolvarea unor probleme cu care se confruntă societatea, în acest scop, se impune: perfecţionarea coerenţei interne a sistemelor cu societatea, dar şi asigurarea unei anumite stabilităţi şi continuităţi,deşi sunt obligate să se reînnoiască într-un ritm accelerat, care să 7 le asigure eficienţa. Eficienţa pe termen scurt a sistemelor educative, consecinţă a valorificării activităţii lor cu precădere sub aspect utilitar, ar trebui integrată cu una pe termen lung, prin acordarea unei importanţe mai mari dimensiunii şi conţinuturilor umaniste şi culturale ale educaţiei. Extinderea şcolarităţii efective până la 11, 12 sau 13 ani, în ţările europene, trebuie generalizată, odată cu prelungirea „trunchiului comun” de pregătire pentru toţi copiii şi cu diversificarea acesteia în treptele următoare ale învăţământului, ca o condiţie indispensabilă pentru egalizarea condiţiilor la nivelul pregătirii de bază şi a capacităţii sistemelor de educaţie de a răspunde exigenţelor legate de dinamica structurii locurilor de muncă, de reciclarea competenţelor, de reconversia profesională, dar şi de nevoia stringentă de a consolida dimensiunea umanistă şi culturală a educaţiei. Pentru a permite educaţiei să se înscrie în perspectiva vastelor transformări sociale, tehnologice şi economice,care vor marca profund viaţa indivizilor şi a colectivităţii, timpul lor liber şi întregul mediu sociocultural, politicienii, cercetătorii şi administratorii educaţiei au datoria să studieze aceste transformări şi să propună soluţii pertinente. 8 Nu în ultimul rând, participanţii la conferinţă au atras atenţia în legătură cu impactul noilor tehnologii ale informării asupra sistemelor educative, subliniind faptul că introducerea informaticii va determină profunde repercursiuni la toate nivelurile educative: metode, conţinuturi, gestiune, structuri, relaţia dintre şcoală şi alţi parteneri sociali şi formarea personalului didactic. Rezultă, aşadar, multiplicarea rolurilor educaţiei şi diversificarea funcţiilor sale în societatea contemporană. 2. Criterii de selecție și organizare a conținuturilor 2.1. Criterii epistemologice, gnoseologice și social-morale Una dintre problemele practice indispensabile, dar și teoretice este modul de selecționare a cunoștințelor din conținutul învățământului, din disciplinele științifice sau chiar din domeniul mai vast al culturii și artei. Este evident că într-o disciplină de învățământ, chiar dacă ne referim la învățământul superior, nu putem include toate cunoștințele dintr-un anumit domeniu științific. Dimpotrivă, pe primele trepte de învățare se impune ca din volumul mare de cunoștințe acumulate de civilizație să selectăm numai câteva, cele mai importante, semnificative, dar mai ales 9 accesibile elevilor de anumită vârstă. se constituie astfel una dintre problemele curriculare deosebit de importante și anume aceea a criteriilor după care selecționa în cunoștințele ce urmează să fie introduse în curriculum. Mulți specialiști în științele educației enumeră numeroase criterii atât de natură pedagogică, psihologică, dar și altele, provenind din filozofie, politică, morală, logică și metodologie. Folosind ca reper gradul de generalitate al criteriilor după care se selecționează cunoștințele ce urmează a fi introduse în conținuturi, ne oprim mai întâi la cele provenind din epistemologie și gnoseologie. Remarcăm, în acest context, o anumită corespondență între problematica filozofică privind clasificarea științelor, pe de o parte, și tematica ordonării disciplinelor în curriculum. Criteriile curriculare de selectare a cunoștințelor ce urmează să fie introduse în conținuturile unor unei discipline derivă din statutul epistemologic al disciplinelor din care provin, inclusiv importanța socială și culturală a domeniului respectiv. Procesul educativ având loc într-un anumit context național fără a se rupe de dinamica lumii contemporane. Perspectiva filozofică adoptată în selecția cunoștințelor din curriculum ne obligă să ținem seama atât Next >